Ce cumpărăm (109)

Salam picant C+C-Campionul care păcăleşte consumatorul
de: Cristina Andreea Călin–17/11/2008
Pe eticheta "salamului picant C+C" scrie că este "campionul calităţii". Acest lucru ar fi fost posibil dacă nu ar fi avut în compoziţie atât de mulţi aditivi alimentari şi o cantitate foarte mare de grăsimi animale.
Slănina, care este al doilea ingredient ca pondere, este foarte periculoasă pentru sistemul cardiovascular şi pentru buna funcţionare a ficatului. Nu este indicată în alimentaţia celor care suferă de hiperuricemie (gută), pentru că le agravează crizele.
ADITIVII ALIMENTARI
Aceste grăsimi sunt amestecate cu aditivi alimentari, pentru a le da un gust mai plăcut şi o textură cât ma  aproape de cea a unui produs de calitate. Consumatorul nu simte foarte tare faptul că slănina este folosită în cantitate mare, pentru că s-a folosit monoglutamat de sodiu, E621, care potenţează gustul cărnii de porc. Acest aditiv vine numai în ajutorul producătorului, deoarece clientul va avea numai de suferit. Consumul frecvent de E621 duce la apariţia sindromului bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în ceafă şi antebraţ, respiraţie dificilă, modificări de ritm cardiac. De asemenea, monoglutamatul de sodiu este neurotoxic şi provoacă dependenţă. Din această cauză nu este recomandat în alimentaţia bolnavilor de Parkinson, Alzheimer şi Hungtington.
Monoglutamatul de sodiu trebuie exclus şi din dieta copiilor, a femeilor însărcinate şi care alăptează, a bătrânilor, a hipoglicemicilor şi a cardiacilor, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Conservantul nitrit de sodiu, E250, nu trebuie consumat de nici o categorie de persoane, pentru că are efecte cancerigene dovedite. De aceea, JEFCA (forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) a stabilit o doză zilnică admisă pentru toate sursele de nitriţi din alimentaţie de 0,1 mg/kg corp. Cei mai afectaţi de consumul de nitriţi sunt sugarii şi copiii mici. Persoanele sensibile pot suferi de alergii, dureri de cap, cianoze în urma consumului de nitriţi. De asemenea, E250 poate declanşa hipertensiunea la vârste fragede şi poate induce afecţiuni ale glandei tiroide, pentru că perturbă metabolismul iodului. Pentru ca dumneavoastră să aveţi impresia că mâncaţi un produs foarte proaspăt, producătorul a folosit colorantul carmin, E120. Acesta le poate declanşa persoanelor sensibile alergii, rinite, astm sau erupţii cutanate. De asemenea, nu este recomandat în alimentaţia copiilor, a celor care suferă de sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD) şi nici celor care au maladiile Alzheimer şi Parkinson. Sarea reprezintă şi ea un ingredient major al salamului picant C+C. Pe lângă sare, produsul mai are sodiu şi aditivii alimentari glutamat monosodic, ascorbat de sodiu şi nitrit de sodiu. Specialistul nostru atrage atenţia că un adult sănătos nu trebuie să consume zilnic o cantitate mai mare de 6 g de sare. În caz contrar, va tulbura buna funcţionare a sistemului cardiovascular şi a rinichilor. Combinaţia de grăsimi animale saturate cu aditivi alimentari îi imprimă produsului o valoare energetică foarte mare. Din această cauză, persoanele supraponderale şi obeze trebuie să consume produsul cu precauţie. Acelaşi sfat este valabil şi pentru cei normoponderali.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu sindrom metabolic, celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, cerebrovasculare, dermatologice (inclusiv celulită), celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu cancere, alergicilor, astmaticilor, diabeticilor, hiperuricemicilor, celor cu Parkinson, Alzheimer, celor cu sindrom ADHD.
Ingrediente
Carne porc, slănină, carne vită, proteină vegetală de soia, sare, condimente, zaharuri (dextroză, zahăr), potenţiator de gust (glutamat monosodic–E621), antioxidant (acid ascorbic–E300, ascorbat de sodiu–E301), colorant (carmin–E120), conservant (nitrit de sodiu–E250), culturi starter.

