Publicitate spălată pe dinţi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

O ştire aflată de curând mă zguduie profund. Până în temelii, dacă pot să spun aşa. E o statistică privitoare la halul de curăţenie al românilor. Deşi e o statistică, chiar interpretată în afara oricărui context, adevărul relevat e cutremurător.

Ca să fiu sincer, unele semne le-am observat personal cu destui ani în urmă. Şi ele sunt deosebit de vizibile în serile de duminică, când apa caldă abia curge la robinet. Excluzând un sabotaj al celor de la RADET, nu ne rămâne decât ipoteza penibilă, dar reală, că toţi vecinii îşi fac baie în acele momente. Asta nu ar fi fost nimic rău, doar că acest lucru se întâmplă - adică ablaţia săptămânală -, după cum am spus, doar duminică seara. Pentru că în celelalte seri, apa caldă curge gârlă.

Şi anotimpul friguros a contribuit la formarea unei păreri despre halul de curăţenie neaoş. De câte ori dorim să facem duş pe timpul iernii, indiferent de oră, trebuie să lăsăm apa caldă să curgă aproximativ o jumătate de oră, apa răcită de pe coloană fiind un semn clar că suntem primii utilizatori.

Revenind la statistica noastră, ea ne spune că românii folosesc un tub de pastă de dinţi pe an, iar cei din mediul urban îşi schimbă periuţa o dată la doi ani! Un tub pe an! Asta, care va să zică, presupunând că dintr-un tub te poţi spăla de treizeci de ori, însemnă cu aproximaţie un spălat pe dinţi o dată la 10 zile. Sau, dacă omul debordează de curăţenie şi se spală de două ori în ziua lui de spălat, un spălat dublu o dată la douăzeci de zile.

Cifre cutremurător de triste pentru o populaţie cu veleităţi aşa de mari. Pentru că, trebuie să recunoaştem, debordăm de orgolii. Neamul prost care dă la maximum casetofonul lui cu manele în timp ce are ferestrele larg deschise sau clona lui de pe şosea care te depăşeşte cât mai riscant fără să ştie de ce, motivat doar de gândirea puerilă „de ce să fie ăla înaintea mea” sunt doar două exemple din cele întâlnite la tot pasul.

Ei bine, aceasta este lumea reală. Pentru că, în lumea publicităţii româneşti există o lume paralelă. Una în care românii sunt vorbitori de engleză în totalitate, indiferent că se spală sau nu pe dinţi. Sper că aţi observat deja că numele tuturor produselor cosmetice sunt englezeşti. Nu mă refer la numele producătorului, ci la cel al produsului. Care se numeşte şi nu cremă, bath şi nu baie şi aşa mai departe. Nume atât de alambicate şi de snoabe încât şi prezentatorilor le este greu să le pronunţe.

Aşa că, dragii mei, mă întreb şi sper că vă întrebaţi: toate aceste reclame cu denumiri anglicizate cui se adresează? Unei populaţii care consumă un tub de pastă de dinţi pe an?

Să auzim de bine!
P.S. https://www.facebook.com/photo.php?v=747878801912903. Şi ei sunt oameni, şi ei sunt români, şi ei se pota spăla pe dinţi, folosi şampon sau se pot încălţa. Poate că acum înţelegeţi mai bine întrebarea mea: cui se adresează reclamele româneşti englezite?