Bi vs. Di

Imagine preluată de pe all.biz

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Citind colecţiile de publicaţii ştiinţifice moştenite de la tata, un lucru îmi este foarte evident: orice descoperire ştiinţifică era rodul “renumitului savant sovietic…”. Orice altă descoperire care nu putea fi revendicată de „renumiţii savanţi sovietici” era menţionată cu sintagma „un grup de cercetători occidentali…”. Publicaţiile fiind din perioada anterioară Revoluţiei din 1989, situaţia era perfect explicabilă din varii motive, nu numai printr-o slugărnicie balcanică faţă de stăpân.

Recunosc faptul că am avut mari aşteptări de la respectiva Revoluţie, aşteptări care, sunt nevoit ca să recunosc la fel de sincer, au fost la fel de mult înşelate. Una dintre aşteptările mele se referea la mândria naţională şi la una din formele ei de manifestare şi anume, limba vorbită. Nu cred că există vreo definiţie a cuvintelor neam, patrie, stat, societate, etnie, cultură sau civilizaţie care să nu facă referiri la aportul limbii populaţiei respective în ceea ce priveşte păstrarea identităţii naţionale.

Doar că, dintr-un motiv care de data asta ţine numai şi numai de slugărnicie, obedienţa faţă de stăpân nu şi-a încetat manifestarea, ci a suferit doar o rotaţie la 180 de grade, ceea ce a dus la invadarea stupidă a limbii cu neologisme anglosaxone nejustificate sau tembele. Adăugaţi la aceasta lipsa oricărui control al forurilor competente precum şi snobismul caracteristic publicităţii şi mass mediei din România şi, ceea ce veţi obţine, este exact imaginea limbii române de azi.

Am încercat de câteva ori ca să intru pe câteva forumuri, dar vă mărturisesc că am renunţat, împreună cu promisiunea pe care mi-am făcut-o, ca să nu mai repet această experienţă. Pur şi simplu pentru că am rămas oripilat nu de limbajul mesenger folosit sau de vulgaritatea grobiană, ci de agramatismul exprimărilor, de sărăcia lor şi a ideilor, de lipsa oricărei coerenţe.

Una dintre imaginile cele mai evidente ale acestei mutilări este termenul de dioxid de carbon. Nimeni, dar absolut nimeni de la Revoluţie încoace nu mai spune bioxid de carbon care, între noi fie vorba, nu este altceva decât un oxid dublu al carbonului, şi aceasta nu din cauza unei deficienţe a limbii române, ci doar pentru simplul fapt că stăpânii anglosaxoni folosesc acest termen. Haideţi să vedem cine are dreptate.

În limba română spunem BIgam şi nu DIgam, atunci când ne referim la un bărbat cu două soţii;

În limba română spunem BIunivoc şi nu DIunivoc, atunci când ne referim la o acţiune cu două direcţii echivalente;

În limba română spunem BIcameral şi nu DIcameral atunci când ne referim la o instituţie cu două camere;

În limba română spunem BIsectoare şi nu DIsectoare atunci când e vorba de o dreaptă care împarte unghiul în două părţi egale;

În limba română spunem BIlateral şi nu DIlateral atunci când facem referire la un aspect cu două laturi;

În limba română spunem BInar şi nu DInar atunci când facem referire la respectivul sistem de numeraţie cu două cifre;

În limba română spunem BIcentenar şi nu DIcentenar atunci când facem referire la respectiva perioadă de timp de două sute de ani;

În limba română spunem BInoclu şi nu DInoclu dacă vorbim despre acel aparat optic cu două vizoare;

În limba română spunem BIcefal şi nu DIcefal dacă vorbim de un oarecare semn heraldic sau tip de conducere cu doi conducători;

În limba română spunem BIcicletă şi nu DIcicletă dacă ne gândim la respectivul mijloc de deplasare cu două roţi;

În limba română ne referim la BIceps şi nu la DIceps când este vorba de un anumit muşchi prins în două puncte pe osatură;

În limba română spunem BIenală şi nu DIenală, dacă vorbim de un eveniment întins pe durata a doi ani;

În limba română spunem BIfuracţie şi nu DIfurcaţie dacă e vorba de ramificarea unui drum în două;

În limba română se spune BIvalent şi nu DIvalent pentru un element cu două valenţe;

În limba română se spune BIatlon şi nu DIatlon pentru întrecerea sportivă cu două probe.

