Dispariţia românilor!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Nu mai este nici un secret pentru cititorii acestui blog faptul că nutresc o mare, o uriaşă antipatie faţă de publicitatea românească. Şi politica blogului mă opreşte să continui cu alte calificări pe care le consider mai adecvate…

Nume care mai de care mai pompoase, titulaturi ale funcţiilor sau posturilor atât de stranii şi de ciudat de pronunţat încât le este greu ca să o facă chiar titularilor.

Dacă aveţi puţin timp, ascultaţi un calup de reclame într-o zi, sau seară, sau după-amiază, sau când vreţi voi ca să vă pierdeţi timpul. Prima constatare pe care o veţi face, pun pariu pe asta, este că nu se mai vorbeşte româneşte. Cel puţin reclamele produselor cosmetice sunt în totalitate în limba engleză! Pentru cine sunt sau cui sunt adresate, astea sunt întrebări la care numai “creatorii” lor pot răspunde.

“Creatorii” este un eufemism pentru că, aici va interveni o a doua observaţie pe care o veţi face, marea majoritate a clip-urilor publicitare prezentate nu sunt altceva decât preluări, uneori nici măcar traduse, ale unor creaţii străine, străine atât ca limbă, cât şi de spiritul românesc.

La fel ca în oricare alt domeniu, şi în cel al publicităţii au parvenit tot felul de agramaţi şi neaveniţi. Lucrul este evident nu pentru că îl spun eu, ci pentru că se vede limpede ca lumina zilei din chiar exprimările lor materializate în, să le zicem, reclame.

Curând voi celebra două luni de când închid sonorul atunci când este o pauză publicitară. Astăzi eram ocupat cu coptul unor vinete şi nu am reuşit ca să ajung la timp la buton. Neatenţie care m-a costat, pentru că am surprins în plină desfăşurare o relcamă la un produs farmaceutic. Ce spunea vocea bărbătească care însoţea imaginile? Păi, ce să spună? Ne spunea o veste terifiantă, cutremurătoare: 68 la sută din români mor din cauza afecţiunilor cardiovasculare! Optitensin era produsul la care se făcea reclamă, dacă nu mă înşeală memoria.

Dar, să revenim. 68 la sută din români mor din cauza respectivelor afecţiuni. O ştire cumplită, o ştire care ar trebui să pună pe gânduri nu numai Guvernul, dar şi pe fiecare cetăţean al ţării. Haideţi să o repetăm, ca să îi prindem sensul mai bine: 68 la sută din români mor din cauza afecţiunilor cardiovasculare. O informaţie care nu te poate lăsa indiferent, din moment ce mor atâţia oameni. E vorba de 68 la sută din români, nu? Cel puţin aşa suntem anunţaţi. Pentru că suntem nişte oameni care nu înghiţim pe nemestecate, iar informaţia este deosebit de gravă, haideţi ca să contiuăm calculele.

Reclama nu precizează intervalul în care mor cei 68 la sută dintre români dar, de obicei, aceste statistici se fac pe durata unui an. Continuând socoteala, reiese că la sfârşitul lui 2011 vor mai fi doar 6.400.000 de români în viaţă. Anul 2012 se va sfârşi cu 2.048.000 de români supravieţuitori. Doar 665.360 de români vor mai fi în viaţă la sfârşitul lui 2013. Revelionul lui 2014 va fi sărbătorit de doar 209.715 români, iar la sfârşitul lui 2015 vom mai găsi doar 67.109. Anul 2016 se va termina doar pentru 21.475 de români, iar 2017 pentru 7.782. Şi tot aşa, până la sfârşitul lui 2025, când va mai rămâne doar un singur român, insuficient pentru perpetuarea naţiei. Desigur că aţi observat că nu am luat în calcul “sporul de natalitate”, pentru că, în acest caz, scăderea ar fi şi mai dramatică.

Da, tristă veste, vor zice unii dintre voi, în special cei mai neatenţi. De acord cu voi. Dar unde e prostia, unde e agramatismul? vor continua aceştia. Păi, haideţi ca să încercăm o comparaţie cu varianta care cred eu că e mai corectă din punctul de vedere al limbii române: 68 la sută dintre românii care mor, mor din cauza afecţiunilor cardiovasculare. Ei, ce ziceţi, este o diferenţă, nu? Chiar una mare, dacă ne referim la valorile absolute.

Să auzim de bine!

A murit unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii?

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Cel puţin aşa titrează agenţiile româneşti de ştiri. În vârstă de optzeci şi unu de ani, acesta ar fi decedat în spitalul Marie Curie.

Dacă omori un om eşti un criminal. Dacă omori un milion eşti un cuceritor. Aşa sună cuvintele lui Jean Rostand. Pentru o crimă există în orice sistem juridic pedepse mai mult sau mai puţin aspre. Pentru zece mii de crime nu mai există pedepse. Şi niciuna nu va părea suficientă. Dar pentru o viaţă salvată? Ce răsplată prevede legea? Dar pentru zece mii de vieţi salvate? Deja trecem de domeniul realului şi intrăm în cel al statisticii.

În mod curios pentru fiinţele înzestrate cu judecată numite oameni, suntem atraşi de cele mai multe ori de rău. De înfăţişările lui, de efectele lui, de prezenţa lui. Spre deosebire de bine, care trebuie făcut, răul există de la sine și nu necesită niciun efort. Pentru bine trebuie ca să te lupți.