Ce ne face viaţa mai picantă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Stau pe marginea patului şi privesc abulic televizorul. În fond, ce e viaţa asta altceva decât o lungă monotonie? Te scoli, pleci la serviciu, vii de la serviciu, te uiţi la televizor sau citeşti, te speli şi te culci ca să te scoli a doua zi pentru o nouă rundă. Nimic atrăgător, nimic deosebit, nimic picant. N-am mai ieşit în lume de o groază de vreme. Au ajuns vecinii să-mi bată în ţeavă: ce faci, bre? N-o mai scoţi şi tu pă nevasta lu’ matale la un mizilic, o atenţie, ceva, acolo?

Drept pentru care, îmi chem soaţa legiuită şi îi spun:

- Vreau să mai ieşim şi noi în lume, să ne facem viaţa puţin mai picantă!

Printr-un procedeu de care nu o credeam în stare, dispare şi reapare după doar două minute îmbrăcată, pieptănată şi parfumată.

- Fată dragă, eu nu am zis ACUM, dar dacă tot te-ai îmbrăcat, ia hai să ne pigmentăm viaţa cu ceva mai picant decât filmele la televizor.

Şi o conduc la restaurantul cu specific indian numit Bucătăria indiană. Aşa după cum ştim şi noi, cei din Drumul Taberei, bucătăria indiană excelează prin preparatele sale picante, ceea ce îmi provoacă o vie curiozitate.

Localul se află amplasat pe strada Covaci, intrarea fiind chiar lângă un restaurant chinezesc. Văzând cât de ascuns este pasajul intrării, îmi trec prin faţa ochilor imagini de arhivă cu ilegaliştii tipărind şi împărţind manifeste comuniste îndemnând populaţia la luptă împotriva fascismului.

Urcăm la primul etaj şi suntem surprinşi de imaginea decorată minimalist a localului. Nimic din carpetele, voalurile sau tapiseriile indiene, nimic din scaunele ornate şi covoarele pufoase cu care ne-au obişnuit filmele americane. Doar într-una din ferestre văd poza unui maharajah, un bărbat frumos şi distins.

Nu apucăm să ne aşezăm bine că apare şi ospătarul. Un băiat extrem de poiliticos şi amabil care, nu numai că ne prezintă meniul şi ne face recomandări, dar dovedeşte o cunoaştere profundă a modului de preparare a bucatelor, ceea ce face cinste celor cinci ani cât a lucrat în localuri cu specific indian.

Până la sosirea comenzii mă delectez cu un pahar uriaş de bere indiană, ceea ce este o premieră pentru papilele mele gustative, cărora le mulţumesc pe această cale pentru tot ajutorul oferit pe parcursul serii. La sugestia ospătarului, deschidem festinul cu o porţie de Dhuli Moong Dal/Supă de linte galbenă şi una de Murgh Pakora/Pui marinat pane cu sos indian. Un mic castronel cu Raita/Sos de iaurt răcoritor însoţeşte cele două porţii. Ingredientele sunt foarte proaspete, iar carnea este atât de fragedă încât o bucăţim doar cu furculiţele, cinstind astfel bucătăria indiană care apreciază calitatea mâncării după cât de puţin foloseşti cuţitul.

Dacă au fost bune sau nu, îmi este greu să vă spun pentru că, doar anii de căsnicie pe care îi avem la activ ne-au împiedicat să ne batem pentru fiecare dumicat. Spre satisfacţia bunului ospătar, lăsăm castroanele linse ca de pisică, tocmai bune de a fi puse în raft fără a mai trebui să fie spălate...

O scurtă conversaţie cu ospătarul ne face trecerea spre partea a doua a dezmăţului nostru culinar, când atacăm fără milă o porţie de Gosht Madras/Miel cu lapte de cocos şi una de Murgh Karee/Pui în sos indian. Porţiile ne sunt aduse însoţite de o Parantha/Pâine Paratha şi sunt garnisite cu Orez basmati. Aparenţele pâinii sunt cele ale unei lipii banale şi ordinare dar, la presiunile noastre morale, bunul om cedează nervos şi recunoaşte că nu este doar o simplă lipie şi că este atât de bună încât se poate consuma simplă, fără altceva lângă ea. Printr-o metodă pe care, sincer, nu o stăpânesc, asemeni preparatelor din bucătăria grecească, toată picanteria preparatelor indiene dispare miraculos după maximum cinci minute de la consumare, lăsându-ţi gura plină de cele mai fine şi delicate arome.

Finalizăm ospăţul cu câte o sondă mare şi rece de suc de rodie, care nu face altceva decât să ne întipărească şi mai bine aromele picante rămase în urma devorării bucatelor preparate de un bucătar care nu îşi face de râs cei treizeci şi cinci de ani de meserie.

