Hai la deszăpezit secvenţial

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

După revoluţia din 1989 anticomunismul românesc s-a manifestat plenar. Practic, nu a existat domeniu în care acesta să nu se manifeste cât mai vocal şi cât mai profund. Inclusiv în ceea ce priveşte deszăpezirea.

Ningea şi în vremuri comuniste, şi în vremuri comuniste se blocau străzile, şoselele, casele, comunele. Şi în vremuri comuniste erau necesare măsuri de deszăpezire. Doar că, cel puţin în Bucureşti, modalitatea era puţin diferită. Nişte utilaje montate pe ditamai camionoaiele strângeau zăpada cu un fel de labe mecanice, o împingeau pe o bandă transportoare, care bandă o descărca în spatele utilajului, exact unde era un camion gol care o colecta. O dată umplut, camionul pleca şi un altul îi lua locul. Aţi prins mişcarea? Exact! Zăpada nu rămânea pe stradă, nu rămâneau mormane care ulterior, să fie aruncate pe trotuar de pluguri şi înapoi pe stradă de trecători. Strada rămânea curată din bordură în bordură.

Sunt în staţia de la Universitate şi un 385 tocmai a venit aproape gol. Mă sui, ocup vremelnic un scaun şi arunc o privire prin autobuz. O călătoare undeva în spate, o doamnă pe un scaun vis-a vis de mine şi un cetăţean pe scaunul din faţa ei.

- Uitaţi-vă la ei, fir-ar ei ai deacu’ cum dă zăpada doar în parcări, nu pe trotuar! Glăsuieşte el pe un ton de arţag către doamna din spatele lui.

- Uite la ei cum dă zăpada! Ca să ia bani primăria, ai dreacu’, stă numai la televizor şi ia bani de la cetăţeni, continuă el monologul început cu bătrâna doamnă.

Bătrâna doamnă răspunde cu un evident ton de înţelegere, aşa cum te adesezi unui copil care bate câmpii.

Mă uit pe geam şi văd câţiva salariaţi ai parcării cum vântură de zor niscai lopeţi în parcarea dintre clădirea Universităţii şi cea a Institutului de arhitectură.

Este evident că am în faţă scandalagiul de profesie, mitocanul care amestecă noţiunile doar, doar de scoate ceva de cârtit.

Autobuzul îşi continuă drumul, bătrâna doamnă aprobările de complezenţă, iar ipochimenul diatriba. Mă gândesc dacă are rost să intreu într-o dispută cu el în care să-i explic:

1. Da, respectivii dădeau zăpada doar în parcare pentru că erau angajaţi să se ocupe de parcare, nu de trotuare. Nu cred că el, individul gălăgios şi protestatar ar fi manifestat vreo aprehensiune pentru curăţatul zăpezii din curtea unui vecin.

2. Da, respectivii curăţau zăpada doar în parcare pentru că legea spune clar că proprietarul clădirii trebuie să cureţe zăpada de pe trotuarul din faţa clădirii. Nu primăria.

3. Da, respectivii curăţau zăpada doar în parcare pentru că seara, la o oră de vârf, ar fi apărut pe ecranele televizoarelor un scandalagiu aidoma lui, care ar fi urlat din fundul bojocilor că primăria nu curăţă zăpada din parcări şi de aia e circulaţia blocată pentru că şoferii nu au locuri de parcare.

4. Da, salariaţii respectivi curăţau zăpada doar în parcări pentru ca primăria să ia bani pentru că dacă nu ar lua, tot el, individul gălăgios şi protestatar s-ar fi suit în autobuz şi ar fi bătut o bătrână doamnă la cap cu nemulţumirile lui că primăria nu mai asigură transportul gratuit pentru pensionari pentru că nu are bani.

Dar o idee salvatoare mă fulgeră: dacă premisa de la care porneşte dorinţa mea de dialog e falsă şi el nu e omul cu care se poate dialoga? Dar am ajuns la destinaţie şi trebuie să cobor.

Să auzim de bine!