Unii se luptă cu răul pentru victoria binelui. Alţii se luptă cu victoria binelui pentru stârpirea răului. Cei mai abili încearcă ambele metode. Iar unii reuşesc... Cu eforturi şi sacrificii mult mai mari şi mai valoroase decât ale celor care fac rău. Iar întâiul sacrificiu este uitarea de sine, supremul gest de dăruire. Pentru că nu poţi face bine dacă nu simţi ce simte cel aflat la nevoie, dacă nu trăieşti durerea sau suferinţa lui.

Într-o lume marcată de superficialitate, de ură şi dezmăţ, apar din suferinţă precum perlele şi astfel de oameni. Care trăiesc pentru alţii, suferă pentru alţii, mor pentru alţii, oameni rupţi total de vanitatea şi orgolilul inutile care ne caracterizează. Dacă gestul de a salva un om este sublim, cel de a salva un copil este dumnezeiesc. Dar cel de a salva mii sau zeci de mii de copii? Ce simte omul care face un bine unui semen? Dar care face bine unui număr de zeci de mii de oameni? Fiecare faptă bună făcută adaugă bogăție sufletelor noastre. Cât de bogat trebuie să fie omul care a făcut zeci de mii de fapte bune?

Gurile rele spun că profesorul Pesamosca a murit. Eu nu cred. Nu cred că poate muri un om care trăieşte prin alte cincizeci de mii de vieţi.

Să auzim de bine!

Sarea noastră cea de toate zilele

Imagine preluată de pe pascu-trans.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

"Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii."Sfânta Evanghelie după Marcu, 9, 50. În vechime, sarea era extrem de preţuită. Nu degeaba se spune, în popor, despre un om deosebit, că este precum "sarea pământului". În imperiul roman, ostaşii erau adesea plătiţi în sare (în latină, sal, salis), de unde a rămas şi cuvântul care exprimă remuneraţia pentru muncă, salariu (salarium).

Pe vremuri, sarea era atât de greu de procurat şi valoarea ei era atât de mare, încât nimeni nu-şi îngăduia să o risipească. De aici şi vorba populară "dacă se varsă sare, iese ceartă."

La modul propriu, "un grăunte de sare" făcea (şi va face mereu) diferenţa dintre o mâncare bună şi una fără gust, iar la modul figurat, vorba "nesărată" este vorba nelalocul ei, lipsită de "bun gust" şi de bun simţ.

Oaspeţii de mare cinste sunt întâmpinaţi, deloc întâmplător, "cu pâine şi sare".

Într-un foarte cunoscut basm românesc, o fată de împărat îi spune tatălui ei că îl iubeşte ca "sarea în bucate". Ştiinţa confirmă astăzi înţelepciunea ascunsă în vorbele aparent ciudate ale fetei: sarea reprezintă, cu adevărat, un element absolut indispensabil vieţii fiziologice a omului.

Sarea constituie unul dintre cei mai eficienţi şi mai răspândiţi conservanţi alimentari. Trebuie reţinut că, până la apariţia frigiderelor, sarea, în mari cantităţi, era aceea care se folosea pentru conservarea alimentelor.

Nu în ultimul rând, sarea este şi un medicament extraordinar, poate unul dintre cele mai vechi remedii din lume, apreciat în medicina populară ca leac de căpătâi.

DAR CE ESTE, DE FAPT, SAREA?

După definiţia forţată din DEX, sarea este "o substanţă cristalină, sfărâmicioasă, care constituie un condiment de bază în alimentaţie şi este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc; clorura de sodiu (NaCl)." O definiţie similară găsim în Larousse, Webster etc.

Trebuie să atragem, însă, atenţia că în aceste definiţii, sarea este identificată în mod forţat, după nişte criterii şi interese industriale şi comerciale, cu substanţa numită clorură de sodiu (NaCl).

DAR SAREA NATURALĂ, ADEVĂRATĂ, NU A FOST, NU ESTE ŞI NU VA FI NICIODATĂ ACELAŞI LUCRU CU CLORURA DE SODIU (NaCl), O SUBSTANŢĂ OBŢINUTĂ PRIN PROCESAREĂ CHIMICĂ ŞI MECANICĂ ŞI DENATURAREA SăRII GRUNJOASE.

Să vedem de ce afirmăm aceasta. De mii de ani, omul a folosit pentru alimentaţia sa şi a animalelor sale numai sare naturală, grunjoasă, sub formă de cristale mari, numită şi sare gemă. Drobii sau bulgării de sare se zdrobeau, se pisau manual în casă, în piuă, pe măsură ce aceasta se consuma. Sarea naturală, gemă, se găseşte încă în România din abundenţă în zăcăminte de suprafaţă (munţi de sare), în vreme ce, în alte ţări europene (Austria, Franţa), ea este exploatată numai din zăcăminte subterane.

Care este însă, mai exact, diferenţa dintre sarea naturală, gemă, şi sarea de masă, fină şi extrafină?

SAREA NATURALĂ, GEMĂ; GRUNJOASĂ, NERAFINATă este cea care se ia direct din zăcăminte. Ea conţine, pe lângă clorură de sodiu (NaCl), peste 80 de substanţe minerale şi oligominerale, care îi dau, împreună cu încărcătura sa geo-magnetică extraordinare proprietăţi vindecătoare şi gustul său inconfundabil.

UNDE SE GĂSEşTE SAREA GRUNJOASĂ, NEIODATĂ?

