Thasos în doi (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cum vă spuneam, ieri am dat peste plaja La Scala. Acum, haideţi să vă mai ofer câteva precizări. La intrare, plaja aflată în partea de nord a insulei, la doar doi kilometri de capitala insulei spre vest, oferă un spaţiu suficient de parcare pentru toţi turiştii. Spun spaţiu de parcare şi nu parcare pentru că nu este ceea ce numim noi, cei din Drumul Taberei, o parcare amenajată ci, un mare teren viran care îţi oferă avantajul umbrei copacilor existenţi în zonă.
De la intrare eşti întâmpinat de două tipe arătoase, siliconate şi parfumate care, fără să fiu maliţios, sunt suficient de arătoase ca să te facă aproape să uiţi de tarife, plaja fiind organizată pe trei niveluri de confort (şi, evident, de plată). Primul nivel este cel aflat imediat după intrare. Nu are umbrele, doar şezlonguri, iar ocuparea unuia este condiţionată de o consumaţie la bar. Între noi fie vorba, nici nu trebuie să consumi mult, preţurile fiind astronomice. Al doilea nivel este cel de după primul, mai apropiat de mare şi la care tariful este de zece euro de persoană pentru şezlong şi umbrelă. Cel de al treilea nivel este cel din imediata vecinătate a mării, tariful este de douăzeci şi cinci de euro de persoană, beneficiezi de canapele cu baldachin şi frapieră cu şampanie scumpă, iar un număr adecvat de june bântuie locul pentru satisfacerea cerinţelor clienţilor. Totul este curat, proaspăt vopsit în culori atrăgătoare şi muzica de calitate domneşte. Este plaja unde, într-una din nopţile şederii noastre pe insulă a concertat celebrul solist grec Vassilis Karras.
Astăzi, după micul dejun, ne-am decis să mergem la plaja Nisteri. Faţă de luna iunie, plaja se prezintă cu îmbunătăţiri. Banalele şezlonguri au fost înlocuite cu un fel de canapele, cu o saltea groasă de o palmă, iar o jună ospătăriţă se plimbă printre rânduri, preluând comenzile. Nu apucăm să luăm loc şi, iată, fătuca apare în dreptul nostru. După saluturile de rigoare, vine şi comanda mea:
- ... şi o bere Mithos cât mai rece, vă rog.
- La sticlă sau draught?
- Draught.
- Vreţi o bere draught? se miră ea zâmbind, cu tonul de parcă i-aş fi cerut luna de pe cer.
- Da, Mithos, precizez eu contrariat.
- O bere Mithos draught? continuă ea arcuindu-şi spâncenele a mirare.
- Da, asta vreau.
- Aici? se arată copila şi mai nedumerită.
- Da.
- Deci, vreţi să vă aduc o bere Mithos draught? continuă ea neîncrezătoare, zâmbind cu un subânţeles doar de ea ştiut.
Comportarea fetei îmi generează o serie de nedumeriri: de ce toţi grecii se arată oripilaţi atunci când comand eu o băutură? Că e vorba de mojito sau de bere, toţi se minunează de parcă le-aş cere cine ştie ce a opta minune a lumii. Are legătură cu tipul băuturii, cu ora sau cu ce? Sau eu am o faţă de om care consumă doar lapte Aptamil?
Apa curată, limpede, ne îmbie la înot, iar canapelele confortabile la odihnă, ceea ce ne dorim şi noi. Odată terminată ziua de plajă, ne retragem spre hotel nu doar pentru spălare şi schimbare ci, şi pentru a merge la recepţie ca să comunic faptul că televizorul nu mai funcţionează. Alături de frigiderul minuscul şi fără congelator şi aşezarea camerei cu faţa spre şosea, acesta se pare că este un alt avantaj al camerei Premier oferită oaspeţilor de seamă...
Drumul prin oraş ne prilejuieşte o constatare ciudată, urmată de nedumeriri la fel de ciudate: dacă în iunie ferry care ne aducea pe insulă era plin ochi, iar tevernele pustii, acum, în august, ferry a fost aproape gol, dar tavernele sunt atât de pline şi în oraş este o asemenea aglomeraţie încât nu ai unde pune o pălărie, iar oamenii stau la coadă pentru a ocupa o masă.
