"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

marți, 22 mai 2012

Copilul şi furtunul

Imagine preluată de pe fabricaspiridusilor.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cum vă spuneam şi în postările precedente, ne plac vizitele. Mai ales cele în care mergem noi pe capul altora, de au oamenii de spălat la vase două zile după aceea…
Suntem invitaţii Roxanei, buna mea colegă. Acu’, când zică bună, să nu vă gândiţi la vreun sens peiorativ, ci la faptul că doar bunătatea din ea a putut-o determina să ne invite. Oamenii s-au mutat de curând la casă cu curte şi vor să se laude cu ea şi cu vecinii. În plus, fiind coleg cu numita Roxana, avem foarte multe de bârfit…
Dacă vă mai amintiţi, Roxana a reuşit să se mărite în pofida preoţilor cărora nu le plăcea numele viitorului ei soţ. Iar ca urmare a respectivei acţiuni (aceea cu măritatul), după nouă luni a apărut pe lume juniorul familiei lor. Un copil cu multă personalitate, dacă ne gândim că, la grădiniţă, i-au fost nevoie doar două secunde şi trei zecimi ca să dispară din ochii educatoarei ca să se ducă la un loc de joacă trei case mai încolo…
Ajungem la timp pe coordonatele indicate, parcăm şi încercăm un scurt tur de orizont. Ne gândim că, până vom fi nevoiţi să intrăm prin cine ştie ce cotloane ale casei, să aruncăm o privire asupra împrejurimilor. Casa pare suficient de mare pentru numărul de persoane din familia ei, are şi olecuţă de curte, nu cât să faci un garaj, dar suficientă cât să stai la un şpriţ sub umbrar…
Vecinii par persoane domestice, cu numărul de maşini aferent în faţa curţilor, iar undeva, chiar gard în gard cu casa lor se află amplasat un mic părculeţ, dotat cu alei, peluze verzi şi chiar, ce interesant! o bancă. În spiritul bunei tradiţii româneşti, pe bancă nu stau obosiţii părinţi ai copiiilor care se aleargă pe aleile părculeţului, ci patru pensionari adulţi.
- Peisajul are o puternică notă idilică, remarc eu către soţie, arătându-i cu un gest larg pomii înfloriţi care ning petale, copiii cu clopoţei de argint în glasuri alergând după vrăbii sperioase sau fluturaşi ameţiţi de soare şi frumuseţea platonică a plantelor plantate pe peluzele parcului populat public.
- Imaginea este chiar domestică, completează soţia, arătându-mi un furtun care zace printre ierburi, semn al prezenţei gospodarilor în zonă.
Imediat privirea ne este atrasă de un puştiulică cu mult temperament care, aţi ghicit! se dovedeşte a fi copilul Roxanei. Impresia ne este întărită şi de apariţia Roxanei în pragul casei care, prin gesturi semnificative, vrea să ne dea de înţeles că da, el este copilul. În timp ce Roxana se apropie de noi ca să ne întâmpine, noi încercăm să ne apropiem de copil, iar copilul să se apropie de furtun, pe care îl apucă energic, bărbăteşte cu o mână, iar cu cealaltă deschide robinetul.
În mod absolut normal, apa începe să ţâşnească prin duza furtunului care, întâmplător sau nu, este îndreptat direct spre spatele celor patru pensionari. Oameni lipsiţi de simţul umorului, după ce au primit pe spinare vreo patruzeci de litri de apă fiecare, aceştia încep să vocifereze şi să dea din membre ca apucaţii, insistând pe oprirea apei.
Ca o mamă grijulie ce se află, Roxana se repede ca o leoaică întâi la robinet, îl închide, după care începe să-l ia în tărbacă pe junior. Rămânem uimiţi de câtă substanţă educativă pot cuprinde vorbele unei mame supărată că fiul ei a udat ciuciulete patru pensionari paşnici… Lecţia de morală durează câteva minute bune şi este atât de convingătoare încât începem şi noi să ne reproşăm niscai carenţe educative. Iar toată morala se termină cu ucigătoarele cuvinte:
- Stai tu numai să vezi ce-o să-ţi facă tac-tu!
Cu copilul în braţe, Roxana se îndreaptă spre uşa de la intrare, noi o urmăm tăcuţi şi bine facem pentru că, iată, în prag apare el, tatăl cel cumplt, spaima spaimelor de copil. Apropiindu-se de el, Roxana începe să-şi deşerte sacul amărăciunii şi încheie privindu-ne semnificativ:
- Ei, acu’ să te văd ce mai zici de fiul tău!
Negru la faţă de cele auzite, soţul ei se repede la Roxana, îi smulge copilul din braţe, îl ridică cât de sus poate şi zice:
- Pupa-l-ar tata de băiat deştept!
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!