Examenul de maturitate

Imagine preluată de pe botosaninecenzurat.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Aşa se numea examenul de bacalaureat odinioară, denumire care, trebuie să recunoaşem, este mult mai plină de semnificaţii.

Din chiar numele avut deducem uşor că nu era doar un examen al cunoştinţelor dobândite, dar şi un examen al maturităţii utilizării cunoştinţelor dobândite.

Vuiesc mijloacele mass media despre rezultatele catastrofale ale recentei sesiuni de bacalaureat. Ştiţi ceva? Asta nu e nimic! Să vedeţi de acum încolo! Şi haideţi să vedem de ce.

Alvin Toffler în al său Şoc al viitorului considera că este nevoie de cel puţin şapte cauze pentru a explica sau genera un fapt. Şi bine făcea pentru că în zilele noastre toţi se întrec în a arăta cu degetul doar un singur vinovat, fie el şcoala, fie el părinţii. Lucrurile nu cred că stau aşa simplist. Şi ca să înţelegem mai bine fenomenul trebuie să facem o departajare între comentariile privind funcţionarea actuală a sistemului de învăţământ şi ceea ce dorim noi de la acest sistem.

În ceea ce priveşte dorinţele noastre ca părinţi sau simpli cetăţeni ai acestei ţări îmi este greu să mă pronunţ. Dar în privinţa funcţionării actualului sistem, o, da, sunt destule de spus.

În primul rând, o vină o poartă părinţii. Ahtiaţi după televizoare cu plasmă sau alte bunuri domestice, părinţii au intrat într-o cursă de câştigare a banilor care are un început, dar nu are un sfârşit. Pornind de la principiul catastrofal de lasă maică, de ce să tragă el acuma, săracul, că am tras noi destul, părinţii refuză să le mai ceară responsabilităţi copiiilor, le împiedică maturizarea şi consideră libertinismul sinonim cu dezvoltarea liberă a viitorului adult. Viitorul adult este învăţat să ocolească greutăţile în loc să le biruie, iar când nici aşa nu izbuteşte, fusta mamei este următoarea soluţie. Nedîndu-i-se atribuţiuni, nu i se cer nici răspunderi, pentru ca, mai apoi, părinţii să recurgă la psiholog ca să afle ce e cu odrasla lor. Mai mult de atât, dintr-o dorinţă care, sper, nu este doar românească, aceştia consideră şcoala nu un loc de întrecere a cunoştinţelor obţinute, ci unul de întrecere al averilor deţinute. Rezultatul pentru chiar promotorii unei astfel de comportări, este acela că, la plecarea spre şcoală, elevul este mai procupat dacă i se asortează pantofii decât dacă şi-a scris rezumatul la română.

În al doilea rând, este vina şcolii. Reformele numeroase, nesfârşite am putea spune, au făcut ca sistemul de învăţământ să fie sinonim cu haosul. Indiferent de salariile primite, profesorii nu mai au aplicaţie pentru meseria lor, nu mai depun interes şi nu îi interesează nici atragerea şi nici pregătirea elevilor. Iar cine dă vina pe sistemul de salarizare spune o mare prostie pentru că, de când e lumea şi pământul, profesorii din România nu au excelat în venituri. Spun asta în perfectă cunoştinţă de cauză pentru că mama a fost profesoară, dar a avut elevi care au căutat-o personal sau la telefon şi la douăzeci de ani după ce nu le-a mai fost profesoară. Într-o oglindă injustă cu părinţii, profesorii arată cu degetul părinţii, uitând că un elev, de cele mai multe ori, stă la şcoală mai multe ore decât cu părinţii lui. Profesorii nu mai sunt interesaţi de actul de învăţământ în totalitatea lui, neglijând orice acţiuni extraşcolare sau de atragere a elevilor.