Acum, în final, credeţi că vă recomand acest local doar pentru calitatea serviciilor? Desigur, dar nu numai. Credeţi că vă recomand acest local doar pentru calitatea preparatelor? Desigur, dar nu numai. Pentru că, alături de aceste două elemente, mai trebuie să adăugaţi faptul că meniul se schimbă zilnic, pentru a putea beneficia de o varietate cât mai mare a felurilor, iar cei care îşi programează vizita beneficiază de o reducere generoasă a notei de plată.

- Ei, cum ţi se pare viaţa acum, îmi întreb soţia în timp ce părăsim localul copleşiţi de regret.

- Mai picantă, asta e sigur! vine răspunsul ei.

Să auzim de bine!

Eu şi ceaiul indian

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt la o vârstă la care trebuie să-mi recunosc slăbiciunile: îmi place şi beau cât pot ceai verde. Nu precupeţesc niciun efort ca să beau trei sau chiar patru căni. Pe zi. Nici ploaia, nici Vântul nu mă pot opri. La ocazii, în vizite etc mai scap şi câte o cană de ceai roşu sau negru, dar rămân omul unei singure iubiri. Om sunt şi am şi eu slăbiciuni omeneşti, aşa că mai calc câteodată şi pe alături şi mă las atras de mirosul plăcut al unui ceai de fructe sau cine ştie ce mix exotic. Dar o fac cu discreţie, de frica vecinilor. Aşa şi azi. Lenuţa, colega mea îmi susţine apetitul pentru ceai, dar fără a cunoaşte amănuntele intime de care vorbeam mai sus. Şi iat-o că vine la biroul meu cu un plic de ceai indian “Yogi Tea-Classic India Spice”.
- Uite, zice ea, m-am gândit la tine.
Şi-mi întinde plicul. Îi mulţumesc şi, cu mâinile tremurânde din cauza viciului, apuc pliculeţul şi îl miros. Un miros ameţitor, puţin iute, puţin parfumat se degajă. Nu mai rezist ispitei şi mă reped ca un bezmetic la automatul cu apă caldă. Urmăresc lista de control: Cana? Spălată. Plicul? Desfăcut. Mierea? O linguriţă rasă pusă în cană. Dau drumul micului robinet şi urmăresc umplerea cănii.
Ca balaurul din povestea cu Sf. Vineri, nu suport alimentele prea reci sau prea fierbinţi, aşa că aştept câteva minute răcirea conţinutului, timp în care utilizez linguriţa din dotare ca să amestec. Se anunţă un adevărat festin.
Iată, momentul mult aşteptat a sosit: duc cana la gură şi iau o sorbitură zdravănă pentru a simţi din plin savoarea. Şi am simţit-o. Nu imediat. Au fost câteva minute de linişte, timp în care creierul îşi dorea cu ardoare un impuls de la papilele gustative. Am făcut armata la infanterie, ceea ce, probabil, mi-a dat o doză sporită de rezistenţă. Altfel nu îmi explic de ce a fost nevoie de cel puţin un minut pentru ca mixtura să-mi ardă complet cerul gurii, limba şi multe alte organe, cum mergi în jos pe esofag. Acum, sunt convins că poate coroda şi blindajul unui tanc T 88. O explozie a urmat în gura mea. Tot ce vă puteţi imagina mai picant, mai iute sau mai ardeiat era concentrat în acel pliculeţ.
Ţinându-mă de marginea biroului am reuşit să inspir vreo patru metri cubi de aer. Încet, încet, arsura se ostoia. La patruzeci de minute după incident, încă mai ardea o mică flacără de veghe. Dar, omul când nu are ce face, îşi caută de lucru. Aşa am făcut eu. Ei, mi-am zis a consolare, aşa e prima înghiţitură, până te obişnuieşti. Sigur la a doua îi voi simţi mai bine gustul. Orbit de pasiune şi cu instinctul de conservare la pământ, duc cana la gură şi beau şi cealaltă jumătate. Atâta mi-a trebuit. Probabil că efectul primei guri s-a combinat cu efectul celei de-a doua. În urechi auzeam comenzile centrului de comandă din Alamogordo, New Mexico în momentul când dădeau comanda de detonare a primei bombe nucleare. Se pare că acum o detonau pe a doua. Lumina a început să se estompeze treptat. Ultima imagine pe care mi-o amintesc este aceea a unui echipaj SMURD încercând să-mi ţină gura închisă pe muştiucul furtunului tras de la hidrantul de incendiu. Sirenele maşinii de pompieri se aud tot mai stins...
Să auzim de bine!