"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)
Se afișează postările cu eticheta presopunctură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta presopunctură. Afișați toate postările

vineri, 5 aprilie 2013

Medicina orientală-presopunctura (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Avem zece degete (la mână). De diferite lungimi şi de diferite grosimi, toate cu diferite întrebuinţări şi cât se poate de utile. Multe lucruri putem face cu degetele, aşa că unul în plus nu strică. Haideţi să vedem despre o nouă funcţionalitate acordată degetelor noastre, presopunctura cu degetul, un remediu rapid impotriva durerilor.
Contra INTOXICATIILOR CU DROGURI ŞI MEDICAMENTEDin păcate pentru ei, chinezii s-au confruntat cu problema drogurilor cu mult înainte ca ea să apară în Occident (pentru că la noi nu a apărut, ci a fost importată). Nu e deci de mirare că ei au găsit deja un "punct" activ în tratamentul intoxicaţiilor grave cu opium şi derivaţii săi. Surprinzător este că masarea aceluiaşi punct dă rezultate şi în cazul unor dependenţe mai neaoşe, "de-ale noastre", cum sunt fumatul şi alcoolul. Iar faptul că ne putem ajuta singuri în această privinţă nu e de lepădat. Cum se procedează? Punctul atotputernic al tuturor intoxicaţiilor, numit de chinezi punctul Drogului, este situat pe partea laterală a capului, exact pe verticala care porneşte din cel mai înalt punct al urechii, la trei degete deasupra lui. Este un punct extrem de eficient, atât contra drogurilor dure, cât şi a celor blânde: opium, LSD, haşiş, medicamente, alcoolism etc. În ce priveşte darul beţiei, mai există un punct care trebuie stimulat. El se află exact în vârful nasului şi e de mare ajutor în caz de beţie. Atenţie, stimulându-l, el poate declanşa şi vomă.

Contra NASULUI ÎNFUNDATDe obicei, nasul se înfundă iarna, atunci când răcim sau în restul anului atunci când primim un pumn. Dar există şi alte afecţiuni care provoacă acest disconfort: sinuzita, coriza spasmodică, alergia la fân, care provoacă şi iritaţii oculare. Cum se procedează? Primul punct de masaj se află pe frunte, exact pe linia care trece prin mijlocul ei, deasupra locului unde începe să crească părul (dacă nu eşti chel). Se găseşte uşor prelungind rădăcina nasului în sus, în linie dreaptă, până dăm de o mică adâncitură. Se apasă şi se masează energic. Alaturi de acest punct esenţial, există alte două puncte secundare, care trebuie folosite atunci când avem o singură nară înfundată. Ele se afla chiar la baza nării. Se apasă pe punctul din dreapta pentru nara dreapta şi viceversa.
Contra PALPITAŢIILORO organ atât de complex precum este inima poate să dea, din când în când, şi rateuri, ceea ce ştiinţific se numeşte tahicardie sau brahicardie. Mai sunt şi extrasistolele, atunci când inima bate în afara ritmului ei regulat. Fireşte, interpretarea acestor anomalii se află în competenţa medicului cardiolog, dar în mare, ele se manifestă la fel, la toţi pacienţii: bătăi de inimă puternice, neregulate, întrerupte de scurte pauze, care declanşează panica, mai ales când palpitaţiile durează ore, devenind o adevărată problemă. Şi în cazul acesta, presopunctura este de mare folos, fiindcă există un punct anume care acţionează rapid. Cum se procedează? Punctul e unic şi se află sub palmă, pe pliul acesteia, spre partea degetului mic. Coborâm de la rădăcina degetului mic către îndoitura palmei şi căutăm un punct dureros, imediat sub ea, acolo unde se află o mică protuberanţă. Masajul este de mare efect. În circa 2-3 minute, practicat cu vârful degetului mare, prin apăsare cât mai puternică, întrerupe absolut sigur palpitaţiile şi tahicardia.
Să auzim de bine!

