Arvinte

Tuturor celor prezenţi şi viitori, saluatre!
Poema din rândurile de mai jos nu are cine ştie ce valoare artistică sau literară. Dar are o valoare practică de nepreţuit. Pur şi simplu, ea ne arată cum un om abil, Arvinte pe numele lui, a reuşit să răstoarne chinurile ispăşirii unei pedepse într-un câştig net. Chiţibuşari cum suntem, nu rezistăm să ne punem întrebarea: dar Părintele de unde a ştiut adresele? Nu cumva... ceva..., cândva...

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune:
- Fie-ţi milă
De un suflet păcătos!
Chiar în săptămâna mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu'ndurare,
Uite-am păcătuit!
- Ai furat? întreabă popa.
- Nu, pea sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C'o grădină de muiere!
- Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mintuit.
- Nu pot, a răspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot s-o divulg, Părinte,
Că mă bate Dumnezeu!
… Era'naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar...
- Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
- Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!
… Şi-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit…
- Poate-ai fost cu Miţa Creaţa Cea uşoară ca un fulg?
Din Buzeşti? - Cere-mi şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg!
… Durdulie, 'mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-odată,
Ai simţit în vine foc!
- Măi, Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
- Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun!
… O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat...
- Bine, du-te, meditează,
Şi vii mâine, mai dispus,
Domnul să te aibe-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.
Ajungând în colţ, ca vântu',
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat:
- Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat?
Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!
Să auzim de bine!

Tata

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Dacă ar fi trăit, astăzi tata împlinea vârsta de 98 de ani. Frumoasă şi semnificativă vârstă, dar destul de greu de atins în condiţiile actuale.

Înalt, slab, dar cu o forţă şi o rezistenţă ieşite din comun a trăit o viaţă de o modestie umilitoare. Calm, aşa cum îi şade bine unui ardelean, cu o răbdare îngerescă, minte sclipitoare şi inventator genial, s-a alăturat morţilor mei iubiţi la fel cum a trăit, în linişte şi înţelegere, deşi suferinţa îi era nemăsurată.

L-am spălat, l-am îmbrăcat şi l-am îngrijit până în ultima clipă a vieţii lui şi a murit cu numele meu pe buze şi în suflet cu încredere în puterile mele. Nu a ridicat niciodată vocea la mine şi mi-a binecuvântat copilăria cu cele mai minunate jucării, toate făcute de mâinile lui. Cinstit până la absurd, m-a învăţat aproape tot ce ştiu doar prin puterea exemplului.

Îl văd şi acum cu nelipsita-i pălărie şi îi aud vorbele aproape permanent, de fiecare dată când mă aşez la volan întrebându-mă cum ar fi încăput în maşină cu pălăria şi înălţimea lui.

Blând şi înţelept, priceput la toate, abia aştepta să-i cer sfatul, aşa cum o fac şi acum adeseori. Şi acum, la fel ca şi atunci, nu mă dezamăgeşte niciodată. Nu a fost pomul sub care am crescut, ci aracul de care m-am sprijinit. Şi-a iubit şi respectat familia în mod constant la modul absolut fără să cunoască cuvintele "minciună' sau "făţărnicie". Întotdeauna m-a lăsat să fac ce vreau cu o singură condiţie: să fie lucruri de care să nu-mi fie ruşine.

Ştiu că odată şi odată va veni o vreme când mă voi întâlni cu el şi tare multe vom avea de povestit despre câte s-au întâmplat de când nu ne-am mai văzut...

Dacă ar fi trăit i-aş fi urat să trăiască în continuare mulţi ani fericiţi şi sănătoşi. Dar Dumnezeu l-a iubit mai mult decât am făcut-o eu, aşa că tot ce pot să spun acum este că, deşi acum suntem atât de departe unul de altul, el nu a lipsit nicio clipă de lângă mine.

Să auzim de bine!