În al treilea rând este vina sistemului. Un sistem care nu a pus accent pe autoritatea profesorilor, aşa cum sunt ei, buni sau răi, dar profesori, un sistem care nu a impus disciplina elevilor, iar acum se întreabă de ce fumează elevii în curtea şcolii. Un sistem care, an de an a cerut tot mai puţin oferind şi mai puţin. Îmi aduc aminte (şi nu sunt milioane de ani de atunci) că vacanţele mele erau un coşmar şi abia aşteptam începerea şcolii ca să mă liniştesc puţin. Asta pentru că, înaintea intrării în vacanţă, venea profesorul de chimie şi zicea copii, intraţi în vacanţă, aveţi timp, deci faceţi voi douăzeci de probleme, după care venea profesorul de matematică cu aceleaşi solicitări, după care venea cel de fizică cu acelaşi număr de probleme şi cel de română cu zece compuneri. Acum? Pentru elevii de acum, vacanţa este egală cu zero activităţi. Un sistem care nu încurajează munca, care nu încurajează şi răsplăteşte competiţia, un sistem în care au fost desfiinţate (dacă nu mă înşel, de doamna Andronescu) şcolile de meserii, iar acum ne întrebăm de ce vor toţi să facă o facultate.

În al patrulea rând este vina elevilor. Megând pe linia naturală a minimei rezistenţe, elevii au renunţat total şi definitiv la orice dorinţă de autodepăşire, se ştiu susţinuţi de munca părinţilor şi apăraţi de comoditatea acestora. Se terezesc orbi şi neputincioşi în faţa un obstacole care, altădată erau minore, dar care, acum li se par apocaliptice, ceea ce îi face să clacheze fizic sau nervos la prima confruntare. Şmecheriile utilizate cât mai vocal de către părinţii lor devin motto-urile lor, iar simbolurilor lor, mulţumită atât şcolii, cât şi părinţilor, nu mai sunt oamenii care fac sau au făcut ceva, ci cei care nu fac nimic. Necontrolat de către părinţi sau de şcoală, dezinteresul lor ajunge pe asemenea culmi încât întrece instinctul de conservare. Prezenţa camerelor de supraveghere la examene a stârnit asemenea panică nu din cauza unor traume psihologice (false şi alea), ci din cauza limitării posibilităţii copierii, furtul şi înşelăciunea fiind considerate mijlocele optime de reuşită în viaţă în scara lor de valori. Lipsa maturităţii, a conştientizării valorii muncii şi dezinteresul au făcut ca viitorii adulţi să refuze înscrierea la examen de frică să nu fie prinşi copiind, iar cei picaţi să râdă ca proştii, bazându-se pe principiul că au grijă părinţii lui.

Iată că nu am reuşit să găsesc şapte motive (e drept, nici nu m-am străduit destul...), dar cele patru găsite cred că sunt destul de solide şi reale. Personal, nu cred că drama cea mare este numărul mare de căzuţi la examen, ci faptul că aceşti copii sunt viitorii adulţi, care vor trebui să rezolve problemele propriei vieţi şi a celor de lângă ei, că aceşti copii care râd ca proştii că au luat doi vor fi viitorii adulţi care vor avea copii la rândul lor.

Să auzim de bine!

Din partea Ministerului Învăţământului

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Rezultatele dezastruoase obţinute la ultima sesiune a bacalaureatului a pus un întreg minister pe gânduri. Şi rezultatele nu au întârziat să apară. Pe surse, am reuşit să aflu care şi cum vor fi subiectele pentru sesiunea următoare. Iată-le:

PRIMUL SUBIECT (30 de puncte)

Scrie, sau desenează pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Spune care din următoarele semne e o literă: "4", "peşte", ":)))", "opt", "cerc", "P". Se acordă 2 puncte.

2. Tu şi tovarăşii tăi alegeţi cuvîntul care seamănă cel mai bine cu "cur": băsău, buceală, dos, motoare, poponeţ. Se acordă 2 puncte.

3. Construieşte o propoziţie. Orice propoziţie. Te rog! Hai că nu e greu, să moară mama! Se acordă 2 puncte.

4. Menţionează aici dacă ai acasă un parfum "Gucci" şi cu cîţi de "ci" se scrie Gucci. Se acordă 4 puncte.

5. Transcrie (copiază) două cuvinte din text pe care le cunoşti. Se acordă 2 puncte.

6. Cum se scrie mai corect? "Mia înghiţito" sau "M-iau înghi'ţi-to". Se acordă 2 puncte.

7. O vrei la Steaua? Precizează două motive literare pentru care o vrei la Steaua. Se acordă 4 puncte.

8. Ce cuvânt din text ai vrea să-ţi tatuezi pe spate cu litere chinezeşti? Piţipoancă, jeg, haşis, coţcăială sau Cristiano Ronaldo? Se acordă 4 puncte.

