Mic tratat de psihologie comparată

Postarea a fost mutată aici.

Importul de personalităţi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Aşa după cum am mai declarat, sunt creştin. Fără să fiu bigot, am credinţa în mine şi, dacă mă port ca un creştin, o fac mai mult datorită concepţiilor şi educaţiei mele şi nu datorită vreunei impuneri, fie ea şi religioasă. Un singur percept nu l-am putut respecta şi nici nu cred că o voi face: cel cu palma şi obrazul. Concret, dacă primesco palmă, nu voi întoarce deloc celălalt obraz, ci voi avea o ripostă aproape instantanee şi cel puţin la fel de dură.

De la ultimele alegeri urmăresc cum poporul meu întoarce blajin şi celălalt obraz unei guvernări rupte total de orice realitate.

De la ultimele alegeri urmăresc cum poporul meu întoarce blajin şi celălalt obraz unei guvernări dispreţuitoare până la inconştienţă.

De la ultimele alegeri urmăresc cum poporul meu întoarce blajin şi celălalt obraz unei guvernări de o trufie dusă până la răutate împotriva propriilor cetăţeni.

De la ultimele alegeri urmăresc cum poporul meu întoarce blajin obrazul unei guvernări care a dus minciuna nepedepsită pe culmile absurdului.

De la ultimele alegeri urmăresc cum poporul meu întoarce blajin obrazul unei guvernări care a dus bădărănia la nivel de politică de stat.

Dar iată că românilor le-a ajuns cuţitul la os şi au simţit că bătaia doare. Rezultatul nu a putut fi decât unul singur: au ieşit în stradă. Urmărind evenimentele ultimelor zile, câteva observaţii se impun:

1. Oamenii, din propria lor nevoie şi iniţiativă au ieşit în stradă într-un număr nesperat de NICIUN lider de sindicat.

2. Oamenii, din propria lor nevoie şi iniţiativă au ieşit în stradă ca să demonstreze cu adevărat şi nu ca să danseze dansul pinguinului cu liderii de sindicat.

3. Oamenii, din propria lor nevoie şi iniţiativă au sărit la nivelul întregii ţări în apărarea unei idei bune şi a unei persoane devotate.

4. Dacă în 1989 Revoluţia a fost pornită de populaţia sărită în apărarea unui ungur, de data aceasta, populaţia a sărit în apărarea unui sirian.

Această ultimă observaţie ne face mare cinste pentru că demonstrează că românii sunt departe de şovinismul care li se atribuie şi că, în pofida unei guvernări brutale şi tenebroase, şi-au păstrat simţul valorilor.

Dar nu mă pot opri să nu mă întreb: românii au nevoie de un import de personalităţi pentru a se manifesta?
Dar iată că, în sfârșit, domnul Boc iese din vizuină și ne declară cu probitatea-i recunoscută credința sa în comunicare, uitând numărul imens de asumări și ordonanțe de urgență! Păi, cum să nu îl crezi când exact asta reclamă cei care sunt în stradă?

Să auzim de bine!

Ultima realizare a lui Băsescu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

După cum cred că aţi observat citind rândurile acestui blog, nu mă număr printre admiratorii preşedintelui. Minciunile, promisiunile fără acoperire, grosolănia, lacrimile de crocodil şi alte câteva, sunt lucruri pe care nu le agreez vreunei persoane, cu atât mai puţin unui preşedinte. Dar, în aceeaşi măsură, nu mă număr nici printre admiratorii Regelui Mihai, lozinca cu neamestecul unui rege în politică nemaifiind crezută nici de cei care o enunţă, iar regalitatea fiind o instituţie împovărătoare.

Cu toate acestea, vă rog să mă credeţi că m-a durut inima când am văzut celebra, de acum, scenă de la nu ştiu ce conferinţă internaţioanlă, în care Băsescu nu numai că era total neglijat de ceilalţi participanţi, dar aproape că era îmbrâncit. Desigur că, în respectiva ipostază a fost adus de numeroasele sale gafe, ca să folosesc un eufemism. Dar totuşi, el era preşedintele unei ţări, Preşedintele acestei ţări. Şi nu am avut nicio bucurie ca să asist la o asemenea manifestare.

Ne uităm cu gâturile întinse spre State, văzând în ei un model din care, până acum nu am reuşit decât să copiem tembelisme, inclusiv evenimentul numit Halloween. Şi aşa cum mă uit eu cu gâtul întins spre State, observ că, atunci când un preşedinte, indiferent de partidul căruia îi aparţine, intră în vreo sală, ei bine, publicul, indiferent de coloratura politică, se ridică şi aplaudă. Mi se pare un gest cât se poate de civilizat, având în vedere că ei sunt mai conştienţi decât noi că salută instituţia, nu persoana.

La fel de bine observ că, atunci când preşedintele lor intră într-o „baie de mulţime”, cetăţenii îl salută la fel de respectuos şi îl aplaudă, chiar dacă între ei se mai află vreunul care aruncă cu pantofi...

În mod absolut ciudat, am observat asemenea comportamente şi la alte populaţii, cum ar fi francezi sau nemţi. Ideea generală este aceea că oamenii se străduiesc să aibă o comportare civilizată salutând instituţia respectivă care, între noi fie vorba, este prima instituţie a statului.

