Graţierea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Cu ceva timp în urmă, un bun prieten mă întreba de unde mă inspir pentru articolele mele, de unde scot zeci sau sute de teme pentru articole. Răspunsul a fost simplu: viaţa mi le oferă. Nu trebuie să inventez nimic, nu trebuie să fabulez, nu trebuie să stau treaz noaptea ca să caut subiecte. Ele apar la tot pasul pe cale naturală. Şi iată unul dintre ele.

Deşi sunt un duşman înverşunat al fotbalului, cel puţin al celui românesc, ideea de dreptate nu-mi este mai puţin vie. Iar în ultimul timp, subiecte pe această temă curg cu nemiluita. Nu includ aici plângerile jalnice şi lipsite de orice urmă de bărbăţie ale “luptătorului luminii”, ci graţierea unui fotbalist, pe numele lui Gică Popescu. Deşi omul s-a exprimat cât se poate de demn că nu doreşte aşa ceva, iată că subiectul nu a putut fi evitat nici de domnul Ponta.

Fost procuror, deci având o puternică pregătire juridică, domnul Ponta se exprimă în sensul că, dacă ar fi preşedinte, l-ar graţia pe respectivul fotbalist pentru că, nu-i aşa, statul nu are nimic de câştigat din asta.

Deşi pregătirea mea juridică nu este nici cât o umbră a celei avute de domnul Ponta, sunt nevoit să fac precizarea că această afirmaţie este una aiuritoare. Luat de valul electoral şi al atragerii de voturi, se pare că domnul Ponta face această afirmaţie în scopul câştigării adeziunii simpatizanţilor fotbalistului împricinat. Pentru că altfel nu pot justifica eroarea că vinovaţii nu trebuie închişi sau trebuie eliberaţi pentru că nu aduc profit.

Niciun puşcăriaş nu a adus profit ba, gândindu-ne la drepturile omului pe care doar ei le revendică, nu şi victimele lor, puşcăriile sunt o sursă de cheltuieli enorme, începând cu condiţiile de detenţie şi terminând cu asistenţa oferită acestora.

Mergând pe acestă idee, ar trebui desfiinţate puşcăriile pentru că, nu-i aşa, ce câştig are statul că, de exemplu, un hoţ de buzunare este închis? Niciunul. De când sunt puşcăriile pe lume, şi un copil de la emisiunea “Copiii spun lucruri trăsnite” ştie că această instituţie are cel puţin două roluri: de pedepsire a vinovatului şi de izolare a răufăcătorului pentru binele societăţii. De câştig de pe urma acestuia nu se pomeneşte nici măcar în cazul ocnaşilor sau a celor condamnaţi la muncă silnică.

Revenind antipatia pe care mi-am declarat-o la început faţă de fotbal, sper ca fotbalistul Gică Popescu să dea dovadă în continuare de aceeaşi demnitate (pe care i-am admirat-o) şi să nu cupleze la asemenea idei de profit...

Să auzim de bine!