9. Pornind de la textul prezentat, povesteşte sau desenează cum ai fost tu o dată cu tovarăşii/tovarăşele tale la ştrand şi aţi fumat maraciucă. Se acordă 4 puncte.

10. Postează pe Facebook un mesaj de şase - zece rînduri în care să-ţi faci de căcat profesorii, părinţii şi colegii menţionînd cel puţin o dată cuvintele "dujmanii", "lol", "Fecioara Maria", "k", "u", "puuuuuuuup dulkeee :X:X:X:X". Se acordă 4 puncte.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie, sau desenează, un text de tip argumentativ de 15 – 30 de rânduri (150 – 300 de cuvinte) despre calităţile umane, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Florin Salam: “Eu sunt bomba nucleară, distrug tot ce mă-nconjoara, am ce-a mai mare valoare, cine mă supară moare. Foc, foc, dupa foc, şi-am ajuns pe primul loc! Buum, buum, foc nebun, să vă arăt cine-i jupîn.”

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează (scrie) un eseu de două – trei foiţe (600 – 900 de cuvinte) în care să prezinţi care-i treaba în melodia poetică a lui Michel Telo, “Ai se eu te pego”. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

− evidenţierea a două trăsături care o fac mult mai mişto decît melodia “Eu vara nu dorm” a lui Connect-R;

− ce au scris ieri pe blog Tudor Chirilă, Cabral şi Bendeac;

− ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale melodiei care te îndeamnă să bei bere la pet şi să spargi seminţe de dovleac,

− susţinerea unei opinii coerente despre ce meciuri o să pui la pariuri diseară.

Din oficiu, se vor acorda 10 puncte pentru elevii eminenţi care nu vor reuşi să facă niciun subiect.

Să auzim de bine!

Consolare tardivă...

Imagine preluată de pe clopotel.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iată că veştile bune nu întârzie ca să apară. În Romania oamenii nu sunt singuri. Nici măcar cei care au picat examenul la bacalaureat...

Cu puţin efort şi cu bunăvoinţă, iată cum ies la iveală adevăratele modele în ceea ce priveşte obţinerea mult râvnitei diplome:

Silviu Prigoană, "Regele Gunoaielor", a susţinut examenul de bacalaureat la vârsta de 27 de ani. După alţi zece ani s-a înscris la facultatea de drept, iar după alţi 20 de ani şi-a luat şi licenţa.

Cristian Popescu Victor - Piedone, edilul sectorului 4, a absolvit liceul în 1995, la vârsta crudă de 32 de ani. Mulţumită diplomei obţinute, la numai un an de la absolvire ocupa funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 5 şi de preşedinte al Comisiei de Comerţ şi Relaţii cu Sindicatele (1996 – 2000).

Marian Vanghelie, cunoscutul primar al sectorului 5, a reuşit să câştige primul său mandat de primar în anul 2000, cu toate că nu avea liceul terminat. El a obţinut diploma de Bacalaureat abia în 2001, la frumoasa vârstă de 33 de ani, după ce cu un an înainte fusese eliminat (ejaculat, după spusele lui...) din examen.

Traian Igaş, actualul ministru de Interne, a absolvit liceul în 1992, la vârsta mai crudă de 24 de ani, când a dat şi examenul de bacalaureat. Înainte de 1989, Igaş a picat treapta a doua, a făcut o şcoală profesională şi armata. A recuperat decalajul, absolvind ulterior trei facultăţi. Şi lista nu se opreste aici...

Să auzim de bine!

Bacalaureatul 2011

Imagine preluată de pe adevarul.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Mas media vuieşte, părinţii vuiesc, copiii vuiesc, ministerul vuieşte. De ce să nu vuiesc şi eu? Pentru ce să vuiesc? Păi, pentru ce altceva decât rezultatele examenului de bacalaureat de curând afişate...

Alvin Toffler, în cartea sa „Şocul viitorului”, ne explica cum şi de ce orice acţiune este generată de cel puţin şapte factori. Haideţi să îi luăm la bani mărunţi şi să vedem câţi descoperim.

Unu. Reformele din învăţământ. Nu sunt un apologet al vremurilor trecute, dar trebuie să recunoaştem că sistemul de învăţământ anterior Revoluţiei avea o trăsătură distinctă, şi anume consecvenţa. De atunci încoace, nu a fost an în care să nu se propună (şi aplice) o nouă reformă în învăţământ. Fiecare guvernare, fiecare ministru au venit cu propria viziune fără nicio corelare cu situaţia anterioară, fără nicio proiecţie în viitor. Care a fost rezultatul? Un haos inimaginabil pentru profesori, pentru elevi, pentru părinţi. Un sistem de reguli şi regulamente schimbate într-un ritm care nu a putut genera decât haos.

