Thasos în doi (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cum vă spuneam, ieri am dat peste plaja La Scala. Acum, haideţi să vă mai ofer câteva precizări. La intrare, plaja aflată în partea de nord a insulei, la doar doi kilometri de capitala insulei spre vest, oferă un spaţiu suficient de parcare pentru toţi turiştii. Spun spaţiu de parcare şi nu parcare pentru că nu este ceea ce numim noi, cei din Drumul Taberei, o parcare amenajată ci, un mare teren viran care îţi oferă avantajul umbrei copacilor existenţi în zonă.
De la intrare eşti întâmpinat de două tipe arătoase, siliconate şi parfumate care, fără să fiu maliţios, sunt suficient de arătoase ca să te facă aproape să uiţi de tarife, plaja fiind organizată pe trei niveluri de confort (şi, evident, de plată). Primul nivel este cel aflat imediat după intrare. Nu are umbrele, doar şezlonguri, iar ocuparea unuia este condiţionată de o consumaţie la bar. Între noi fie vorba, nici nu trebuie să consumi mult, preţurile fiind astronomice. Al doilea nivel este cel de după primul, mai apropiat de mare şi la care tariful este de zece euro de persoană pentru şezlong şi umbrelă. Cel de al treilea nivel este cel din imediata vecinătate a mării, tariful este de douăzeci şi cinci de euro de persoană, beneficiezi de canapele cu baldachin şi frapieră cu şampanie scumpă, iar un număr adecvat de june bântuie locul pentru satisfacerea cerinţelor clienţilor. Totul este curat, proaspăt vopsit în culori atrăgătoare şi muzica de calitate domneşte. Este plaja unde, într-una din nopţile şederii noastre pe insulă a concertat celebrul solist grec Vassilis Karras.
Astăzi, după micul dejun, ne-am decis să mergem la plaja Nisteri. Faţă de luna iunie, plaja se prezintă cu îmbunătăţiri. Banalele şezlonguri au fost înlocuite cu un fel de canapele, cu o saltea groasă de o palmă, iar o jună ospătăriţă se plimbă printre rânduri, preluând comenzile. Nu apucăm să luăm loc şi, iată, fătuca apare în dreptul nostru. După saluturile de rigoare, vine şi comanda mea:
- ... şi o bere Mithos cât mai rece, vă rog.
- La sticlă sau draught?
- Draught.
- Vreţi o bere draught? se miră ea zâmbind, cu tonul de parcă i-aş fi cerut luna de pe cer.
- Da, Mithos, precizez eu contrariat.
- O bere Mithos draught? continuă ea arcuindu-şi spâncenele a mirare.
- Da, asta vreau.
- Aici? se arată copila şi mai nedumerită.
- Da.
- Deci, vreţi să vă aduc o bere Mithos draught? continuă ea neîncrezătoare, zâmbind cu un subânţeles doar de ea ştiut.
Comportarea fetei îmi generează o serie de nedumeriri: de ce toţi grecii se arată oripilaţi atunci când comand eu o băutură? Că e vorba de mojito sau de bere, toţi se minunează de parcă le-aş cere cine ştie ce a opta minune a lumii. Are legătură cu tipul băuturii, cu ora sau cu ce? Sau eu am o faţă de om care consumă doar lapte Aptamil?
Apa curată, limpede, ne îmbie la înot, iar canapelele confortabile la odihnă, ceea ce ne dorim şi noi. Odată terminată ziua de plajă, ne retragem spre hotel nu doar pentru spălare şi schimbare ci, şi pentru a merge la recepţie ca să comunic faptul că televizorul nu mai funcţionează. Alături de frigiderul minuscul şi fără congelator şi aşezarea camerei cu faţa spre şosea, acesta se pare că este un alt avantaj al camerei Premier oferită oaspeţilor de seamă...
Drumul prin oraş ne prilejuieşte o constatare ciudată, urmată de nedumeriri la fel de ciudate: dacă în iunie ferry care ne aducea pe insulă era plin ochi, iar tevernele pustii, acum, în august, ferry a fost aproape gol, dar tavernele sunt atât de pline şi în oraş este o asemenea aglomeraţie încât nu ai unde pune o pălărie, iar oamenii stau la coadă pentru a ocupa o masă.
După o revedere călduroasă cu cei de la Doukas vine şi rândul comenzilor, iar eu fac greşeala să comand calamar umplut. Mare, mare greşeală pentru că, iată, chelneriţa vine cu un platou cu o creatură care, dacă aş fi întâlnit-o vie, cu siguranţă că mărimea ei m-ar fi speriat. E mare, e uriaş, iar eu trebuie să-l mănânc. Înfulecatul durează atât de mult că aproape ajungem la ora de închidere a restaurantului. Aşa plini nu ne putem băga în pat, drept pentru care decidem să facem o tură prin oraş. Anul acesta am demarat o campanie asemănătoare cu cea din Lefkada: ne plimbăm zilnic prin diferite localităţi până nu va rămâne nicio străduţă nevăzută. Prilej de a descoperi un local (fac o paranteză pentru a vă spune că în Limenas, un orăşel cu o mie, două, de locuitori, sunt mai multe patiserii/αρτοπλαστεία, cofetării/ζαχαροπλαστεία sau măcelării/κρεοπωλείο decât în Drumul Taberei) unde suntem serviţi cu nişte clătite cu îngheţată delicioase, cum nici în Lefkada nu am mâncat. Ceea ce va face ca, de acum încolo, să vizităm stabilimentul în fiecare seară, spre satisfacţia nedisimulată a tinerei ospătăriţe că are parte de un client român cu care vorbeşte în greceşte...
Întorşi la hotel avem parte de o surpriză neplăcută şi una plăcută: nu mai avem televizorul în cameră, dar acesta lipseşte pentru că a fost dus la reparat. Aşa că ne culcăm brusc.
Să auzim de bine!