Români zeloşi au fost şi-s încă!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Un cetăţean român, nemulţumit de prestaţia lui Boc, la fel ca şi alţii, a considerat că este de datoria lui ca să-şi manifeste respectiva nemulţumire într-un loc public, prin câteva vocalize şi huiduieli bine interpretate.

Până aici, nimic neobişnuit. În fond, una din libertăţile pe care presupunem că ni le-am câştigat după Revoluţie a fost aceea a liberei exprimări. Ba chiar şi a liberei huiduieli.

Auzindu-l, jandarmeria locală a purces la o acţiune specifică: l-a “umflat”, cum se spune în limbajul de specialitate şi l-a dus la secţie, unde i s-a aplicat amenda de rigoare. Nici acesta nu este un fapt neobişnuit. În fond, aşa cum respectivul cetăţean şi-a câştigat libertatea de a se manifesta, şi Jandarmeria Română consideră că şi-a câştigat libertatea de a amenda pe cine vrea muşchii ei.

Cele două fapte coroborate nasc însă două întrebări, una mai ciudată ca cealaltă:

1. De ce Jandarmeria Română nu amendează la fel de prompt motocicliştii care îşi turează motoarele printre blocuri după 12 noaptea cu scopul vădit de a declanşa alarmele maşinilor parcate? De ce aceeaşi Jandarmerie Română nu amendează la fel de prompt beţivii care rag printre blocuri, umflaţi de băutură, până noaptea, târziu? De ce la fel de aceeaşi Jandarmerie Română nu amendează huliganii (era să scriu microbiştii) care urlă pe străzi şi prin mijloacele de transport în comun înainte şi după meciurile de fotbal?

2. Să presupunem, doar de dragul exerciţiului, că respectivul cetăţean ar fi fost un exaltat admirator al lui Boc. Şi că, luat de avântul admiraţiei nemărginite, ar fi strigat la fel de tare şi de răspicat „Trăiască Boc!” „Slavă lui Boc!” „Boc să trăiască, România să înflorească!”. Şi altele asemănătoare. Aceeaşi Jandarmerie Română l-ar mai fi amendat? Liniştea publică nu ar mai fi fost la fel de tulburată?

Masa media vuieşte, emisiunile nu mai contenesc, se fac tot felul de scenarii şi se construiesc ipoteze. De fapt, lucrurile cred că sunt mult mai simple. Sunt sigur că Boc nu a dat nicio indicaţie pentru efectuarea unei asemenea acţiuni. Sunt la fel de convins că nici comandantul Jandarmeriei nu a făcut asemenea tâmpenie. Toată treaba porneşte de la un trepăduş local din partid sau din Jandarmerie care s-a gândit cam aşa: „Cuuum, vine la noi în oraş Conducătorul nostru şi noi, în loc să-l întâmpinăm cu braţele deschise, îl întâmpinăm cu huiduieli? Aşa ceva nu se poate!”.

L-aţi recunoscut? Nu? Ei bine, este acelaşi trepăduş care mătura aleile şi spoia pomii atunci când se anunţa vizita lui Ceauşescu. Acelaşi servitor umil şi slugarnic din administraţie. Despre asta este vorba.

Să auzim de bine!

11.000 de români

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Acesta este un număr ca oricare altul. Abstract, ca orice număr. Numai că, o crainică de televiziune i-a dat formă reală atunci când a anunţat pe post că acesta este numărul românilor arestaţi pentru acte de hoţie şi tâlhărie în ţările UE, persoane care urmează a fi returnate României.
11.000 ca număr în sine mi se pare suficient de mare, dacă nu chiar foarte mare. Poate fi preţul unei maşini noi sau un salariu de preşedinte de bancă.
11.000 ca număr de locuitori înseamnă destul de mult. Este populaţia unui orăşel românesc de provincie.
11.000 ca număr de hoţi şi tâlhari mi se pare enorm. Chiar dacă sunt culeşi de prin mai multe ţări europene.
11.000 de români, de cetăţeni români, au înţeles integrarea României în UE ca pe o piaţă extinsă a activităţilor ilegale.
11.000 de cetăţeni români au înţeles aderarea la UE ca pe o sursă sporită pentru furturi, tâlhărie, prostituţie sau crimă.
11.000 de cetăţeni români nu au înţeles această aderare ca pe o sursă de îmbogăţire spirituală sau de afirmare a unei condiţii superioare.
11.000 de cetăţeni români s-au dovedit mai ticăloşi şi mai primitivi decât nişte animale, pentru că alea ştiu măcar de frică.
11.000 de cetăţeni români nu au avut o altă conştiinţă decât a furtului, a tâlhăriei şi a hoţiei.
11.000 de cetăţeni români au băgat groaza în cetăţenii altor ţări, fără nicio remuşcare legată de renumele propriu sau al ţării.
Sunt ani buni de când nu mai citesc presa românească, iar emisiunile televiziunilor le urmăresc sporadic şi cât se poate de critic. Aceste deficienţe mi le suplinesc cu alte abilităţi, printre care o memorie fenomenală. Cu toate acestea, nu reuşesc să-mi amintesc numărul prostituatelor lituaniene arestate pentru că au împânzit ţările Europei. Nici numărul criminalilor portughezi arestaţi în ţările Europei. Nici numărul cerşetoarelor austriece care au împânzit intersecţiile Europei. Şi nici numărul violatorilor cehi care au băgat spaima în femeile Europei. Nu-mi amintesc numărul croaţilor care trăiesc în promiscuitate în lagărele din jurul Romei. Nu reţin numărul criminalilor spanioli care au fost arestaţi în ţările Europei şi nici al cerşetorilor greci care umplu trotuarele capitalelor europene. Nu ţin minte absolut deloc numărul tâlharilor belgieni arestaţi şi condamnaţi în diverse ţări europene şi returnaţi în ţara lor de origine. Nu reţin absolut deloc numărul bulgarilor arestaţi pentru falsificare de carduri pe tot mapamondul şi nici numărul danezilor implicaţi în reţele de furat autoturisme.
Nu îmi aduc aminte ca vreo ţară europeană să fi trăit ruşinea de a avea 11.000 de cetăţeni prinşi şi condamnaţi prin alte ţări şi returnaţi în ţara lor de domiciliu.
11.000 de voci de hoţi şi infractori se alătură vocilor celor care au dorit intrarea în UE şi Spaţiul Schengen, anulând astfel orice demers civilizat.
11.000 de cetăţeni români au fost arestaţi şi condamnaţi în alte ţări europene pentru fapte de domeniul penalului. Câţi mai sunt în libertate?
Să auzim de bine!