Noi recorduri absolute

Imagine preluată de pe logos.wikia.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Nu cred că mai este vreun secret pentru voi, cititorii acestui blog, faptul că nutresc o aversiune declarată faţă de prostia ilustrată. Iar când mă refer la prostie ilustrată, sper că aţi înţeles că e vorba de publicitatea românească.

Rar pot vedea o acumulare atât de densă de prostie pe minutul de emisiune... Reclame pentru care se încasează sume uriaşe, dar care nu au nicio originalitate pentru că nu sunt altceva decât preluări ale celor făcute în alte ţări, vorbitoare de alte limbi. Reclame agramate sau ilogice, reclame făcute pentru produse cu nume englezite atât de complicate că nici prezentatorul nu le poate prezenta ca lumea. Reclame idioate ca mesaj sau ca realizare. Reclame făcute exclusiv în limba engleză, de parcă toată populaţia din Commonwealth vine să-şi facă cumpărăturile în România.

Am scris numeroase articole pe tema asta, adevărate plângeri faţă de modul în care firmele de publicitate ne tratează ca pe nişte idioţi. Dacă nu mă înşel, ultima a fost pe tema noului telefon Blackberry CURVE şi văd cu uimire cât este de promovat acest nume în continuare. Credeam că există o culme, o limită inferioară peste care nu poţi trece decât dacă ai serioase probleme la ficap. Dar iată că viaţa bate filmul, iar publicitatea bate viaţa.

Gata cu depunerile de calcar! sună unul dintre ultimele sloganuri publicitare. Imediat imaginaţia îţi zburdă la celebrul Calgon. Greşit! Eronat! Complet aiurea! Este vorba de un şampon de păr! Un şampon care împiedică depunerile de calcar! Vor trece ani până îmi va ieşi din minte imaginea bieţilor oameni mergând posaci pe străzi, cu capetele plecate şi gâturile obosite din cauza depunerilor de calcar din părul lor. Vor trece ani până voi uita imaginea de coşmar a tinerilor care, pe o bancă în parc, sunt împiedicaţi să se mângâie pe păr din cauza stalagmitelor formate în părul lor. Vor trece ani până voi uita zgomotul sinistru provocat de căderea calcarului din păr atunci când mă pieptănam la oglindă. Gata, acum toate astea sunt istorie! Iar cei mai economi, sunt sigur că au găsit deja o soluţie şi mai bună: se spală pe păr direct cu Calgon!

Pe postul PROTV apare de ceva timp o reclamă obişnuită şi neobişnuită. Obişnuită pentru că, fiind transmisă doar pe acest post, este foarte probabil ca ea să se refere la un ciubuc de-al vreunui mahăr din Protopopescu. Despre utilitatea ei nu mă pot pronunţa pentru că nu am încercat produsul. Cum spuneam, obişnuită şi neobişnuită. Neobişnuită pentru că este în limba engleză. Da, desigur, dar aşa este normal, veţi spune. Din moment ce trăim în România şi se adresează unor vorbitori de limba română, nu este normal să fie în limba engleză? Nu vezi că toate reclamele şi numele produselor româneşti sunt în limba engleză?

Ba da, văd. Văd şi ştiu. Numai că, dragii mei cititori, este printre voi unul, doar unul singur în toată ţara, care îmi poate traduce expersia LET’S VOYO?

Să auzim de bine!

Umanism de milionar (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Orice veţi spune, iarna asta a fost o iarnă grea, mai grea ca de obicei. Zăpada, visolul şi frigul au potopit pământul. Zeci de localităţi, sute de familii, mii de persoane au fost realmente îngropate în zăpadă.

În zonele calamitate, oamenii au ajuns să trăiască cu sau ca animalele. Ascunşi în vizuine sub zăpadă, de unde putea ieşi doar prin galerii săpate anevoie, au fost nevoiţi să stea cu morţii lângă ei, iar gravidele să nască pe unde apucă.

Cu grijă faţă de animalele din bătătură, camerele li s-au transormat în grajduri, iar grajdurile în camere... Personal, nu îmi amintesc o iarnă atât de crudă, atât de nemiloasă cu oamenii, o iarnă care să provoace atâta suferinţă.

Dar nici nu-mi amintesc o iarnă în care oamenii, şi aici mă refer la cei bogaţi, să manifeste un dispreţ atât de făţiş şi umilitor faţă de semenii lor. Am urmărit derularea evenimentelor cu cea mai mare atenţie şi nu am putut să nu remarc cum, în timp ce unii se străduiau să iasă din vizuini în patru labe, alţii ieşeau din cluburi în aceeaşi postură, după ce făcuseră praf mii de euro. Nu am auzit nicio „vedetă” care dă săptămânal o mie de euro la coafor să doneze măcar zece euro celor nevoiaşi. Nu am auzit nicio „vedetă” care îşi cumpără poşete sau toalete de zecii de mii de euro lunar să trimită celor năpăstuiţi măcar o sticlă de apă minerală. Nicicând avariţia şi cupiditatea românilor cu stare nu a fost mai evidentă, nicicând nu a fost mai umilitoare.

În paralel, aud ştirea că un domn, Lucescu pe numele lui, mare specialist în fotbal după cât se pare (vă reamintesc faptul că nu ştiu şi nu vreau să ştiu nimic despre fotbal şi fotbalişti) a fost lovit de un tramvai în timp ce se afla la volanul maşinii sale făcând un viraj la stânga fără să se asigure.

Plin de fotbalul din el, domnul respectiv s-a făcut că uită că există un cod al circulaţiei rutiere care îţi spune foarte clar cum trebuie să faci un viraj la stânga peste linia de tramvai, ca să nu mai vorbesc de faptul că tramvaiele, cel puţin datorită faptului că nu pot merge precum autobuzele, beneficiază de un regim special de circulaţie. Cum spuneam, domnul Lucescu, sigur de faptul că fotbaliştii au un regim diferit faţă de lege în această ţară, se apucă să declare cu multă patimă că nu se va lăsa până ce vatmanul nu îşi va primi pedeapsa meritată pornind de la un raţionament care scapă oricărui şofer cunoscător al legii.

Mai mult, de supărare că maşina i-a fost mototolită, domnul nostru îşi cumpără o alta, mult mai robustă (deşi, îmi pare rău pentru această veste, dar niciun autoturism nu va ieşi mai teafăr decât un tramvai dintr-o confruntare directă...) pe care a dat în jur de o sută de mii de euro.

Iată cum, un om plin de bani dă dovadă de un real umanism: ce să dea el bani sinistraţilor, ce să trimită el ajutoare oamenilor năpăstuiţi? Astea sunt lucruri nesemnificative, mult prea facile. Mai bine faci un act de mare umanism şi îţi cumperi o maşină enorm de scumpă şi enorm de puternică cu care, în iarna viitoare, îţi poţi transporta membrii familiei în siguranţă chiar pe cea mai aprigă ninsoare, scutind astfel statul de cheltuieli cu deszăpezirea acestora.

Să auzim de bine!