Doi. Liberalizarea nejustificată şi fără măsură a învăţământului. Faptul că, după cincizeci de ani de comunism, nu a venit nimeni ca să ne înveţe ce însemnă libertate sau democraţie s-a repercutat şi asupra învăţământului. Când ministrul Şora a venit în primele zile de după Revoluţie şi a decretat eliminarea uniformelor, a numerelor matricole şi, implicit, a oricărei forme de control şi disciplină în şcoli, nu a făcut altceva decât să deschidă o cutie a Pandorei în faţa unor tineri avizi de libertate, dar nepregătiţi pentru ea. La fel cum, după eliberarea din lagărele de concentrare, foştii deşinuţi murea pe capete din cauză că mâncau fără măsură, şi tinerii de azi s-au înfruptat fără măsură dintr-o liberatate pe care nu au înţeles-o şi pentru care nu au luptat.

Trei. Părinţii, sau mai bine zis, lipsa prezenţei părinţilor a avut şi ea un cuvânt greu de spus. Ahtiaţi după bani, cu dorinţa expresă de a “arde” etape şi cu ochii pe bunăstarea Vestului, românii au intrat fără noimă şi fără măsură într-o cursă pentru bani sacrificând orice: familie, sănătate, copii. Să mai comentăm aici câţi părinţi şi-au abandonat efectiv copiii în ţară pentru a lucra în Spania ca să-şi cumpere un televizor cu plasmă sau o rablă de maşină la mâna a treia? Iar cei care nu au procedat aşa, au înţeles să pună toată răspunderea în spatele şcolii, ei preferând varianta mai comodă a lui “nu am timp”. Datorită orgoliilor personale ale părinţilor, şcoala s-a transformat dintr-un loc de învăţătură, într-o paradă a modei sau a telefoanelor celulare. Vechiul adagiu „copilul meu trebuie să facă neapărat o facultate” a fost umbrit total de noul adagiu „copilul meu trebuie să fie cel mai elegant la şcoală”.

Patru. Capacitatea de adaptare a şcolii româneşti a fost un alt factor negativ. Nicicând în istoria sa, şcoala românească nu a fost mai rigidă. Iar faptul că, la istorie elevii învaţă despre Andreea Esca în loc să înveţe despre Mihai Viteazul nu înseamnă deloc o adaptare. La fel cum nu înseamnă adaptare faptul de a cere elevilor să copieze de pe Internet texte de referate. La ce altceva decât la copiere îi poate duce pe elevi un asemenea model pedagogic? Şcoala românească nu a ţinut sema de dezvoltarea exponenţială a informaticii şi a socializării cu ajutorul Internetului, de modificările de structură aduse de acestea oricărei forme de învăţare, de viteza şi modul de circulaţie pe care le-a căpătat informaţia în zilele noastre. Profesorii au rămas încremeniţi în programă, iar programa încremenită în proiect. Practic, ca să folosim un termen economic, învăţământul românesc nu a produs plusvaloare.

Cinci. Profesorii au avut şi ei partea lor de vină. Greve nenumărate, mai mult sau mai puţin justificate, au scăzut prestigiul şi autoritatea profesorilor şi au dat peste cap toate programele şcolare. Profesori necalificaţi şi nemotivaţi au transmis o conduită falsă, iar lipsa pregătirii pedagogice a fost catastrofală. Căci, cum poţi numi altfel actul unui profesor de a nota cu doi la o materie un elev care a întârziat la oră, uitând că nota este oglinda nivelului de învăţătură şi nu a conduitei? Genul acesta de atitudini au demotivat şi mai mult nişte elevi debusolaţi şi cu o scară a valorilor răsturnată. Iar măsurile de austeritate au făcut o selecţie negativă, în sensul că profesorii cei buni au plecat spre alte zări sau alte meserii.

