Crăciunul creştinilor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iată că am reuşit să prindem şi Crăciunul acestui an... Încet, încet, navigând printre crize şi recesiuni, printre salarii tăiate şi pensii micşorate, evitând spitalele noastre mortale şi preţurile în creştere, am reuşit. Deşi Crăciunul nu depăşeşte durata unui sfârşit normal de săptămână, efectele psihologice de liniştire, de finalizare în vederea unui nou început, chiar sentimentul de odihnă, sunt devastatoare. Organismul nostru parcă aşteaptă aceste zile cu convingerea că, după aceea, suntem mai împliniţi, mai odihniţi.

Iar vestitorii apropiatelor sărbători nu au întârziat ca să apară. Tuborg şi-a lansat berea Tuborg Christmas Brew cu care ne cadoriseşte la fiecare sfârşit de an de câţiva ani buni, dovedind o încremenire în proiect demnă de o cauză mai bună... Vodafone şi Orange s-au întrecut în a ne face oferte, cu sau fără căciuliţă, pentru tot felul de pachete şi pentru sărbători, ajutându-ne să remarcăm faptul că au rămas printre puţinii furnizori care mai au reclame la televizor... Producătorii de medicamente au umplut piaţa de tot felul de laxative şi curăţitoare, semn bun după părerea mea, pentru că ne arată că românii încă mai au loc de strâns cureaua...

Tarabele au început să împânzească locurile lăsate libere de şoferii care sunt împiedicaţi ca să parcheze, oferindu-ne tot felul de cadouri şi mărunţişuri, bineînţeles că tot cu destinaţia sărbătorilor şi tot începând din noiembrie... Iar după o absenţă de fix un an de zile, au apărut pe scenă şi Ştefanii Bănică şi Hruşcă, cu dorinţa evidentă de a mai scoate şi ei ceva din banii rămaşi prin buzunarele românilor. Gestul lor nu trebuie criticat pentru că, oricum, nu îi vom mai vedea preţ încă un an...

Oriîncotro te uiţi vezi afişe, promoţii şi anunţuri care mai de care mai atractive cu produse sau servicii oferite promoţional cu ocazia sărbătorii Crăciunului. Culori vii, imagini tentante, chiar şi apariţia unor personaje de cel mai prost gust, după părerea mea, numite Crăciuniţe (?), cântece şi clipuri cu colinde romtelecomunizate ne atrag atenţie din noiembrie că iată, Crăciunul e aproape!

Da, Crăciunul, una din marile sărbători creştine este aproape. O sărbătoare creştină la care nimeni, dar absolut nimeni nu pomeneşte de caracterul ei creştin, de adevăratul ei sens, de adevărata ei semnificaţie. Pentru că nu Moş Crăciun este eroul acestei sărbători creştine. Pentru că nu lui ne rugăm atunci când suntem la ananghie. Pentru că nu lui îi mulţumim atunci când suntem sănătoşi sau când visele ni se împlinesc.

Cultura Coca Cola ne-a împăienjenit minţile şi inimile, ne-a rupt de adevărata credinţă, l-a alungat pe Dumnezeu din casa, din şcoala şi din sufletele noastre. Ne închinăm comerţului, obiectelor sau produselor, sufletele ni sunt pline de gânduri legate de telefoane mobile, de bere sau confecţii, dar nu de liniştea şi înţelepciunea credinţei. Ştim numele renilor lui Moş Crăciun, dar nu ştim numele magilor care au vestit naşterea Mântuitorului.

Ne mirăm de existenţa tinerilor debusolaţi, care bântuie oraşele între două spargeri în căutarea surselor pentru o nouă porţie de drog fără să înţelegm că sufletele le sunt goale la fel ca o sticlă de Coca Cola băută din oferta de sărbători. Ne mirăm de răutatea şi violenţa din noi care explodează în orice moment şi în orice loc fără să ne gândim că minţile ne sunt subjugate ultimului model de smartphone şi nu ideilor de bine şi înţelegere. Nu mai ştim să apreciem devotamentul, profesionalismul sau eleganţa, nu mai ştim ce este aceea ţinută, comportament, civilitate, dar ştim pe de rost manele sau ultimele aventuri ale celor mai noi vagaboande. Credinţa din noi nu mai este de mult una creştină, este una comercială.