La magazinele naturiste şi în Plafaruri, unde se vinde ambalată în pungi de 1/2 Kg, aşa cum s-a impus prin revizuirea din 2004 a Ordonanţei din 2002 privitoare la iodarea obligatorie a sării. Puteţi, de exemplu, comanda sare neiodată, la preţul de 1,2 RON pentru 1/2 Kg, pe siteul http://www.naturalia/.

SAREA DE MASĂ, FINĂ ŞI EXTRAFINĂ se află pe rafturile tuturor supermarket urilor şi pe mesele tuturor restaurantelor. Ea se prezintă sub forma unor granule mici, de culoare albă sau a unui praf alb, super-prelucrat şi super-procesat chimic şi este obţinută, în general, prin recristalizarea artificială a sării geme şi măcinare după granulaţia dorită. Acest proces sărăceşte foarte mult, aproape complet, sarea de elementele minerale şi oligominerale (mai cu seamă magneziul şi calciul), mărind în mod artificial concentraţia de clorură de sodiu (NaCl). În plus, pentru a evita întărirea sării rafinate, fabricanţii industriali îi adaugă un "antiaglomerant", E 535, adică... ferocianură de sodiu, un aditiv în mod clar toxic pentru organism, căci este o sare a unei cianuri de fier, oricât am vrea să dregem busuiocul şi să băgăm capul în nisip, ca struţul. În rezumat-se înlătură oligomineralele, bune pentru sănătate şi se adaugă E 535 (ferocianură de sodiu), dăunătoare sănătăţii, dar bună pentru buzunarele unora.

Sarea rafinată nu numai că nu are nicio calitate terapeutică şi nu mai dă cu adevărat gust alimentelor gătite, dar provoacă, în plus, hipertensiune. Medicina populară cunoaşte peste o sută de utilizari terapeutice şi chiar magice ale sării, care era considerată în trecut, printre altele, şi un adevărat leac împotriva duhurilor rele şi a bântuirilor de tot felul. Prezentăm mai jos un tabel care evidenţiază sărăcia în minerale a sării extrafine, comparativ cu sarea gemă, naturală. Observaţi că sarea gemă are un procent dublu de calciu şi cel puţin triplu de magneziu şi chiar dacă este vorba de cantităţi aparent infime, în economia extrem de fină a metabolismului uman, ele contează ENORM.

Compoziţie Sare extrafină Sare gemă

NaCl 98,5 97,5

CaC 20,1 0,2

MgCl2 0,03 0,1

CaSo4 1,2 1,0

MgSO4 0,04

Substanţe insolubile în apă 0,06 1,2

SAREA IODATĂ ESTE TOXICĂ

În anul 2002, Guvernul României a emis HG 568, o ordonanţă care impunea ca toată sarea din comerţ să fie iodată. Se afirma că, în acest fel, vor fi combătute afecţiunile tiroidiene produse de deficienţele de iod.

Numeroşi cercetători şi medici din România şi din străinatate, familiarizaţi cu această problemă, afirmă însă cu totul altceva decât această versiune oficială. Studii minuţioase în acest sens au revelat că un consum sporit de compuşi sintetici ai iodului creşte incidenţa unor afecţiuni tiroidiene autoimune, favorizează supradezvoltarea şi chiar apariţia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de compuşi sintetici ai iodului (ioduri şi iodaţi) produce alergie şi măreşte intoleranţa la substanţele care conţin acest element (de exemplu, cele folosite în radiologie).

Din experienţa altor ţări, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia, unde s-a practicat iodarea parţială a sării, în unele oraşe sau comunităţi s-a demonstrat că procedeul trebuie întrerupt imediat, deoarece a crescut îngrijorător numărul cazurilor de hipotiroidie, hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum şi numărul cazurilor de alergie la iod. Unele boli enumerate, precum cancerul tiroidian ca şi unele reacţii anafilactice la iod (pot fi şocuri anafilactice) sunt mortale. În Tasmania, ţara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sării şi a altor alimente, s-a remarcat faptul că rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.

În anul 2001 au existat în România 12.417 cazuri de hipotiroidie; în 2000 fuseseră 11.541, iar din 1994 până în 1999 au fost înregistrate între 4.713 şi 7.359 cazuri de hipotiroidie. Trebuia, oare, pentru cele 12.417 de cazuri de bolnavi tiroidieni, iodată sarea pentru peste 20 de milioane de oameni, plus animalele? În plus, tratatul lui Harrison după care se pregătesc medicii americani, afirmă la pagina 2143 că "din cele 18 cazuri posibile de hipotiroidie, unul singur se datoreaza deficitului de iod"...

Ca urmare, cercetătorii din celelalte ţări care au experimentat, cu rezultate negative de altfel, iodarea parţială a sării, au observat că, dacă dai iod (compuşi sintetici cu iod) unei populaţii oarecare, unii fac hipotiroidie, alţii fac hipertiroidie, unii fac cancere de tiroida, alţii fac reacţii alergice. Din moment ce mai mult de 99% din locuitorii României sunt eutiroidieni, adică normali din punct de vedere tiroidian, nu se justifică deloc administrarea pe trei căi a iodului... Cauza impunerii unei astfel de măsuri nu are nimic de a face cu criteriul umanitar. Mai degrabă este vorba de anumite grupuri de interese, care iau bani grei de pe urma procesului de iodare a sării.