Personal, cu toată dragostea mea faţă de limba română, nu cunosc niciun cuvânt care să semnifice dublarea sau scindarea în două care să nu fie obţinut cu ajutorul prefixului BI.

Ei, acum ce mai ziceţi? Eu mai zic doar atât: dedic aceste rânduri tuturor celor care susţin că au coloană vertebrală şi iubesc limba română măcar atât cât o iubesc eu. Pentru că eu voi continua ca să spun BIOXID DE CARBON!

Să auzim de bine!

Ce votează Parlamentul României

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt convins că vi se va părea ciudat titlul acestui articol. Cum adică, ce votează Parlamentul României? Legi, în mod evident! Sunteţi aşa de siguri? Haideţi să vedem cum stă treaba.
Într-o formă de democraţie care nu mai are nimic din forma iniţială a noţiunii (şi nu numai la noi, ci oriunde în lume) Parlamentul este o instituţie în care sunt trimişi reprezentanţii celor cu drept de vot. Deja vedem o primă abatere: nu votează direct cei cu drept de vot, ci reprezentanţii lor. Reprezentanţi care pot ajunge să încheie compromisuri sau înţelegeri care nu mai au nimic comun cu interesele alegătorilor, toate acţiunile fiind dictate de interese politice şi nu de interesele alegătorilor.
Dar, să mergem mai departe şi să acceptăm acest rău necesar şi să presupunem că Parlamentul României este unul ideal, în care reprezentanţii aleşi reprezintă exact interesele alegătorilor care i-au trimis acolo. Pentru ce sunt ei trimişi acolo? Pentru că societatea şi statul au nevoie de legi pentru a-şi continua activitatea. Greşesc oare cu ceva? Nu cred, atâta timp cât consider că o lege reprezintă un cadru normativ prin care se reglementează o activitate sau o acţiune şi atâta timp cât o lege reprezintă rezultatul unei cerinţe fireşti a funcţionării societăţii. Ca să fiu mai concret, să luăm activitatea de pingelit a pantofilor uzaţi. Pentru ca pantofarii să nu-şi bată joc de clienţi şi să nu le ia banii pe produse de proastă calitate, să presupunem că un parlamentar va depune în parlament şi va supune votului o lege prin care se reglementează grosimea pe care o pot avea pingelele, materialele din care se permite confecţionarea lor, tipul şi calitatea materialelor folosite pentru lipit sau pentru cusut şi aşa mai departe. Dar aici, greşesc cu ceva? Nu cred. Parlamentarul a propus o lege coerentă şi concretă, care se va constitui într-un act normativ cu aplicabilitate practică. Rezultatul va fi că toţi pantofarii înregistraţi legal vor respecta acelaşi act normativ, iar clienţii vor avea posibilitatea evaluării rezultatului pe baza unor criterii concrete.
Ce observăm până aici? Că există o legătură foarte strânsă, foarte intimă între elaborarea unei legi, votarea ei şi aplicarea ei practică. Nu cred există printre voi vreunul care să creadă că un Parlament poate vota o lege fără aplicabilitate, o lege fără sens. Nu cred că printre voi ar putea fi cineva care să creadă că un Parlament poate vota o lege pentru pantofari atâta timp cât nu există niciun pantofar în ţara respectivă. Acest aspect mai implică ceva. Ca respectivii parlamentari să ştie ce votează. Ei singuri sau împreună cu echipa lor de consilieri au nevoie de un minim de cunoştinţe despre obiectul legii pe care o vor vota. În fond, chiar acesta este rostul votului într-un parlament: acela ca reprezentanţii aleşi de cetăţenii cu drept de vot să elaboreze şi să valideze legi cu aplicare concretă pentru cei care i-au trimis acolo. Acum, vă rog să citiţi cu atenţie documentul de mai jos.
L-aţi citit? Perfect. Acum, vă rog să îl mai citiţi odată. Aţi reuşit să înţelegeţi ceva? Mă îndoiesc. Puteţi să-l citiţi şi de o mie de ori, că tot nu veţi înţelege nimic. Nici nu aveţi cum, deşi acest document este O LEGE A ROMÂNIEI! O lege pe care nimeni nu o poate înţelege şi aplica. De ce? Pur şi simplu pentru că respectivul document este un fel de document de lucru al Comisiei Europene, un fel de proces verbal al unui plan de măsuri fără nicio conotaţie legislativă. Document de lucru pe care Parlamentul României l-a adoptat drept o lege a României! M-ar bucura deosebit de mult ca un parlamentar mai destoinic să-mi explice metodologia de aplicare a acestei legi precum şi efectele benefice obţinute în urma aplicării ei…
Sper ca acest articol să vă ajute să înţelegeţi mult mai bine importanţa momentul votului, moment în care ştampila pusă de voi va trimite în Parlament un neavenit.
Să auzim de bine!

