Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum vă spuneam mai dăunăzi în postările mele, sunt un înfocat urmăritor al emisiunilor şi reportajelor ştiinţifice sau de călătorie, difuzate pe diferite canale de televiziune.
Iată că am puţin timp la dispoziţie pe care îl valorific din plin cu un exerciţiu fizic îndelung exersat: mă aşez în faţa televizorului. Şi încep să caut printre canalele oferite de furnizorul local. Pe primul canal, Becali se maimuţăreşte în stilul caracteristic în drum spre casă. Comut şi dau de un cântăreţ care se ocupă doar de reclame în loc să-şi vadă de cântatul lui, Smiley pe numele lui. Continui să caut şi dau iar de Becali, care acum se maimuţăreşte plecând de acasă, după care iar îmi apare mutra, de acum demonetizată a lui Smiley, şi iar Becali şi iar Smiley... Dumnezeule, oare nu mai există noţiunile de limită, de saţietate? Ba da, există pentru că, iată, dau peste National Geographic.
Bucuros nevoie mare mă aşez mai bine în fotoliu mânat de dorinţa aprinsă de a vedea un reportaj despre Dunăre. E clar, îmi zic in petto, voi avea ce vedea, ăştia sunt profesionişti, fac nişte reportaje de bubuie şi voi avea ce învăţa din cele văzute.
Dar Dunărea se pare că are porţiuni unde curge mai repde decât în altele pentru că, iată, deja a ajuns în Ungaria. Eh, îmi zic cu o satisfacţie anticipată, n-am pierdut mare lucru, pentru porţiunea românească voi avea ce vedea pentru că parcursul ei pe teritoriul românesc e mult mai lung. Şi mai e şi Delta. Ehe, câte voi avea de văzut când vor ajunge cu reportajul la porţiunea românească...
Aşa că urmăresc liniştit cum Dunărea nu îşi mai sfârşeşte parcursul ei ungar prin pustă. Se pare că toate minunile ornitologice, fitologice sau ihtiologice se petrec pe acest parcurs. Cele mai minunate peisaje aici le poţi vedea. Cele mai exotice vietăţi, cea mai încântătoare floră, tot ce are pământul mai frumos se găseşte pe parcursul ungar al Dunării. Nimic nu se poate compara cu un asfinţit în pusta scăldată de apele Dunării. Dumnezeule, îmi continui eu consolarea, dacă aici e aşa, ce voi vedea când vor ajunge pe porţiunea românească, mai lungă, sau în Deltă?
Şi dă bunul Dumnezeu ca Dunărea să ajungă în dreptul României. Pe parcursul românesc al Dunării, aud eu comentariul, se întâlnesc localităţile... bla, bla, bla şi Dunărea se varsă în Marea Neagră prin trei braţe care adăpostesc Delta Dunării, unde trăiesc numeroase specii de păsări. Câteva imagini cu pelicani, doi cormorani şi gata, apare genericul de sfârşit. Nici măcar a zecea parte din comentariile şi imaginile prezentate pentru parcursul unguresc.
Într-o postare mai veche îmi exprimam admiraţia sinceră faţă de modul în care înţeleg ungurii să-şi facă publicitate. Nu logo-uri discutabile, nu pliante, nu expoziţii ratate. Iar reportajul a fost un exemplu cât se poate de concret. Bravo lor!
Să auzim de bine!
După cum vă spuneam mai dăunăzi în postările mele, sunt un înfocat urmăritor al emisiunilor şi reportajelor ştiinţifice sau de călătorie, difuzate pe diferite canale de televiziune.
Iată că am puţin timp la dispoziţie pe care îl valorific din plin cu un exerciţiu fizic îndelung exersat: mă aşez în faţa televizorului. Şi încep să caut printre canalele oferite de furnizorul local. Pe primul canal, Becali se maimuţăreşte în stilul caracteristic în drum spre casă. Comut şi dau de un cântăreţ care se ocupă doar de reclame în loc să-şi vadă de cântatul lui, Smiley pe numele lui. Continui să caut şi dau iar de Becali, care acum se maimuţăreşte plecând de acasă, după care iar îmi apare mutra, de acum demonetizată a lui Smiley, şi iar Becali şi iar Smiley... Dumnezeule, oare nu mai există noţiunile de limită, de saţietate? Ba da, există pentru că, iată, dau peste National Geographic.
Bucuros nevoie mare mă aşez mai bine în fotoliu mânat de dorinţa aprinsă de a vedea un reportaj despre Dunăre. E clar, îmi zic in petto, voi avea ce vedea, ăştia sunt profesionişti, fac nişte reportaje de bubuie şi voi avea ce învăţa din cele văzute.
Dar Dunărea se pare că are porţiuni unde curge mai repde decât în altele pentru că, iată, deja a ajuns în Ungaria. Eh, îmi zic cu o satisfacţie anticipată, n-am pierdut mare lucru, pentru porţiunea românească voi avea ce vedea pentru că parcursul ei pe teritoriul românesc e mult mai lung. Şi mai e şi Delta. Ehe, câte voi avea de văzut când vor ajunge cu reportajul la porţiunea românească...
Aşa că urmăresc liniştit cum Dunărea nu îşi mai sfârşeşte parcursul ei ungar prin pustă. Se pare că toate minunile ornitologice, fitologice sau ihtiologice se petrec pe acest parcurs. Cele mai minunate peisaje aici le poţi vedea. Cele mai exotice vietăţi, cea mai încântătoare floră, tot ce are pământul mai frumos se găseşte pe parcursul ungar al Dunării. Nimic nu se poate compara cu un asfinţit în pusta scăldată de apele Dunării. Dumnezeule, îmi continui eu consolarea, dacă aici e aşa, ce voi vedea când vor ajunge pe porţiunea românească, mai lungă, sau în Deltă?
Şi dă bunul Dumnezeu ca Dunărea să ajungă în dreptul României. Pe parcursul românesc al Dunării, aud eu comentariul, se întâlnesc localităţile... bla, bla, bla şi Dunărea se varsă în Marea Neagră prin trei braţe care adăpostesc Delta Dunării, unde trăiesc numeroase specii de păsări. Câteva imagini cu pelicani, doi cormorani şi gata, apare genericul de sfârşit. Nici măcar a zecea parte din comentariile şi imaginile prezentate pentru parcursul unguresc.
Într-o postare mai veche îmi exprimam admiraţia sinceră faţă de modul în care înţeleg ungurii să-şi facă publicitate. Nu logo-uri discutabile, nu pliante, nu expoziţii ratate. Iar reportajul a fost un exemplu cât se poate de concret. Bravo lor!
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!