După o revedere călduroasă cu cei de la Doukas vine şi rândul comenzilor, iar eu fac greşeala să comand calamar umplut. Mare, mare greşeală pentru că, iată, chelneriţa vine cu un platou cu o creatură care, dacă aş fi întâlnit-o vie, cu siguranţă că mărimea ei m-ar fi speriat. E mare, e uriaş, iar eu trebuie să-l mănânc. Înfulecatul durează atât de mult că aproape ajungem la ora de închidere a restaurantului. Aşa plini nu ne putem băga în pat, drept pentru care decidem să facem o tură prin oraş. Anul acesta am demarat o campanie asemănătoare cu cea din Lefkada: ne plimbăm zilnic prin diferite localităţi până nu va rămâne nicio străduţă nevăzută. Prilej de a descoperi un local (fac o paranteză pentru a vă spune că în Limenas, un orăşel cu o mie, două, de locuitori, sunt mai multe patiserii/αρτοπλαστεία, cofetării/ζαχαροπλαστεία sau măcelării/κρεοπωλείο decât în Drumul Taberei) unde suntem serviţi cu nişte clătite cu îngheţată delicioase, cum nici în Lefkada nu am mâncat. Ceea ce va face ca, de acum încolo, să vizităm stabilimentul în fiecare seară, spre satisfacţia nedisimulată a tinerei ospătăriţe că are parte de un client român cu care vorbeşte în greceşte...
Întorşi la hotel avem parte de o surpriză neplăcută şi una plăcută: nu mai avem televizorul în cameră, dar acesta lipseşte pentru că a fost dus la reparat. Aşa că ne culcăm brusc.
Să auzim de bine!

Thasos în doi (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ieri, după ce am despachetat şi ne-am trezit cu o jumătate de zi la dispoziţie, ce credeţi că am făcut? Exact! Am mers la supermarket ca să-mi constitui stocul de bere Mithos necesar supravieţuirii. Faţă de luna iunie, magazinul prezintă unele schimbări în sensul că acum are un alt patron, iar acesta se pare că e asociat cu Carrefour, din moment ce apare şi această siglă pe frontispicul magazinului. Vin Retsina este din belşug, la fel şi sucuri şi Pina Colada, Cuba Libre sau alte băuturi răcoritoare asemănătoare. Aşa că am decis să cumpărăm doar un strict necesar, iar mâine, adică azi, să venim să facem cumpărături mai serioase.
Cum până la respectiva activitate este timp din belşug, decidem să mergem la vechea şi buna plajă Pachis. Ocupăm vremelnic două şezlonguri şi o umbrelă, ne poziţionăm strategic scaunul pliant din dotare astfel încât să nu se fâţâie toată populaţia Greciei pe lângă noi şi, deşi nimeni nu ne verifică sau nu ne obligă, decidem să facem gestul de bună cuviinţă necesar şi să comandăm ceva la bar. Plaja este împărţită în mai multe secţiuni, corespunzător fiecărui administrator, iar noi, fiind poziţionaţi în dreptul barului Tropical, decidem că acolo trebuie să facem comanda. Considerând că prezint încredere, până la un punct, în acest domeniu, soţia decide că pot merge singur să comand, aşa că mă aşez pe scaunul barului şi comand un frappe pentru soţie şi un mojito pentru mine. Nu ştiu din ce motiv, dar grecii par foarte miraţi de orice comandă de mojito făcută până în orele prânzului, dar barmanul, dovedind o aleasă conduită, deşi zâmbeşte cu un subânţeles care îmi este străin, îmi prepară un mojito cât toate zilele. Pe durata procesului schimb câteva cuvinte cu omul, plătesc şi gust puţin înainte de a pleca spre şezlonguri. Bang! Şocul aproape că mă face să scap sonda din mână. Este cel mai bun mojito pe care l-am băut în existenţa mea terestră! Mă uit la barman, barmanul se uită la mine şi ceilalţi clienţi se uită la noi. Emoţia care mă încearcă este atât de puternică încât nu rezist să îi spun:
- Domnul meu, aici se prepară cel mai bun mojito din Grecia!