TERAPIA INTERNĂ CU SARE (toate recomandările privesc exclusiv sarea naturală, grunjoasă, gemă, neiodată şi nu sarea "fină" de masă).

DIGESTIE DIFICILĂ, CONSTIPAŢIE, SLĂBICIUNE CORPORALĂ, SUBPONDERALITATE – se consumă hrana condimentată cu sare gemă sau sare marină (se găsesc în comerţ), care au un gust mult mai intens. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreţiei de sucuri gastrice şi că este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireşte - cu condiţia să fie consumată cu moderaţie. De altfel, încă de acum 500 de ani, celebrul medic şi alchimist al Evului Mediu, Paracelsus, nota într-un tratat că digestia şi excreţia sunt mult perturbate de absenţa sării din alimentaţie.

HIPOTENSIUNE ARTERIALĂ, ARITMIE CARDIACĂ - dimineaţa, pe stomacul gol, se administrează un sfert de cuţit de sare marină (aproximativ 0,25 g), care se înghite cu o cană (250-300 ml) de apă plată. Tratamentul se face vreme de minimum o jumătate de an. Studii recente arată că se obţin rezultate deosebit de bune cu condiţia ca tratamentul să fie asociat cu alimentaţia predominant vegetariană.

OSTEOPOROZA, CRAMPE MUSCULARE - se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă neiodată, care este foarte bogată în oligoelemente implicate în procesele de asimilaţie a calciului.

INTOXICAŢII CU SUBSTANŢE LUATE PE CALE ORALĂ - într-un litru şi jumătate de apă călduţă se pune o lingură de sare şi se amestecă bine. Se bea rapid, pe nerăsuflate. Imediat după ingerare, va apare o senzaţie puternică de vomă. Vom evacua conţinutul stomacului, aplecându-ne în faţă, "gâdiland" cu inelarul şi arătătorul mâinii drepte glota (omuşorul) şi presând simultan cu putere stomacul cu mâna stângă strânsă în pumn. Reflexul vomitiv va permite eliminarea, odată cu apa sarată, şi a substanţelor toxice care ne-au creat probleme.

TUSE PERSISTENTĂ, TUSE USCATĂ - se ţin pe limbă cât mai mult timp câteva granule de sare gemă (nu mai mult de un vârf de cuţit). Reacţia de stopare a tusei se va declanşa prin două mecanisme: prin salivaţie, care va deveni mult mai abundentă şi prin stimularea directă a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.

CONTRAINDICAŢII LA ADMINISTRAREA INTERNĂ A SĂRII

Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune şi tromboză gravă, precum şi în fazele acute ale gastritei hiperacide şi ale ulcerului gastroduodenal.

TRATAMENT EXTERN CU SARE

CALCULI RENALI, COLICI RENALE - un săculeţ de pânză plin cu sare gemă se pune pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură şi se lasă să se încălzească până la 50-60 de grade Celsius. Se aplică apoi pe şale (zona lombară), unde se ţine vreme de o jumătate de oră.

ULCERAŢII PE PIELE - în două linguri de miere de albine se pune o jumătate de linguriţă de sare şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un străvechi remediu menţionat în tratatele medicale greceşti.

ARSURI DE GRADUL I ŞI II - pe zona afectată se presară sare grunjoasă din belşug. Această aplicaţie va spori pe moment senzaţia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapidă. Nu se aplică sare pe arsurile grave, cu rană deschisă,întrucât produce o usturime insuportabilă.

NAS ÎNFUNDAT (RINITĂ CRONICA) - la un pahar de apă caldă se pune o linguriţă de sare gemă sau marină şi se amestecă bine pentru a se omogeniza. Se pune această apă sărată caldă în palmă şi se trage pe nara stângă şi apoi pe nara dreaptă, alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă în fiecare dimineaţă, pentru drenarea căilor respiratorii, înlăturarea surplusurilor de mucus, mărirea acuităţii olfactive.

DURERI DE GÂT - într-un pahar cu apă fierbinte, se pun două linguriţe de sare naturală, după care se amestecă bine până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest preparat. Este de dorit ca apa să fie cât mai fierbinte şi să ajungă cât mai jos în gât. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a afecţiunii.

BĂILE CU APĂ SĂRATĂ

Sunt un remediu tradiţional de medicină populară, care se aplică astăzi cu un succes extraordinar în clinici moderne din Austria şi Germania. La o cadă de apă caldă (aproximativ 150 de litri), se folosesc două kilograme de sare gemă neiodată (amestecată în prealabil cu apă fierbinte, pentru a se dizolva mai uşor). Băia durează 20-30 de minute şi este important ca temperatura apei să fie menţinută mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca acţiunea terapeutică să fie maximă. Cercetătorii au observat că aceste băi, care se fac o dată la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice în preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile înainte).

Iată indicaţiile terapeutice ale acestor băi:

DERMATOZE INFECŢIOASE - se fac băi parţiale, înmuind doar segmentul afectat vreme de 15 minute în apa sărată caldă (7 linguri de sare la litru). Imediat după baie, pielea nu se şterge, ci se tamponează puţin şi se lasă să se usuce. Acest remediu este excelent în tratarea infecţiilor bacteriene şi micotice (produse de ciuperci parazite).

REUMATISM - se fac de două ori pe săptămână băi complete cu apă sărată fierbinte. Cele mai eficiente sunt băile preparate cu sare marină neiodată, dar efecte foarte bune s-au obşinut şi cu sarea de mină, cu cristale mari (nemăcinată).