Prezentatori şi prezentatoare

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Cu ani în urmă, trecând prin faţa unei policlinici, privirea mi-a fost atrasă de un obiect straniu. Obiectul era o Dacia 1300 berlină albă. Ce o transforma într-un obiect straniu? Faptul că, pe ambele laturi, pe toată lungimea uşilor, posesorul ei inscripţionase cuvântul FORD cu litere negre, de aproximativ treizeci de centimetri înălţime. Ford, deşi chiar de la o altitudine de 1.352 de metri (atunci când e vreme bună) se putea vedea că este o Dacie 1300 berlină. Depărtându-mă, încercam să asimilez informaţia. Excluzând demenţa, singura explicaţie plauzibilă era că respectivul dorea să fie mai american decât românii, să arate că el este mai cu moţ, dacă îmi este permisă expresia.

Anii au trecut. Sunt în bucătărie şi toc nişte varză. În fundal, televizorul zumzăie câte ceva. Îmi ridic privirea la fix ca să-l aud pe Mândruţă pomenind ceva de soţia Preşedintelui, numind-o Prima Doamnă. Cu reflexe de felină comut pe PROTV, ştiut fiind că ştirile (chiar şi orele de difuzare) sunt aceleaşi la ambele posturi. Exact aşa s-a întâmplat. O aud pe Esca pomenind şi ea de Prima Doamnă. Era să mă tai la deget. Oricine ştie că nu e bine să urmăreşti ştirile atunci când toci varză, iar eu exact asta făcusem. Cum se poate, măi prezentatorii lu' nenea? Câte circomvoluţiuni vă mai trebuie ca să înţelegeţi că, la nivelul de reprezentativitate al unui preşedinte de ţară nu te joci cu vorbele? Prima Doamnă este o instituţie şi este specifică Statelor Unite. Nu este un apelativ de lingău snob, este o instituţie cu reguli şi proceduri. Soţia Preşedintelui nostru este soţia Preşedintelui. Atât. La fel ca soţia Preşedintelui Bulgariei, de exemplu, care este soţia Preşedintelui Bulgariei şi nu Prima Doamnă a Bulgariei. Noi, românii, nu avem această instituţie, ci americanii. Faptul că îi imităm ca nişte papagali, nu înseamnă că suntem americani. Sau mai americani decât românii. Acolo e altă lume, alţi oameni, alte legi şi alte obiceiuri. Nici măcar faptul că serbăm ca idioţii Halloween-ul nu ne face mai americani, ci mai penibili. La fel ca pe şoferul cu Dacia Ford.