miercuri, 3 aprilie 2013

Medicina orientală-presopunctura (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Avem zece degete (la mână). De diferite lungimi şi de diferite grosimi, toate cu diferite întrebuinţări şi cât se poate de utile. Multe lucruri putem face cu degetele, aşa că unul în plus nu strică. Haideţi să vedem despre o nouă funcţionalitate acordată degetelor noastre, presopunctura cu degetul, un remediu rapid impotriva durerilor.
Contra CRIZELOR DE FICAT
În situaţia când, după revelion sau o petrecere, ne trezim cu gura amară, cu capul greu, cu senzaţie de vomă şi ameţeli sau, în general, când ne simţim zona ficatului inflamată, putem recurge la presopunctură, nu numai la renumitul sos Worcester. Zona respectivă se află pe partea de jos a piciorului, către exterior. Cum se procedează? Se aplică palma cu degetele lipite deasupra gleznei, astfel ca degetul mic să fie deasupra osului care iese în afară. Punctul exact se află între tibie şi peroneu (la apăsare vom simţi o durere vie). Căutăm punctul identic aflat pe celălalt picior. Ambele puncte se apasă concomitent: cu degetele de la mâna dreaptă se apasă pe piciorul stâng şi viceversa. Dacă punctele au fost bine găsite, în scurtă vreme vom auzi gâlgâitul bilei care se goleşte, aşa după cum au demonstrat examenele radiografice făcute în momentul efectuării exerciţiului. De reţinut este că acest punct tratează toate afecţiunile hepato-biliare.
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Continuăm astăzi cu partea a doua a postării anterioare, o nouă serie de tratamente efectuate prin presopunctură, tratamente care, pe lângă efectele benefice mai au unul: ne scutesc de chimicalele medicamentelor.

Contra DURERILOR DE GÂT
O angină poate fi foarte gravă şi poate declanşa alte boli cel puţin la fel de grave: meningită, reumatism, boli de rinichi. Adresaţi-vă de urgenţă medicului dvs. de familie dar, până atunci, uşuraţi-vă suferinţa prin presopunctură. Cum se procedează? Punctul supus presiunii se află pe degetul mare, partea care dă către degetul arătător. Trageţi o linie imaginară pe la baza unghiei şi alta pe înălţimea ei. Punctul de acupresură se află la intersecţia celor două drepte. Daca gâtul doare pe o singură parte, masăm degetul aflat pe aceeaşi parte cu locul dureros. Daca doare tot gâtul, se masează energic ambele părţi ale unghiei, în acelaşi timp.

Contra INSOMNIEI
Ni se întâmplă ca, după o zi de muncă, când abia aşteptăm să ne luăm papucii şi să citim ziarul în fotoliul din faţa televizorului, în loc să adormim, începem să ne zvarcolim şi să ne schimbăm neîncetat poziţia fiindcă somnul nu vrea să vină. Sau mai rău, după ce ne trântim în pat şi adormim buştean, ne trezim pe la două-trei dimineaţa ca să stăm cu ochii în tavan până sună ceasul. Somnul nostru s-a dus, iar micul cinematograf personal începe să deruleze gânduri negre, de genul dacă se mai împacă Bianca cu Bote sau cât va veni întreţinerea la sfârşitul lunii. Repetate vreme îndelungată, aceste secvenţe devin grave, fiindcă se instalează mai întâi oboseala şi după aceea depresia de care deja am vorbit. Prima măsură este să nu întindem mâna după cutia cu somnifere. Se vând cu tonele pretutindeni, dar e o soluţie neinspirată. Inexorabil, insomniacul devine astfel un bolnav cronic, care forţează doza de somnifere, adăugând un drog celuilalt... Iată de ce, orice metodă susceptibilă de a antrena un somn natural e binevenită. Cum se procedează? Sunt două puncte ce trebuie masate lent. Primul se află pe extremitatea degetului al doilea de la picior, vis-a-vis de degetul al treilea. Punctul al doilea se află pe partea interioară a labei piciorului, la baza degetului mare, sub proeminenţa osoasă aflată acolo.
Să auzim de bine!