CISTITE, INFECŢII URINARE - se fac băi complete sau băi de şezut cu apă ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcută în fiecare seară, până la vindecarea afecţiunii, iar apa trebuie să fie cât mai fierbinte, însă suportabilă (peste 38 de grade). Imediat după baie vă veţi şterge şi vă veţi relaxa la căldură, evitând expunerea la frig sau la curent.

ANEXITA, METRO-ANEXITA - se aplică procedura de la infecţiile renale. Suplimentar, se va adăuga în apa sărată de baie puţină tinctură de iod.

RĂCEALA ŞI GRIPA - se fac băi ale picioarelor (tălpi şi glezne) cu apă fierbinte, cu foarte multă sare (10 linguri la litru). Băile vor dura 10 minute, după care ne vom încălţa cu şosete groase şi ne vom aşeza la căldură, asa încât să transpirăm.

SAREA ŞI ENERGIA AURICĂ

S-a constatat experimental că sarea naturală, netratată prin niciun fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasă influenţă asupra corpului bioenergetic al fiinţei umane. Toţi cercetătorii din acest domeniu de frontieră sunt de acord că sarea naturală este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca şi apa, sarea absoarbe - se pare - radiaţiile bioenergetice nocive, curăţând - din punct de vedere energetic - zonele în care este aplicată. Iată câteva aplicaţii practice ale acestor proprietăţi bioenergetice ale cristalelor de sare:

OBOSEALA - o procedură de medicină populară românească ce şi-a dovedit adesea eficienţa este să punem un săculeţ cu sare călduţă pe ceafă atunci când suntem obosiţi. Tot un săculeţ cu sare era pus şi în leagănul copiilor ca să nu se deoache şi să aibă somnul lin, între haine, ca să le asigure durabilitatea, precum şi pentru a le impregna cu o misterioasă capacitate de protecţie împotriva "făcăturilor de tot felul".

BIJUTERIILE - mai ales cele vechi - se spune că păstrează foarte multe din impregnările negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasă o perioadă de minimum 49 de zile ca să stea în sare gemă înainte de a fi purtate. La fel se procedeaza şi cu cristalele sau cu pietrele semipreţioase.

Evident, meritele sării grunjoase nu pot fi disputate, după cum nici imbecilitatea unor guvernanţi nesăraţi care adoptă imediat orice sugestie neavenită din partea UE, făcând-o legea pământului.

Sarea marină poate atinge 10 lei/0,5 kg, iar altele, extrase din locuri cu legende create în jurul lor, chiar mai mult. Magazine Plafar poate că nu există în fiecare oraş, iar de pe internet e cam ridicol să ne luăm... tocmai sarea! Dacă ni se termină, ce facem, aşteptăm poştaşul ca să vină cu mandatul? Fireşte, fiecare îşi cheltuie banii în felul în care crede de cuviinţă.

Din fericire, soluţia este simplă şi ieftină şi vine în saci de 5 kg de sare bună, neiodată şi grunjoasă, care se vinde cu aproximativ 5 lei. Se numeşte "sare pentru murături" şi e notabila excepţie la o regulă imbecilă. În zona noastră ea vine de la Ocna Dej, dar sunt convins că oriunde în România veţi găsi o salină relativ apropiată, care să producă şi să ambaleze minunatele cristale. Se face totuşi să citiţi eticheta şi, eventual, să sunaţi chiar producătorul, căci am întâlnit şi produsul chipurile "pentru murături", ambalat la săculeţi de 1 kilogram, care conţinea dăunătorul anti-aglomerant. Pe etichetă trebuie să scrie doar "Sare gemă cristalină" sau ceva asemănător.

Să nu uit, băi sărate există multe în ţara noastră şi nu sunt foarte scumpe, unele sunt încă gratis. Nu lăsaţi să treacă vara fără a le vizita periodic cu întreaga familie. Pe lângă faptul că ele sunt un mediu excelent pentru copiii dvs. ca să înveţe înotul, căci practic ei plutesc, binele conferit de amestecul apă sărată-aer-soare, e greu de egalat. Folosiţi-le! La multă sănătate şi fie ca să nu fim lipsiţi niciodată de pâinea şi de sarea cele de toate zilele!

Să auzim de bine!

Articol preluat cu corecturile de rigoare făcute de mine de pe http://danielroxin.blogspot.com/2011/01/sarea-noastra-cea-de-toate-zilele-si.html.

Varza murată

Imagine preluată de pe aletzu.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Noi, românii, consumăm varză murată mai mult iarna, de sărbători, pentru sarmale, ca salată lângă o friptură mai grasă sau sub formă călită, cu ceva afumătură. Varza murata este un aliment dar şi un medicament minune despre care se spune că în Evul Mediu ar fi salvat mii de vieţi.

Despre acest aliment nu s-au scris foarte multe studii, dar se ştie că varza murată este un foarte bun antianemic, diuretic şi revitalizant.

Varza murată este bogată în vitamina C, chiar mai bogată decât varza crudă, vitamină antioxidantă care ajută la fortifierea sistemului imunitar al organismului.

Este singurul aliment de natură vegetală în care se găseşte vitamina B12 din belşug, dar şi minerale ca magneziu, acid folic, potasiu, fier, iod.

Datorită conţinutului său de vitamina B12, varza murată încetineşte procesul de îmbătrânire, protejează sistemul nervos şi împiedică pierderile de memorie.