Iubesc emoţia încercată atunci când fac sau primesc cadouri, iubesc spiritul de linişte şi armonie al Crăciunului, dar îl urăsc pe Moş Crăciun, pentru că urăsc comerţul cu suflete, urăsc să mă închin comerţului, performanţă atinsă doar de noi, cei care ne numim creştini. Sărbători fericite vă doresc!

Să auzim de bine!

Comerţ pe dealuri

Imagine preluată de pe dordeduca.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Din cele mai vechi timpuri comerţul a constituit nu numai o modalitate de schimb a mărfurilor, dar şi un mijloc de socializare sau de dezvoltare a societăţii. Dacă primele schimburi se făceau printr-o relaţie de troc (marfă contra marfă), ulterior, odată cu evoluţia societăţii, trocul a fost înlocuit cu schimbul cunoscut acum de toată lumea, marfă contra bani.

Posibilitatea efectuării unor schimburi comerciale a creat premisele pentru acumulări băneşti, acestea ducând în final la apariţia băncilor şi au condus la dezvoltarea industriei şi a meşteşugurilor. În fond, dacă stăm ca să ne gândim puţin, de ce oare a fost construită prima corabie, dacă nu pentru a duce mărfuri dintr-un loc în altul?

Crescând amploarea schimburilor comerciale, a crescut şi nevoia existenţei unor spaţii adecvate. Dacă la începuturile lui, comerţul se desfăşura fără nicio noimă, odată cu dezvoltarea mijloacelor de transport pentru marfă, comerţul a început ca să se desfăşoare în locuri anume desemnate, cum ar fi în porturi sau în pieţe. De observat că amplasarea locurilor pentru desfăşurarea actelor de comerţ a fost întotdeauna legată de existenţa căilor de acces, indiferent de natura acestor căi.

Astfel, dacă primele centre de comerţ (sau contoare) erau amplasate pe malul mării, în locuri apropiate de porturile de acostare sau chiar în incinta acestora, cu timpul au apărut centre de comerţ pe parcursul diverselor drumuri comerciale terestre, pe malurile fluviilor sau chiar în câmpii, la intersecţia diverselor căi de circulaţie sau în locuri cu vad.

Din cauza dificultăţilor legate de acces, pe munţi aceste centre de comerţ nu prea au apărut, dacă facem excepţie de civilizaţia incaşă, civilizaţie care, vrând-nevrând, se desfăşura pe culmile munţilor. Iată însă că nimeni nu s-a gândit la utilitatea unor centre sau acte de comerţ pe dealuri. Până mai zilele trecute... Pentru a înţelege mai bine utilitatea unor astfel de amplasări, daţi-mi voie ca să vă redau mai întâi definiţia unui deal, aşa cum este ea în DEX: DEAL, dealuri, s. n. 1. Formă de relief pozitivă care se prezintă ca o ridicătură a scoarţei pământului mai mică decât muntele, dar mai mare decât colina. ◊ Loc. adv. La deal = în sensul urcuşului, în sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ◊ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se sileşte în toate chipurile, încearcă toate posibilităţile. Greu la deal şi greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace şi încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlneşte, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neaşteptate, sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ.

Acum, pentru că ştiţi mult mai bine ce este dealul, vă rog să acceptaţi şi această idee novatoare privind actele de comerţ, idee promovată de portalul FunDeal prin ofertele comerciale pe care le face, conform pozei de mai jos:

Este clar pentru oricine că, dacă un comerţ desfăşurat pe dealuri mai este cum mai este, cel desfăşurat pe superdealuri nu are rival! Vorbeam de rezultatele deplorabile ale examenului de bacalaureat? De situaţia catastrofală a învăţământului românesc şi a absolvenţilor? Acum aveţi ocazia ca să le vedeţi pe viu, în plină acţiune...

Să auzim de bine!

