Vă povesteam într-una din postările mele mai vechi despre Măruţă, bunul meu coleg. Om aflat la vârsta a treia, dar cu un suflet de aur, este aproape imposibil să nu te împrieteneşti cu el. Nici eu nu am rezistat tentaţiei. Aşa că, după câteva escapade făcute împreună cu familiile, care vă vor fi povestite cu altă ocazie, ne-am decis ca doi bărbaţi maturi ce suntem, să creştem un porc. Să creştem un porc este un eufemism clar dacă ne gândim doar la faptul că eu locuiesc la bloc, iar el la casă cu curte. Generos cum mă ştiţi, am acceptat ca purcelul să-şi ducă vremelnicul trai în curtea lui Măruţă, cu atât mai mult cu cât omul are o curte dotată cu toate cele trebuincioase şi mă refer aici în special la domiciliul godacului, domiciliu cunoscut îndeobşte sub numele de coteţ.
Odată hotărârea luată ne-am suit în maşină şi am luat drumul Călugărenilor la cunoscutul târg de porci. Nu a trebuit să căutăm mult până am găsit un godăcel la vreo 40 de kilograme, tocmai bun după părerea noastră. L-am adus acasă, adică la Măruţă, l-am instalat şi am început să aşteptăm să crească mare şi frumos. Aici cred ca e moral să fac precizarea că toată lumea a fost de părere că eu am dus tot greul. Ia gândiţi-vă puţin: pe de o parte Măruţă care îi fierbea lăturile zilnice, îi spăla coteţul, îi făcea curat, chema şi plătea doctorul, îl scărpina toată ziulica pe burtă şi pe spinare ca să aibă o dezvoltare psihică armonioasă şi îl scotea zilnic la plimbare ca să aibă muşchi viguroşi, iar pe de altă parte eu, care treceam săptămânal pe acolo ca să-i duc câte un sac cu resturi de pâine. Ei, cum vi se pare? N-am avut dreptate?
Cu toate acestea, am continuat pentru că nu sunt omul care să strice o pretenie pentru câteva fleacuri.... Cu mare bucurie observam cum se materializau roadele muncii noastre în şuncile tot mai vizibile ale godacului. Care a devenit purcel, apoi porc, iar la urmă ditamai râtanul de vreo 120 de kilograme. Mai mult, se pare că şi momentul ales de noi pentru cumpărare a fost cel mai potrivit, pentru că Rex, acesta fiind numele cu care botezasem purcelul, să ajungă la gabaritul optim tocmai în apropierea Ignatului. Am zis cu mare bucurie pentru că procesul observaţiei se derula de fiecare dată în timp ce şedeam la masa amenajată în curte, masă pe care se afla de fiecare dată un clondir de o litră cu ţuică de prune curată şi ceva mizilic pus de tanti Melania, soţia bunului meu coleg şi partener. Devoram mica gustare şi uscam clondirul cu ochii strălucind la gândul plăcerilor culinare care ne aşteptau de pe urma decesului prematur al bietului animal. Iată că se apropie Ignatul şi Măruţă îmi pune o întrebare nemiloasă: cine va tăia porcul numit Rex? Sunt un tip dur şi călit, dar duritatea mea se rezumă la a consuma produse din porc, nicidecum la a tăia un porc. Aşa că mă decid să procedez ca un adevărat bărbat spunându-i că ar face bine să îl taie el, dacă tot l-a scărpinat un an pe burtă. Milos din fire, bunul Măruţă refuză chiar cu riscul de a ţine porcul până va muri el înaintea animalului. Ca să nu las omul de izbelişte la greu îi sugerez să întrebe prin vecini şi, minune, găseşte un vecin dispus la asemenea practici.
Hotărâm ca la ceremonia de tăiere, care va avea loc de Ignat, să participăm cu familiile în plen. Eu nu am decât un cumnat şi o cumnată în dotare, ceea ce face să ne prezentăm (cu copiii aferenţi) în număr de doisprezece persoane. Măruţă nu are decât doi copii căsătoriţi, ceea ce face ca familia lui să se prezinte cu un număr de nouă membri. Decidem că nu e etic să-l privăm pe bunul vecin tăietor de porci de a se bucura de acele momente împreună cu iubita lui familie, aşa că şi acesta mai vine însoţit de zece membri. Dacă tragem linie şi adunăm ne iese un total de treizeci şi unu de persoane, număr ce începe să ridice probleme de cazare. S-ar putea ca un cort să fie binevenit... Dar atmosfera e prea veselă ca să ne gândim la fleacuri, aşa că purcedem la treabă. Măruţă, ca un adevărat proprietar de porci, se îngrijise din toamnă să scoată din bolta de viţă pe care o are în curte cam două vedre de vin roşu şi parfumat, pe care acum le pune la bătaie.
Procedura tăierii decurge normal, la fel şi cea a afumării şi curăţării. Totul într-o atmosferă de bună dispoziţie susţinută din plin de vinul cel roşu… Pe măsură ce trece timpul suntem tot mai apropiaţi, ne simţim tot mai pregnant ca fiind parte a unei familii unice. Râdem, glumim, se fac bancuri şi tot felul de glume vii până când tot procesul este finalizat. Tanti Melania, ajutată de celelalte soţii care umplu curtea se apucă să pregătească pomana porcului. Fripturile încep să fumege, jumările sfârâie de zor, slănina se topeşte prin diferite tigăi. Fiecare mănâncă cu spor friptane şi arii întregi de şorici. Am mâncat o porţie cât talpa lui Yeti? Nicio problemă, mai cerem una. Pe măsură ce burţile se umflă, pâinea se termină rapid şi este nevoie de un nou transport. Evident, mai multă pâine implică mai multe friptane, mai mult şorici, mai mult vin. Pentru că ţuica o terminasem demult... Nu se mai uită nimeni la ceas până începem să simţim că ni se fac ochii mici şi în genunchi simţim o oarecare moliciune. În fond, dacă stăm să ne gândim, nu e uşor lucru să priveşti cum e tăiat şi preparat un ditamai porcul… Copiii devin ceva mai agitaţi şi asta le impune părinţilor legali începerea acţiunilor de întoarcere acasă. Măruţă şi tanti Melania ne solicită să aşteptăm în mod civilizat, la fel ca atunci când se distribuie ajutoarele primite de la Uniunea Europeană. Primii părăsesc incinta membrii familiei vecinului tăietor de porci. Apoi, părăsesc zona masacrului copiii lui Măruţă. Rămânem noi, titularii, proprietarii prosperi de porc, oamenii harnici şi grijulii care au crescut un an întreg un porc pentru a se bucura luni de zile după Ignat de savoarea cărnii de porc crescut cu mijloace proprii. Ne fâţâim prin faţa bucătăriei bătând din picioare de frig. Într-un târziu, apare Măruţă în uşa bucătăriei unde se procesase tranşarea şi ne dă fiecăruia câte un pacheţel de maximum un kilogram cu carne din Rex, porcul nostru. Omul vede privirile noastre nedumerite şi completează cu o faţă lungă:
- Atât a rămas! Am împărţit egal la toţi. Mai este nişte slănină. Măruntaiele le oprim noi pentru caltaboşi şi drob din care o să vă dăm şi vouă, capul şi picioarele le luaţi voi pentru ciorbă şi piftie. Altceva nu mai este nimic! Am mâncat toată carnea de pe el! Dumnezeule milostiv!
Să auzim de bine!