Şase. Elevii au avut un cuvânt greu în toată acestă catastrofă. Beneficiind de o libertate neînţeleasă, de părinţi ocupaţi toată ziua, neglijenţi sau care au crezut că, având bani, orice problemă se rezolvă, elevii de azi s-au trezit la cruda realitate fără a avea măcar o scară a valorilor bine formată. Lipsiţi de maturitate, superficiali şi fragili, în special datorită adagiului „lasă, mamă, să nu tragă şi el aşa cum am tras noi”, au cedat tentaţiilor superficiale cu o uşurinţă de nedescris. Puşi în faţa unor profesori care nu le inspirau respect sau încredere, lipsiţi de supravegherea părinţilor, având la dispoziţie mijloace de informare nevisate, au ales fără a sta mult pe gânduri calea mai facilă a discotecilor, cârciumilor şi beţiilor. Imaturi, aceşti nu au mai beneficiat nici măcar de ajutorul a ceea ce se numeşte bunul simţ.

Şapte. Sistemul social, societatea în sine a avut un rol devastator. O ofertă liberă şi necontolată a celor mai ieftine şi penibile tentaţii şi-a găsit grabnic clienţii. Tonete de ziare unde tronează coperţile revistelor cu femei dezbrăcate, reclame care vizează pornografia, filme suburbane au invadat mass media. Intelectualii noştri, din dorinţa de a se afirma mai catolici decât papa, s-au întrecut în a demonetiza orice valoare a acestui popor dând apă la moară detractorilor şi analfabeţilor. A fost stimulată nonvaloarea, prost gustul, vulgaritatea şi bădărănia la toate nivelele sociale. Modelele fetelor au fost vagaboandele ajunse VIP cu ajutorul posturilor de televiziune, iar bătăuşii de cartier eliberaţi din arest a doua zi pentru că nu prezintă pericol social au fost modelele băieţilor. Intelectualii s-au închis în turnurile lor de fildeş şi au lăsat piaţa liberă să guverneze limba sau moravurile. A citi câteva rânduri pe un forum este o dificultate reală nu atât din cauza ortografiei aberante, cât din cauza lipsei oricărei gândiri coerente. Permisivitatea societăţii la tot ce este rău şi nociv a întrecut orice imaginaţie, dacă ne gândim doar la magazinele de etnobotanice.
Opt. Implicarea politicului în procesul educativ a avut un efect devastator. Directori excepţionali au fost schimbaţi pe criterii de apartenenţă politică, ceea ce a dus la nimicirea din faşă a oricărui proiect la nivel local, profesorii raliindu-se de frică sau de nevoie la principiul cel mai comod al acceptării tacite. Iar elevilor nu le-a trebuit mult ca să intuiască acest deficit de autoritate. Rezultatul s-a văzut în aceea că bătăile între elevi nu au fost întrecute decât de bătăile între profesori şi elevi.

Iată că am găsit cel puţin şapte elemente care au contribuit la rezultatul acestei sesiuni de bacalaureat. Dar, ceea ce am văzut după acest bacalaureat, nu reflectă rezultatele elevilor de liceu, ci reflectă starea generaţiei actuale.

Să auzim de bine!