Studiile cercetătorilor arată că varza murată este un inhibator al cancerului. În timpul fermentaţiei, produce o substanţă numită isotiocianat, care previne răspândirea cancerului în organism.

S-a dovedit de asemenea, că este un leac împotriva gripei aviare.

Varza murată alină durerile de stomac şi îi ajută pe cei care au probleme cu constipaţia, contribuind la reglarea digestiei.

Pentru că are fier în compoziţie, varza murată este recomandată celor care suferă de anemie dar şi persoanelor care au stări depresive.

Deoarece conţine puţine calorii - 20 de calorii la suta de grame - poate fi consumată cu încredere în curele de slăbire deoarece înlesneşte arderea grăsimilor.

Pe lângă faptul că în organism acţionează exact ca o perie aspră la curăţarea şi eliminarea toxinelor, varza murată mai este cunoscută şi pentru efectul său de stabilizare a tensiunii arteriale.

Moarea - zeama de varza acra - se recomanda pentru detoxifierea organismului, mai ales după sărbători, cate doua, trei pahare în fiecare zi.

Şi, ca să încheiem într-o notă optimistă, dar şi cu îndemnul de a nu ignora butoiul cu varză murată, chiar dacă nu miroase prea plăcut, se spune că undeva, într-un spital, era un bolnav de cancer căruia medicul de salon nu-i mai dădea zile multe. La vizita zilnică nici nu se mai oprea la patul lui. Dădea a lehamite din mână, spunând "moare!" şi trecea mai departe. Cunoscând verdictul medicului, familia a venit şi l-a luat ca să moară acasă. Mai mult din obişnuinţă, dar şi ca încurajare, medicul i-a recomandat să vină la control peste 6 luni deşi ştia că va muri. Dar surpriză! Exact la 6 luni, medicul se trezeşte în cabinet cu cel pe care deja îl credea mort. L-a întrebat cum, ce a făcut de încă mai este în viaţă şi arată aşa de bine la care, fostul muribund îi răspunde:

- Păi, de câte ori treceaţi pe lângă patul meu, spuneaţi "moare" şi eu, acasă, am băut două butoaie de moare.

Varza murată, leac popular

E modestă, ieftină şi pare a nu valora nici cât o ceapă degerată. Ştiai însă că a salvat mii de vieţi în Evul Mediu? Ştiai că a avut rolul ei in descoperirea Lumii Noi? Ştiai că este singurul aliment de natură vegetală în care este prezentă vitamina B12? Ştiai că se număra printre alimentele preferate ale faimosului căpitan Cook? Ştiai că odinioară era folosită drept unul dintre cele mai eficiente remedii pentru vindecarea scorbutului? Ştiai că oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care o consumă sunt mai puţin expuse îmbolnăvirii de cancer? Varza murată este, da, un aliment minune. Cu toate că ne amintim de ea doar ocazional, varza murată se bucură de anumite proprietăţi medicale şi nutriţionale ce merită menţionate.

Varza murată este extrem de bogată în vitamina C (mai bogată chiar decât alimentul în stare proaspătă, crudă), vitamina ce oferă protecţie antioxidantă, dar nu numai, ajutând astfel la fortifierea sistemului imunitar al organismului.

Varza murată este cunoscută şi ca un puternic mineralizant şi remediu împotriva anemiei. În compoziţia sa sunt prezente minerale şi vitamine esenţiale pentru funcţionarea optimă a organismului: vitamine din complexul B şi minerale precum magneziu, acid folic, potasiu, fier, iod.

Numai 100 g de varză murată asigură un sfert din doza zilnică de vitamina C recomandată, iar un pahar-două pe zi de zeamă de varză pot face minuni pentru persoanele anemice sau a celor suferinde de hemoroizi.

De asemenea, varza acră poate fi consumată cu încredere în curele de slăbire întrucât conţine puţine calorii (20 calorii la 100 grame) şi contribuie la reglarea digestiei, înlesnind totodată arderea grăsimilor.

În timpul procesului de fermentaţie, se formează acidul lactic ce acţionează pozitiv asupra tractului digestiv curăţându-l de bacteriile dăunătoare şi ajutând astfel la detoxifierea organismului.

Pe lângă rolul său de eliminator al toxinelor din organism, varza murată mai este cunoscută şi pentru efectul său de stabilizare a tensiunii arteriale. Recent, nutriţioniştii secolului al XX-lea apreciază varza murată drept un puternic aliment afrodisiac pentru bărbaţi, ducând la creşterea potenţei masculine.

Conform unui alt studiu recent, femeile care consumă varză murată de 5 ori pe săptămână prezintă un risc cu 70% mai scăzut de a dezvolta cancer la sân.

Virozele pot fi si ele evitate prin consumul de varză acră, iar pentru prevenirea gripei aviare varza murată este recomandată cu căldură de către specialişti.

Graţie conţinutului său de vitamina B12, varza murată încetineşte procesul de îmbătrânire, protejând sistemul nervos şi împiedicând pierderile de memorie.

Să auzim de bine!