Fiind spuse în greceşte, acestea au fost cuvintele care au cimentat o prietenie trainică, bărbătească între noi pentru tot restul vacanţei. Plec spre soţie ducând sondele în mâini tremurânde, urmărit de ochii umezi de plăcere ai barmanului. Mă tolănesc în şezlong şi mă dedau plăcerilor bahice. Procesul îmi este întrerupt din când în când de unele frământări privind modul în care aş putea face o propunere legislativă prin care toţi bărbaţii trecuţi de 18 ani să fie obligaţi să bea un mojito zilnic...
Soarele dogoreşte puternic, apa este foarte caldă, mojito este rece şi bun, ce ar putea să-şi mai dorească un turist din Drumul Taberei? Aţi ghicit! Să aţipească puţin în şezlong, ceea ce purcedem să facem amândoi fără a pregeta.
A trecut vremea amiezii, ne-am făcut somnul de frumuseţe, am înotat şi ne-am bronzat, aşa că e timpul să plecăm. Dar nu oriunde, ci în căutarea celebrei plaje La Scala. Pe care o găsim foarte aproape de hotelul nostru, dar acest lucru nu o face mai abordabilă. Cu adevărat este o plaje foarte frumos amenajată, foarte dotată, pe masa fiecărui baldachin se află o frapieră cu şampanie, ce să vă spun, o plaje de fiţe. Dar şi tarifele sunt de fiţe, nu pentru nişte turişti banali din Drumul Taberei, aşa ca noi. Drept pentru care ne întoarcem la hotel, ne spălăm, ne schimbăm şi plecăm mai întâi spre supermarketul viselor noastre. Soarta noastră fuse crudă astădată, ca să-l parafrazez pe bătrânul Bolintineanu. Rafturile pline ieri sunt goale acum, atât de goale că se vede rândul celălalt de gondole. Hoarde de turişti însetaţi au bântuit magazinul şi l-au pustiit de băuturile mult dorite. Plecăm cu coada între picioare în căutarea unei taverne unde să mâncăm pentru că restaurantul nostru favorit este cam departe, iar biete trupurile noastre sunt ostenite de şocurile îndurate. Iar îndurarea cerească ni se prezintă sub forma unei taverne cu un nume deosebit de sugestiv, după cum scrie pe firmă: Φυτοπωλείο Μιχαλης/Magazinul de hrănit al lui Mihai. Stabiliment pe care vi-l recomand călduros pentru că, pentru 4,5 euro, aici poţi mânca: trei souvlaki (de pui sau porc) SAU un piept file de pui SAU un gyros SAU o porţie de mici greceşti, la care se ADAUGĂ o farfurie cu tzatziki ŞI una cu cartofi prăjiţi. Mai mult decât convenabil, nu?
Cu burţile bine căptuşite, mai facem o tură prin oraş, prilej de a vedea pe o stradă, în perfectă stare de prezentare şi de funcţionare un autoturism Citroen 2 CV, o relicvă automobilistică. Şi dacă tot e să vedem, ne hotărâm să intrăm şi în câteva magazine de aur şi bijuterii. Produsele sunt frumoase, atrăgătoare, dar preţurile, deşi sunt anunţate mari reduceri, sunt aproape duble faţă de cele din ţară pentru gramul de aur sau un produs asemănător. Aşa că ne reîntoarcem la hotel nu pentru că nu avem ce face ci, din contră, tocmai pentru că avem ce face: vreau să solicit la recepţie schimbarea frigiderului. De data asta avem un frigider mic (în care nu încap decât cutii de bere) şi fără congelator, astfel că nu avem unde pune bateriile genţilor frigorifice pentru plaje. Mă prezint la birou şi îi fac recepţionerului cuvenita solicitare. Omul îmi răspunde că nu poate face nimic, din cauză că sunt ocupate toate camerele.
- Înseamnă, îi răspund eu grav, că singura soluţie ar fi să ucidem un turist, dacă vrem să punem mâna pe un alt frigider.
Şi aici s-a terminat orice discuţie pentru că pe om l-a buşit un râs atât de puternic, încât nu am mai putut vorbi cu el. Fapt ce dovedeşte că umorul are elemente comune, chiar pentru persoane din culturi diferite.
Să auzim de bine!