luni, 1 aprilie 2013

Medicina orientală-presopunctura (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Avem zece degete (la mână). De diferite lungimi şi de diferite grosimi, toate cu diferite întrebuinţări şi cât se poate de utile. Multe lucruri putem face cu degetele, aşa că unul în plus nu strică. Haideţi să vedem despre o nouă funcţionalitate acordată degetelor noastre, presopunctura cu degetul, un remediu rapid impotriva durerilor.
Contra DEPRESIEI
Se estimează că în maximum douăzeci de ani va fi boala cea mai răspândită. Boala nemulţumirilor şi frustrărilor noastre. Pe nesimţite, în doar câteva zile sau săptămâni, un om plin de energie şi elan vital îşi pierde interesul pentru toate componentele vieţii: munca îl plictiseşte, familia îl oboseşte, distracţiile i se par lipsite de interes. După care, pentru că un necaz nu vine niciodată singur, urmează un şir de suferinţe fizice: senzaţie de sufocare, nod în gât, frisoane şi transpiraţie abundentă etc. Peste noi se instalează o oboseală ce apare la cel mai mic efort fizic sau intelectual. Simpla idee de a căuta o soluţie de ieşire din criză pare de neimaginat. Memoria se topeşte mai rău ca margarina, iar viaţa de familie, socială şi profesională sunt date peste cap. Prima idee este de a recurge la medicamente, în special la tranchilizante. Dar luate frecvent, ele nu numai că ne produc dependenţă, dar îşi epuizează efectul. Rezultatul e că dozele sunt sporite, se adaugă alte medicamente, care nu fac decât să accentueze starea de neputinţă. De unde şi vorba dacă niama putirinţă geaba chichirez gâlceava... Iar pentru că vorbim de presopunctură, e de la sine înţeles că o afecţiune atât de complexă, care implică întreg organismul, nu poate fi vindecată cu apăsarea pe un singur punct. Din fericire, există o serie întreagă de zone care, stimulate, aduc rapid uşurarea, fără efecte secundare nocive. Cum se procedează?
Ne întindem confortabil pe pat şi ne masăm cu degetul mare pliul palmei (locul unde se îndoaie, formând o linie) de la mâna opusă. Se începe masajul dinspre partea de unde se află pulsul (încheietură sau poignet) către exterior, prin presare, punct de punct, sau prin executarea de mici mişcări de rotaţie, apoi se procedează la fel şi în sens invers. Când obosim nu ne relaxăm, ci schimbăm mainile. Ne masăm cu vârful degetelor linia mediană care străbate stomacul, line care uneşte ombilicul cu sternul. Pentru a termina repriza de presopunctură, reperăm punctul cel mai înalt de pe creştet şi masăm energic prin mici mişcări circulare executate împrejurul său. Exerciţiile trebuie repetate de mai multe ori pe zi. rezultatul va fi o senzatie benefică de uşurare, care ne va ajuta să facem faţă cu brio crizelor de depresie.
Contra DIAREII
Pe lângă faptul că este dezagreabilă, diareea poate semnifica o afecţiune foarte gravă, mai ales prin consecinţele avute: deshidratarea şi pierderea unei mari cantităţi de elemente minerale, care pun organismul în pericol. Nici cu cauzele nu e de glumit. Dacă uneori e vorba doar de o proasta digestie sau de o infecţie pasageră, alteori de vină poate fi un agent foarte virulent, ca de pildă virusul dizenteriei sau al holerei, care are o revenire spectaculoasa în ultimul timp, mai ales în urma reformei sanitare... Chinezii izbutesc să vindece această maladie periculoasă prin simpla practicare a presopuncturii, executată pe un singur punct, dar de mai multe ori pe zi. Cum se procedează? Punctul respectiv se află la o palmă sub genunchi, uşor către exterior, la jumătatea distanţei dintre fluierul piciorului (tibie) şi peroneu. Se apasă de mai multe ori pe zi sau se masează cu mici mişcări circulare tot de mai multe ori pe zi.
Contra DURERILOR DE SPATE
Cel mai des, cu aceste dureri se confruntă persoanele care fac munci de birou şi stau mult timp aşezate pe scaun, în faţa maşinii de scris sau a calculatorului, ori cei care practică munci ce se fac stând mult timp în picioare (altfel spus, nu e sănătos nici să stăm mult în picioare, dar nici să stăm mult pe scaun). Fie că sunt dureri ascuţite, care apar brusc, atunci când ridicăm un obiect prea greu, fie că sunt cronice, ele ne otrăvesc viaţa de zi cu zi. Din fericire, şi în acest caz există un punct pe dosul palmei care, folosit, aduce repede uşurarea durerii. Cum se procedează? Punctul de acupresură se află pe dosul mâinii, în prelungirea spaţiului care separă degetul mic de inelar, în partea de sus a acestui loc, în unghiul format la întâlnirea celor două oase. Se masează prin presare sau apăsare în cerc.
Să auzim de bine!