Despre adevăratul Crăciun

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mi s-a întâmplat nu odată ca, pe vremea lui Ceauşescu, să merg cu părinţii la prieteni, la video. Bunînţeles că nu era doar prilej pentru vizionarea unor filme, ci şi prilej de bucurie a revederii, a comunicării. Vizionările se prelungeau adesea târziu în noapte şi nu numai datorită lungimii filmelor. Se schimbau impresii, se spuneau bancuri, se făceau comentarii. Ce era însă interesant la aceste vizionări era şi faptul că se vizionau reclamele (filmele fiind în majoritatea lor copiate de pe diverse canale străine de televiziune). Eram efectiv atraşi de colorit, de jocul de imagini sau de mesaj. Ce nu ne dădeam seama atunci era că, de fapt, eram atraşi de mirajul societăţii de consum.
Iată că ne-a dat Dumnezeu societate de consum. Acum avem firme private, mai mari sau mai mici, patroni şi salariaţi, avem produse din ţară sau din import, produse la care se face o reclamă pe măsură. Nu este obiectul acestui articol calitatea reclamelor româneşti (ca să folosesc un eufemism), dar ele există în fapt. Într-un film văzut cu ani în urmă, personajul principal era asaltat de reclame pe toate căile şi în toate felurile: la radio sau televizor, pe pereţii tunelului de metrou sau în vagonul de metrou, pe ceas sau la telefon etc. Deşi viaţa noastră se derulează acum, în 2009 şi nu în 2173, nu suntem departe de această imagine. Vedem reclame la tot pasul, suntem asaltaţi de ele, au devenit o componentă a vieţii noastre. Crăciunul a ajuns şi el subiect de reclamă: Vine Crăciunul, vine Crăciunul! strigă tot felul de glasuri la televizor.
Unii, probabil dintre cei mai harnici, au început să-i facă reclamă Crăciunului de la jumătatea lui noiembrie. Ceea ce, personal, mi s-a părut o chestie total deplasată, chiar dacă privim problema doar din punct de vedere comercial. Ni se prezintă tot felul de promoţii, tot felul de oferte şi avantaje, de parcă Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului ar fi una de cumpărături. Nu ni se spune nimic despre adevăratul spirit al Crăciunului, despre adevărata lui semnificaţie. Se face comeţ cu Crăciunul aşa cum se face cu detergenţii de vase sau abonametele telefonice. Nu am văzut nicio reclamă în care, chiar dacă e vorba de un produs comercial, măcar fundalul imaginilor să sugereze adevăratul spirit al sărbătorii. Ni se arată toate ipostazele posibile cu Moş Crăciun, dar nicio imagine a Fiului lui Dumnezeu. Copiii îi trimit scrisori lui Moş Crăciun pentru a le aduce cadouri, mereu mai multe cadouri, dar nu se roagă pentru părinţii lor. În loc să ne plecăm fruntea în faţa Dumnezeului, îngenunchiem smeriţi în faţa Sfântului Comerţ. Sunt creştin fără a fi bigot, dar nu pot să mă împac cu ideea comerţului cu credinţa. Crăciunul a devenit o sărbătoare a cadourilor sau a cumpărăturilor, în loc să fie o sărbătoare a sufletului, a bunătăţii şi a bucuriei. Nu ne este destul că suntem păcătoşi, ne luptăm din răsputeri să fim şi ticăloşi. Copiii din dotare sau ai rudelor mă asaltează cu întrebări despre eventualele cadouri, în loc să-mi bucure sufletul cu colinde sau cântece de sărbătoare. Au uitat şi am uitat de mult de datini şi de obiceiuri, suntem nişte stane lipsite de suflet şi credinţă, dar atunci când facem sau ni se face un rău ne întrebăm de unde vine acesta. Ne dorim să avem lucruri cât mai multe şi mai de preţ, lăsându-ne sufletele pradă invidiei, răutăţii şi lăcomiei (personal, recunosc faptul că, în interval de trei ani, am avut trei cuptoare cu microunde). Nu văd în grila de programe a niciunui post de televiziune o emisiune consacrată cultivării liniştei sau bunătăţii. Ne place să ne uităm prin gaura cheii la tot felul de emisiuni cu conotaţii intime, dar nu vrem să ne uităm în sufletele noastre printr-o uşă larg deschisă. Asistăm apatici la o siluire a sufletelor pentru un câştig cât mai mare. Am devenit profitori şi risipitori, ne urâm şi ne învrăjbim, dar nu renunţăm la poleiala consumului. Suntem laşi complăcându-ne acestei situaţii impuse de lăcomia de bani.
Urăsc Crăciunul de consum, urăsc Crăciunul comercial, nu vă doresc un Crăciun comercial fericit şi nici Sărbători comerciale fericite!
Vă doresc să fiţi buni, miloşi, împăcaţi cu cei din jur şi cu sufletele voastre, să fiţi sănătoşi şi să aveţi puterea să vă bucuraţi viaţă şi de lumea din jur, să vă umpleţi sufletele cu gânduri şi fapte bune. Să fiţi împreună cu cei dragi de Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului şi casa să vă fie luminată!
Să auzim de bine!