Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Campania pentru apropiatele alegeri europarlamentare a generat, ca întotdeauna, pe lângă o activitate susţinută de plombare a gropilor existente în aleile dintre blocuri şi o puternică emulaţie în rândul comentatorilor de politică subţire, din mass-media sau aiurea.
Grupri, grupuleţe, aceştia comentează, fac scenarii şi emit ipoteze sau predicţii pe o temă demonetizată tot mai puternic în anii post-revoluţionari: coeziunea dreptei.
Fără nicio îndoială că existenţa pe scena politică a unor partide cu orientare de dreapta este la fel de firească şi necesară ca o oricăror alte partide. Singura problemă este că noi, românii, punem căruţa înaintea cailor şi, în loc să pornim de la existenţa şi cultivarea unei baze de alegători cu această orientare, pornim cu constituirea partidelor pentru ca apoi să ne întrebăm unde sunt alegătorii, ceva oarecum asemănător cum am făcut cu mişcările ecologiste. Dacă în ţările occidentale adepţii acestor mişcări au început prin a se defini ca principii şi metode de acţiune, remarcându-se prin acţiuni cu un impact politic şi social major, pentru ca apoi să aibă puterea de a se constitui în mişcări politice verzi ca un rezultat firesc al dorinţei alegătorilor formaţi sau atraşi, noi am început prin a ne constitui în asemenea organizaţii, fără istorie şi fără activităţi notabile, pentru ca apoi, din lipsa unor alegători formaţi, organizaţiile şi partidele verzi să se dilueze în neant.
Având acestea în vedere, precum şi multe altele, considerăm că marea frământare care a cuprins ţara din cauza lipsei de coeziune a dreptei ar trebui revizuită prin prisma câtorva criterii indispensabile.
Primul aspect este cel al doctrinei sau, mai bine zis, al lipsei doctrinei. Practic, singura concretizare realizată de partidele de dreapta în ultimii douăzeci şi patru de ani a fost: este de dreapta cine este împotriva PSD. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu poate fi o doctrină politică pentru un alegător, indiferent de slaba lui pregătire. Practic, citind aşa-zisele doctrine de dreapta ai convingerea că citeşti o listă de revendicări sau promisiuni sindicale, iar o ipotetică dispariţie a PSD ar trebui să genereze, în mod automat, şi o dispariţie a dreptei, rămasă fără obiectul muncii.
Al doilea aspect ar fi cel al prezentării şi reprezentării elitiste a acestei ideologii. Practic, dreapta românească este asociată cu intelectualitatea subţire, elitistă, cu aere de superioritate. Să ne amintim doar atitudinea manifestată de domnul Baconschi faţă de protestatarii din Piaţa Univeristăţii, atitudine care a dus la repudierea lui de către chiar propriul partid de dreapta. Această asociere ne face să ne întrebăm cum ar fi tradus sătenii din comuna recent vizitată de doamna Udrea expresiile favorite ale acesteia from above şi keep calm, Vasile sau îndemnul patriotic de pe tricoul domnului Băsescu Vote for PMP.
Un alt element care considerăm că nu poate fi ignorat este lupta orgoliilor, atât a membrilor, cât şi a conducătorilor partidelor cu acestă ideologie. Într-un spirit bizantin din cel mai pur, aidoma politiceinilor defunctului imperiu care se călcau în picioare pentru o funcţie de conducere în timp ce turcii erau sub ziduri, politicienii noştri dreptaci se luptă pe toate canalele mass-media în a ne arăta că, de fapt, el e cel mai deştept şi că lui i se cuvine titlul de unificator al dreptei româneşti. Ceea ce, pe lângă imaginea deplorabilă, produce şi multă confuzie. Ca să nu mai vorbim de acutizarea sciziunilor şi partizanatului de orice fel.
Nu putem trece mai departe fără a nu reaminti de ignorarea propriilor probleme şi căutarea vinovaţilor prin alte curţi, de preferat de pe partea stângă a şoselei. Această atitudine, adăugată la elitismul amintit mai sus nu poate atrage un electorat care, cu toată lipsa de pregătire sau subţirimea doctrinelor, are suficienă minte ca să vadă singur unde este ascuns adevărul. Exemplul domnului Băsescu de a considera PSD vinovat de îmbânceala filmată în nu ştiu ce comună este cât se poate de grăitor.
În sfârşit, ca să nu lungim prea mult expunerea noastră, trebuie adăugată remanenţa puternnică a electoratului legată de măsurile draconice, luate cu cinism de un guvern marionetă, după cum chiar domnul Băsescu recunoştea recent, privind tăirea salariilor, a pensiilor şi a orice se putea numi venit. Măsuri care, oricât am încerca să ignorăm, au fost luate de un guvern de dreapta.
Desigur că analiza se poate aprofunda şi premisele înmulţi, dar nu acesta este scopul nostru. Ce am dorit, de fapt, a fost emiterea unei solicitări la maturitate din partea dreptei.