Articol preluat de pe http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/remedii-naturale/farmacia-din-casa-varza-murata-1047668

Aulin

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aulin este un medicament care poate provoca insuficienţă hepatică letală. El se vinde la liber în România, deşi e interzis în ţări precum Spania, Finlanda, SUA sau Japonia.
Un medicament extrem de periculos şi interzis în alte ţări este vândut fără nici cea mai mică restricţie pe piaţa românească. Medicamentul Aulin se comercializează fără probleme cu toate că specialiştii din domeniu au stabilit că acesta produce efecte dăunătoare şi poate provoca chiar şi decesul. Mai grav, Aulin este vândut şi în formele pediatrice, cu toate că riscul pentru copii este şi mai mare.
Unul dintre cele mai utilizate medicamente în România este Aulin. Produs de societatea Helsinn Birex Pharmaceuticals Ltd. din Irlanda şi comercializat în România de CSC Pharmaceuticals Handels Gmbh din Austria, Aulin este recomandat pentru tratamentul durerii şi inflamaţiei asociate osteoartritelor, entorselor şi luxaţiilor, durerilor acute şi dismenoreei (durerilor menstruale). Medicamentul, care este disponibil în două forme farmaceutice, comprimate şi granule pentru suspensie orală, aparţine unui grup de medicamente denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Aşa cum spuneam ceva mai devreme, Aulin se numără printre cele mai căutate şi utilizate medicamente în România datorită efectelor sale calmante imediate. Astfel, el poate fi găsit în orice farmacie, fiind achiziţionat fără niciun fel de restricţie. Ceea ce nu se ştie însă este faptul că, în mod paradoxal, medicamentul este extrem de nociv, el afectând grav sănătatea oamenilor din cauza substanţei nimesulid. Aulin provoacă, conform specialiştilor din domeniu, complicaţii hepatice şi chiar decesul.
Avertisment chiar în ţara producătoare
În 1999, o echipă de medici portughezi a publicat un studiu prin care se afirma că medicamentul Aulin a produs afecţiuni hepatice extrem de severe în cazul a doi copii care, în final, au decedat. Tocmai din această cauză, pe 24 martie 1999, Portugalia a decis retragerea de la comercializarea pentru copii a produsului. Trei ani mai târziu, mai exact în 2002, Finlanda şi Turcia au hotărât şi ele scoaterea de pe piaţă a medicamentului Aulin. Cercetările au continuat şi, recent, în urma unui studiu realizat pe parcursul a 16 luni, Agenţia Europeană de Evaluare a Produselor Medicale (EMEA) a interzis administrarea acestui medicament copiilor sub 12 ani. De asemenea, Comisia Europeană a Medicamentului a reluat, spre analiză, nimesulidul, în vederea retragerii sale de pe teritoriul întregii Uniuni Europene.
Şi Consiliul Irlandez pentru Siguranţa Medicamentelor a atras atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă nimesulidele. Autorităţile irlandeze au comandat de curând un studiu pe 9.000 de pacienţi pentru a se evalua, cu exactitate, efectele nimesulidelor. Până la aflarea rezultatelor, care vor putea fi date publicităţii după un timp îndelungat, medicamentul a fost suspendat, fiind emisă o avertizare oficială către toţi doctorii care prescriu reţete să fie "conştienţi de potenţialul nimesulidelor de a distruge ficatul".
Insuficienţă hepatică gravă
Nimesulidele sunt un grup de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Acest grup de medicamente, dintre care cel mai cunoscut, comercializat şi folosit e Aulin, este indicat de către numeroşi medici şi cercetători, ca fiind cauza unei serioase hepato-toxicităţi, primul caz de insuficienţă hepatică gravă apărând în 1999. Mai multe estimări ale riscului toxicităţii indus de nimesulide, bazate pe un sistem spontan de raportare către baza de date a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), arată că nimesulidele reprezintă cel mai mare factor de risc pentru distrugerea ficatului în comparaţie cu alte medicamente AINS.
Periculos şi scump
Pe lângă faptul că produce efecte secundare extrem de dăunătoare asupra sănătăţii, în România, Aulin se comercializează la un preţ dublu faţă de cel cu care se vinde în alte ţări din Europa, încălcându-se astfel Ordinul nr. 612/2002 privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman.
Potrivit actului normativ, preţul se stabileşte prin "comparaţie cu minimum trei ţări din Europa în care medicamentele sunt înregistrate (de regulă: Republica Cehă, Republica Bulgaria, Republica Ungară). (...) În situaţia în care cele trei ţări de comparaţie nu sunt edificatoare, se vor lua ca etalon de comparaţie şi alte ţări precum Republica Polonă, Republica Slovacă, Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Italiană etc". Astfel, conform ordinului, preţul cu care Aulinul este comercializat în România trebuia să fie cel mult egal cu cel practicat spre exemplu în Cehia sau Italia. Lucrurile nu stau însă întocmai. Ba dimpotrivă. Aulin se vinde la un preţ mult mai mare decât în Cehia şi aproape dublu faţă de cel practicat pe piaţa italiană. Concret, dacă în Italia 30 de pastile de Aulin costă 4,43 de euro (adică aproximativ 14,40 RON), în România doar 15 pastile se vând cu 16,71 RON (aproximativ cinci euro).
Copii ucişi de nimesulid