Bacalaureat 2009

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată în rândurile de mai jos o selecţie a "perlelor" debitate de finaliştii celor 12 de ani de învăţământ obligatoriu în România. Cuvintele lor sunt mai explicite decât ale mele...
Inima este cel mai important organ genital al omului...
Cu ajutorul câinelui Vitoria Lipan şi-a găsit foarte repede zăcămintele soţului.
În 1877 trupelor ruseşti li s-a permis să traverseze teritoriul României, împreună cu tancuri şi avioane, iar românii le-au dat mâncare şi cazare contracost.
Drumeţii veneau la Hanul Ancuţei pentru a mânca şi a bea vin din ulcicile noi că ălea vechi erau sparte!
Un profesor întreabă o elevă: cine a scris poezia "Luceafărul" ...  ea spune Tudor Arghezi.
Şcoala Ardeleană nu a avut propriu-zis sediu, din lipsă de fonduri austro-ungare.
Alexandru Lăpuşneanu s-a ţinut de cuvânt atunci când a spus: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!" Dovadă că azi cel mai întâlnit nume este Popescu.
Poezia "Sburătorul" de Ion Haş Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români.
Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa.
Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În "Scrisoarea a treia" se desfăşoară bătălia de la Rovinari.
Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obrăznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl întreabă arogant "Tu eşti Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea şi îi răspunde la fix: "Da-mpărate!"
Până la urmă Mircea cel Mare, deşi bătrân îl va îngenunchia pe trufaşul otoman cu câteva proverbe şi zicători bine plasate.
Împăraţi cu care lumea nu putea să se mai împace au venit şi la noi în România şi au cerut pământ şi de băut, dar cum veniră s-a lămurit cu cine are de-a face şi s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberată, c-au rămas doar câteva de bucăţi de eniceri şi spahii fugind, dintre care este amintită "înspre Dunăre, o mână."
La a-2-a parte a subiectul cerinţa este compunerea unei scrisori către o persoană imaginară pe nume Paula. Un elev răspunde (în scris): "Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... şi pe Paula nici nu o cunosc!"
Mihai Eminescu şi-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrând să sugereze vremea şi apoi nu a mai continuat titlul din nu ştiu din ce motiv s-a răzgândit şi a început strofa I...
Manole a pus-o pe Ana la zid şi a început să o lucreze.
Poema "Mioriţa" circula pe bază orală, adică nu a fost scrisă, din motive tehnice. În balada "Mioriţa" este vorba de trei ciobani care complotează împreună să-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioriţei" a spus că la cap să-i puie diverse categorii de fluiere.
Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele.
Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu.
Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
Călin ţine de mână mireasa care are părul lung de fericire.
Ea luptă să pună mâna pe dragostea flăcăului.
Poetul îşi aşteaptă iubita ca împreună să cutremure o barcă.
Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.
Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasă fiind jefuit de nişte oameni invidioşi.
În romanul "Răscoala" personajul principal este poporul şi marea masă a ţăranilor.
Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viaţa sa.
Nechifor Lipan stătea " pe spate cu faţa în jos".
Profa: În ce tip se încadra Otilia Mărculescu?
Eleva: În tipul îngerului a fetei blonde.
Profa: Asta ai citit tu într-o carte?
Eleva: Asta am spus-o eu din proprie iniţiativă.
Haiducii din doine, balade şi idile erau liberi şi fericiţi ca păsările, animalele şi peştii care zburdă prin codri. De cum venea primăvara, haiducii cei harnici plecau în pădure. Acolo ei cântau suflând din frunză şi lăsându-i pe boieri cu buza umflată.
Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. După căderea Imperiului roman, o parte din latina clasică defunctă a devenit bulgară. Limba română are la bază latina bulgară, amestecată cu elemente de dacă şi o groază de cuvinte slabe.
În secolul al XV-lea, limba vorbită de popor era considerată vulgară şi n-o vorbea nimeni.
De ce se numeşte nuvela "La ţigănci"?
Răspuns: Localitate în care se petrece acţiunea este La ţigănci.
Profesorul: "Ce stil funcţional are acest text?"
Elevul: "Stilul articol"
Prof.: Cum moare Dinu Păturică?
Elev:?
Prof.: A murit într-un mod simbolic?
Elev:?
Prof. (NERVOS): Haide, măi, băiatule, cum a murit?
Elev (SPERIAT): L-A CĂLCAT CĂRUŢA!
Nichita Stănescu este un poet care se miră de orice. El se miră şi de faptul că oamenii aud şi au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A văzut el vreun om fără urechi? Mă rog, da’ se zice că aşa este în poezie, să te miri de toate şi să le pui pe toate unele subt altele, în rânduri scurte, ca să se vadă că sunt versuri.
Basmul este o poveste mai lungă, poate fi chiar cât o carte groasă, şi are atâtea personaje că nu le mai ţii numărul dar trebuie să fii atent la fabulă că te întâlneşti cu ea şi în final.
Basmul studiat de noi este Harap Alb şi este un basm cult pentru că este scris de un om cult, Eminescu. Atunci când cel care scrie basmul este incult şi basmul este incult, adică opus basmului cult, dar amândouă basmele sunt frumoase, numai că unul este scris într-un fel şi celălalt în alt fel.
În cunoscuta baladă Mioriţa, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare, şi un cioban care şochează prin prostia lui.
Toma Alimoş era viteaz pentru cã cu o mână conducea calul, cu o mână îşi ţinea maţele şi cu o mână se bătea cu Manea.
Inima este împărţită în douã atricule şi două testicule.
Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate.
Împăratul avea o grădină şi în fund un măr.
Moromete făcea pârtie pe salcâm ca să se dea cu sania.
Eminescu este trist pentru cã nu a reuşit să facă nimic în viaţa lui.
Să auzim de bine!