În acelaşi timp, l-am văzut pe Preşedintele României în situaţii comparative. Am scris Preşedinte şi nu Băsescu pentru că ceea ce am observat, a avut o arie totală de cuprindere. Nici în Parlament, nici pe stradă, nici la vreun spectacol sau vreo întrunire acesta nu a fost aplaudat, iar asistenţa nu s-a ridicat în picioare.

Dar iată că România este o ţară minunată, în sensul că aici se pot petrece minuni. Iar ultima dintre ele este respectul arătat de asistenţă Regelui Mihai. Într-o ţară preponderent republicană, un rege care nu s-a făcut remarcat decât prin volumul retrocedărilor cerute statului, ei bine, acest rege a beneficiat de cele mai alese şi condescendente forme de salut. Parlamentarii s-au ridicat din scaune şi au aplaudat, publicul pe stradă a procedat la modul cel mai politicos, iar în sala de spectacol am asistat la o adevărată explozie de aplauze şi politeţuri. Comentatorii posturilor de televiziune s-au întrecut în a analiza şi sublinia erorile de protocol făcute de cei din anturajul Regelui, iar osanalele privind meritele acestuia au atins adevărate culmi ceauşiste.

Dar ce părere aveţi, mai cred eu în basme cu Albă ca Zăpada? Nu, sigur că nu. De fapt, toată această manifestare de respect şi adulaţie faţă de Regele Mihai, toată această explozie de simpatii regaliste ascunde cu totul altceva în rândul maselor: faptul că oamenii au ajuns ca să îl prefere pe Rege, decât să mai audă de Băsescu. Părerea mea!

Să auzim de bine!

P.S. Şi o mică precizare pentru cei mai noi regalişti: Ana nu este regină, este soţia Regelui. Faptul că este soţia unui rege nu înseamnă că este regină, la fel cum faptul că o femeie este soţia unui arhitect nu înseamnă că este arhitectă. Soţul reginei Elisabeta nu este rege, este Ducele de Nu-Ştiu-Cum. Ca să fie regină, nu ar fi fost decât două posibilităţi: să fie moştenitoarea tronului (cum se pare că va fi Principesa Margareta, iar soţul ei nu va fi rege, ci soţul reginei) sau să cârmuiască împreună cu regele.

Publicitatea homosexuală

Imagine preluată de pe literatur.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Din momentul în care am considerat că am reuşit să-mi formez o scară de valori temeinică, mi-am dat silinţa în aceeaşi măsură ca să o păstrez. Iar unul din mijloacele folosite a fost dorinţa de a avea o minte deschisă.

Nu confund toleranţa cu înţelegerea şi nici uitarea cu iertarea. Dar consider că lucrurile trebuie evaluate fără patimă, iar comportamentul condus de tact.

Nu mi-am dorit niciodată să intru „încălţat” în sufletul cuiva şi am fost mulţumit cu ceea ce mi s-a oferit. Am respectat intimitatea fiecăruia cu dorinţa vădită de a o respecta şi pe a mea.

Indiferent de natura intimităţii, am considerat că aceasta este problema respectivului şi a Celui de Sus. Nu am stricat nicio prietenie pe motiv că respectivul este fumător sau pentru că îi place vodca rece. Şi nici pentru că suţine PD-L sau PSD. Am prietenii care au zeci de ani la activ, dar fără să ştiu nici acum partizanul cărui partid este respectivul sau ce poziţii sexuale preferă cu amanta.

Poate că nu este un comportament ideal din partea mea, dar cel puţin este unul civilizat şi decent. De aceea mi se pare extrem de ciudată şi extrem de abuzivă organizarea a tot felul de mitinguri şi concursuri pentru homosexuali şi lesbiene.

Respectivul este homosexual? Să fie sănătos! Ce treabă am eu cu preferinţele lui sexuale? Pe el îl interesează preferinţele mele? Dacă ne întâlnim cu o ocazie nu voi da mâna cu el sau nu îi vorbi? Este foarte posibil ca printre cunoscuţii mei să existe homosexuali sau lesbiene, dar nu îmi amintesc să-mi fi chestionat vreun prieten legat de acest aspect. Îl împiedică cineva să îşi satisfacă preferinţele sexuale în casa şi în patul lui? Măcelarul nu îi va vinde antricoate dacă respectiva a dormit toată noaptea în braţele altei femei? De ce trebuie făcut din asta un prilej de manifestare publică? De ce această dorinţă deschisă de a mă face părtaş la preferinţele lui sexuale? Până acum nu am cunoştinţă de desfăşurarea în vreo ţară a lumii a unui marş al heterosexualilor. Nici de vreo paradă sau de solicitarea desfiinţării discriminării.

Că este de natură genetică, o boală sau o orientare greşită sunt lucruri care se pot discuta de oameni mai competenţi. Dar atunci, de ce nu se organizează şi Parada sau Marşul Bolnavilor de Plămâni? De ce nu ni se arată la televizor organizarea unui concurs pentru Mister Picior cu Platfus? De ce Organizaţia Femeilor Operate de Bilă nu cere o recunoaştere naţională şi desfiinţarea discriminării criminale existente în societate?

Puteţi să credeţi ce vreţi despre mine, dar eu rămân la părerea mea fermă că toate aceste marşuri şi adunări festiviste populare nu au decât un singur scop: acela de a câştiga prozeliţi. Am zis!

Să auzim de bine!