Aceeaşi apelare snoabă şi slugarnică am văzut că se utilizează şi în cazul Regelui. "Regele şi Regina au participat azi bla bla bla". Soţia Regelui Mihai nu este Regină, este soţia Regelui. Faptul că e căsătorită cu Mihai nu îi dă rangul de Regină, ci pe acela de soţie de Rege. Soţul Reginei Angliei nu este Regele Angliei. El este Ducele de Nuştiucum. Vă daţi seama ce ar însemna în Anglia ca un prezentator tembel de ştiri să pomenescă de "Regele şi Regina au participat azi bla bal bla"? Vă spun eu: un milion de ani de acum încolo respectivul nu ar mai apare pe statul de plată al vreunui post de televiziune. În primul rând, pentru că nu ar accepta o asemenea apelare chiar Casa Regală a Angliei (între noi fie vorba, ai noştri par a fi măguliţi de aceste apelative, din moment ce nu au nicio intervenţie). Aşa că, dragii mei, scumpii mei, vă rog ca pe nişte prieteni, încercaţi să reduceţi din numărul prostiilor spuse pe post atât de des. Mai ales nu vă mai jucaţi cu apelative pe care nu le cunoaşteţi şi le folosiţi printr-o imitare snoabă. Nu vă veţi ridica pe culmi de americanism, ci veţi cădea în cel mai penibil derizoriu românesc.

Să auzim de bine!

Ţara fără de lege

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Nu am avut de lucru aseară şi m-am uitat câteva minute la un jurnal de ştiri. Nu are importanţă canalul pentru că, nu ştiu dacă aţi observat, ştirile sunt aceleaşi. Între numeroasele crime, abuzuri şi tâlhării, o ştire s-a strecurat FĂRĂ NICIUN COMENTARIU. Nu sunt omul să înghit pe nemestecate, dar pe lângă asta, gravitatea ei mi-a atras în mod deosebit atenţia. Şi mi-a trezit revolta şi scârba.

Este vorba de cele câteva cuvinte prin care, crainica ne anunţa că delegaţia FMI vine să verifice modul în care România a îndeplinit clauzele din acordul încheiat privind restructurarea agenţiilor şi, ATENŢIE, trimiterea bugetarilor pentru 10 zile în concediu neplătit! Lucru nepermis de legislaţia muncii existentă acum în vigoare! Aţi înţeles? Guvernul a semnat un acord prin care se angaja să respecte o clauză ilegală! A semnat un contract cu o clauză ilegală. A angajat oamenii şi onoarea nenorocitei ăsteia de ţări cu care fac ce vor în respectarea unei clauze pentru care nu au temei legal.

Sila şi revolta mi s-au transformat în vomă. După ce că, de când a izbucnit criza, nu au fost în stare să producă nici măcar o umbră de plan de redresare economică (măsurile luate până acum sunt măsuri sindicaliste şi ţin de CHELTUIREA fondurilor şi nu de rularea sau sporirea lor), după ce orice om cu bun simţ a ajuns să înţeleagă faptul că, pentru noi, criza abia acum începe, acum ne este dat să aflăm ce acorduri penibile şi josnice sunt în stare să semneze.

Dacă această ştire se dovedeşte adevărată, atunci credeţi-mă pe cuvânt că nu există în dicţionar niciun cuvânt suficient de josnic şi niciun blestem suficient de cumplit cu care să fie categorisiţi aceşti derbedei care conduc ţara. Boc şi-a luat bici ca să-l pună pe Parlament? De când până când (afară de visele abulice ale lui Băsescu) Guvernul are în subordine Parlamentul? Mai bine, să ia biciul şi să se biciuiască singur până îi iese prin piele borşul pe care îl are în loc de sânge şi tărâţele pe care le are în loc de creier. Poate măcar aşa se va căi de prostia făcută.

Dragii mei, concluzia e una singură: dacă vreţi să aflaţi singura ţară fără de lege din lume nu trebuie să căutaţi mult. Sunteţi chiar locuitorii ei.

Să auzim de bine!