De-a lungul timpului, Aulin a făcut victime în majoritatea ţărilor în care a fost comercializat. Astfel, în Belgia au existat 83 de cazuri de insuficienţă hepatică provocată de substanţa nimesulid care se regăseşte şi în Aulin. În Italia au fost semnalate 225 de asemenea cazuri, iar în Elveţia 33. Mai grav, în Portugalia doi copii au murit după ce le-a fost administrat medicamentul Aulin.
Pe de altă parte, în New Delhi, India, au existat mai multe acuzaţii penale împotriva companiei farmaceutice locale care producea nimesulide, deoarece nu erau indicate avertizări referitoare la potenţialele efecte secundare la copii sub 12 ani. Şi această ţară a decis retragerea medicamentului de pe piaţă. La fel s-a întâmplat cum s-a întâmplat în Japonia, Finlanda, Israel sau Sri Lanka.
Iată însă că în România acest medicament se vinde fără probleme şi în cantităţi uriaşe. Asta chiar dacă fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), dr. Ioan Fulga, a avertizat public, nu demult, că Aulin a fost interzis în mai multe ţări din Europa deoarece conţine substanţa nimesulid, care poate provoca, cum spuneam, reacţii adverse hepatice severe şi chiar moartea. Semnalul de alarmă tras de acesta a fost însă ignorat, iar în continuare, Aulinul poate fi cumpărat din orice farmacie din ţara noastră. Fără ca pacienţii care folosesc Aulin să cunoască efectele nocive ale acestuia. Este drept, pe prospectul medicamentului sunt trecute mai multe avertizări despre reacţiile adverse pe care Aulinul le provoacă. Ele sunt scrise însă cu litere foarte mici şi sunt destul de ambigue. Pe de altă parte, strigător la cer este faptul că Aulinul continuă să fie comercializat în România cu toate că firma producătoare şi cea care îl vinde - respectiv Helsinn Birex Pharmaceuticals Ltd. din Irlanda şi CSC Pharmaceuticals Handels Gmbh din Austria - recunosc pericolul mortal al acestuia.
Retras în Spania, interzis în SUA
Un studiu ştiinţific nepublicat mult timp, dar ale cărui concluzii au fost disponibile din 2003, relevă pericolul extrem pe care îl reprezintă nimesulidele şi, implicit, Aulin.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că "nimesulidele cresc riscul consecinţelor nefavorabile hepatice cu 30% la pacienţi care nu au avut niciodată probleme hepatice sau renale". În plus, specialiştii au stabilit că "nimesulidele cresc riscul consecinţelor nefavorabile hepatice cu 90% la pacienţi care au avut probleme hepatice sau renale". Independent de acest raport "discret", rapoarte similare, dar mai puţin categorice indicând consecinţele hepatice posibile ale nimesulidelor, au fost publicate în 1999, de către Jurnalul Medical Lancet şi de către Anuarul Farmacoterapiei în 2002.
În prezent, medicamentul este interzis în Spania, Turcia, Finalnda, Japonia, Israel, Sri Lanka şi India. Pe de altă parte, trebuie spus că Aulin nu se poate cumpăra în ţări precum SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă sau Canada, acolo unde firmele producătoare sau care comercializează medicamentul nu au primit aprobările necesare. Tocmai din cauza reacţiilor adverese asupra ficatului pe care Aulinul le provoacă.
În atenţia Consiliului Europei
În România, dar şi în alte ţări în care se comercializează mari cantităţi de Aulin, au existat de ochii lumii, câteva încercări de a studia, din punct de vedere al efectelor secundare, reacţiile pacienţilor. În realitate însă, majoritatea încercărilor au fost sponsorizate, finanţate sau dirijate de cercetători asociaţi firmelor producătoare de Aulin. Drept urmare, aceste aşa-zise studii nu reprezintă decât praf în ochii pacienţilor şi publicului larg, aruncat de producătorii şi comercianţii de medicamente.
Numai că situaţia s-ar putea schimba în viitorul nu foarte îndepărtat, datorită semnalelor de alarmă trase de medicii din ţările în care Aulin a fost retras de pe piaţă şi interzis. Datorită acestor semnale, conform procedurii uzuale în ţările europene, problema nimesulidelor a fost supusă dezbaterii Consiliului Ştiinţific al Consiliului Europei şi Comitetului pentru Brevetarea Produselor Medicale (CBPM). Imediat ce CBPM îşi va încheia evaluarea, decizia va fi comunicată tuturor statelor membre pentru a fi implementată.
Teste de siguranţă, picate
Fiecare medicament trebuie să treacă două teste esenţiale pentru lansarea lui pe piaţă: testul de siguranţă şi cel de eficacitate. Rapoartele referitoare la efectele secundare serioase ale unor medicamente realizate în ţări care au un sistem eficient de supraveghere post-marketing reprezintă un indicator extrem de concludent: nimesulidele şi, implicit, Aulin, sunt medicamentele cu cele mai multe "căderi" la testele de siguranţă. La începutul acestui an, după moartea unui pacient datorată unei insuficienţe hepatice, precum şi a altora din cauză că aveau nevoie de transplant de ficat, s-au mai înregistrat alte 109 de semnalări de reacţii adverse ale medicamentelor ce conţin nimesulide (66 dintre ele având legătură cu ficatul). Imediat, oficialii Agenţiei Naţionale de Medicină din Finlanda au ordonat suspendarea de la vânzare, în 72 ore, a medicamentelor gen Aulin avertizând, totodată asupra caracterului urgent şi a seriozităţii respectivei măsuri. Şi în Spania s-au luat aceleaşi măsuri, ba chiar mai drastice: toate stocurile existente au fost retrase, iar pacienţii au fost avertizaţi să nu mai folosească medicamentele care conţin nimesulide. Turcia, de asemenea, a interzis folosirea nimesulidelor.
Să auzim de bine!