Să auzim de bine!
Campania pentru apropiatele alegeri europarlamentare a generat, ca întotdeauna, pe lângă o activitate susţinută de plombare a gropilor existente în aleile dintre blocuri şi o puternică emulaţie în rândul comentatorilor de politică subţire, din mass-media sau aiurea.
Grupri, grupuleţe, aceştia comentează, fac scenarii şi emit ipoteze sau predicţii pe o temă demonetizată tot mai puternic în anii post-revoluţionari: coeziunea dreptei.
Fără nicio îndoială că existenţa pe scena politică a unor partide cu orientare de dreapta este la fel de firească şi necesară ca o oricăror alte partide. Singura problemă este că noi, românii, punem căruţa înaintea cailor şi, în loc să pornim de la existenţa şi cultivarea unei baze de alegători cu această orientare, pornim cu constituirea partidelor pentru ca apoi să ne întrebăm unde sunt alegătorii, ceva oarecum asemănător cum am făcut cu mişcările ecologiste. Dacă în ţările occidentale adepţii acestor mişcări au început prin a se defini ca principii şi metode de acţiune, remarcându-se prin acţiuni cu un impact politic şi social major, pentru ca apoi să aibă puterea de a se constitui în mişcări politice verzi ca un rezultat firesc al dorinţei alegătorilor formaţi sau atraşi, noi am început prin a ne constitui în asemenea organizaţii, fără istorie şi fără activităţi notabile, pentru ca apoi, din lipsa unor alegători formaţi, organizaţiile şi partidele verzi să se dilueze în neant.
Având acestea în vedere, precum şi multe altele, considerăm că marea frământare care a cuprins ţara din cauza lipsei de coeziune a dreptei ar trebui revizuită prin prisma câtorva criterii indispensabile.
Primul aspect este cel al doctrinei sau, mai bine zis, al lipsei doctrinei. Practic, singura concretizare realizată de partidele de dreapta în ultimii douăzeci şi patru de ani a fost: este de dreapta cine este împotriva PSD. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu poate fi o doctrină politică pentru un alegător, indiferent de slaba lui pregătire. Practic, citind aşa-zisele doctrine de dreapta ai convingerea că citeşti o listă de revendicări sau promisiuni sindicale, iar o ipotetică dispariţie a PSD ar trebui să genereze, în mod automat, şi o dispariţie a dreptei, rămasă fără obiectul muncii.
Al doilea aspect ar fi cel al prezentării şi reprezentării elitiste a acestei ideologii. Practic, dreapta românească este asociată cu intelectualitatea subţire, elitistă, cu aere de superioritate. Să ne amintim doar atitudinea manifestată de domnul Baconschi faţă de protestatarii din Piaţa Univeristăţii, atitudine care a dus la repudierea lui de către chiar propriul partid de dreapta. Această asociere ne face să ne întrebăm cum ar fi tradus sătenii din comuna recent vizitată de doamna Udrea expresiile favorite ale acesteia from above şi keep calm, Vasile sau îndemnul patriotic de pe tricoul domnului Băsescu Vote for PMP.
Un alt element care considerăm că nu poate fi ignorat este lupta orgoliilor, atât a membrilor, cât şi a conducătorilor partidelor cu acestă ideologie. Într-un spirit bizantin din cel mai pur, aidoma politiceinilor defunctului imperiu care se călcau în picioare pentru o funcţie de conducere în timp ce turcii erau sub ziduri, politicienii noştri dreptaci se luptă pe toate canalele mass-media în a ne arăta că, de fapt, el e cel mai deştept şi că lui i se cuvine titlul de unificator al dreptei româneşti. Ceea ce, pe lângă imaginea deplorabilă, produce şi multă confuzie. Ca să nu mai vorbim de acutizarea sciziunilor şi partizanatului de orice fel.
Nu putem trece mai departe fără a nu reaminti de ignorarea propriilor probleme şi căutarea vinovaţilor prin alte curţi, de preferat de pe partea stângă a şoselei. Această atitudine, adăugată la elitismul amintit mai sus nu poate atrage un electorat care, cu toată lipsa de pregătire sau subţirimea doctrinelor, are suficienă minte ca să vadă singur unde este ascuns adevărul. Exemplul domnului Băsescu de a considera PSD vinovat de îmbânceala filmată în nu ştiu ce comună este cât se poate de grăitor.
În sfârşit, ca să nu lungim prea mult expunerea noastră, trebuie adăugată remanenţa puternnică a electoratului legată de măsurile draconice, luate cu cinism de un guvern marionetă, după cum chiar domnul Băsescu recunoştea recent, privind tăirea salariilor, a pensiilor şi a orice se putea numi venit. Măsuri care, oricât am încerca să ignorăm, au fost luate de un guvern de dreapta.
Desigur că analiza se poate aprofunda şi premisele înmulţi, dar nu acesta este scopul nostru. Ce am dorit, de fapt, a fost emiterea unei solicitări la maturitate din partea dreptei.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!