Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
La jurnalele de știri nu mă uit, pentru că niciodată nu a fost mai adevărată axioma că, dacă nu te uiți ești neinformat, iar dacă te uiți ești prost informat. Prilej de a-mi reaminti de o iarnă în care posturile de televiziune difuzau pe bandă rulantă reportaje despre nemernicia polițiștilor bulgari, aceeași polițiști mulțumită cărora mă aflam din nou în țară.
Nu mă uit nici la mesele rotunde organizate de diferite posturi pentru că nimic și niciodată nu s-a întâmplat din ceea ce au prevestit experții invitați. “Azi leul este 4,374 și va exploda la 4,375!” clamează ei convinși. De ce 4,375 și nu 4,376 și de ce o creștere de o sutime înseamnă o explozie, asta nu mai ei știu.
Nu mă uit nici la filme. Din Die hard (toată seria) nu mai am nicio replică de memorat, din Rambo mai am două, iar Singur acasă îl pot recita. Pot deja să reproduc o mulțime de scene de luptă din Troia, iar căpitanul Sparrow nu mai are niciun secret pentru mine.
Radio nu ascult pentru că posturile se rezumă acum la două activități: să difuzeze reclame, iar crainicii să debiteze râuri de prostii, convinși că sunt deținătorii adevărului absolut.
De Facebook nici nu mai vorbesc. Ce să văd, ce să aflu? Idioți care se sinucid făcându-și selfie pe șinele de tren sau pe vagoane? Prieteni care nu există sau analfabetisme în cantități greu digerabile? Într-o zi, o tipă mi-a trimis o poză cu mutra ei, care ocupa tot ecranul. Poza se intitula Toamnă în București. La așa ceva să mă uit?
Prin eliminare îmi mai rămân două posibilități: să citesc sau să mă uit la emisiuni științifice.
Azi am ales să citesc dar, după vreo două ore, mi-au obosit ochii și am deschis televizorul pe un canal considerat unanim drept unul profesionist și interesant: Animal Planet. La timp ca să vizionez o emisiune despre o instituție de protecție a animalelor din Houston. Pentru cei care au deschis mai târziu televizorul, îmi permit să le reamintesc faptul că Houston este un oraș din Statele Unite, țară care își trimite ambasadori mai peste tot în lume, inclusiv în România.
Urmăresc reportajul până la final, prilej de a lectura și genericul de final. Ce să vezi? Pe generic scrie: Individuals seen under investigation or arrest in this program […] are presumed innocent until proven otherwise in a court of law and may be cleared of any and all charges. Ca să fiu mai bine înțeles, voi repeta că aceste cuvinte erau scrise la finalul unui reportaj american despre protecția animalelor americane într-un oraș american. Reportaj foarte interesant care mi-a arătat că acolo, adică în Statele Unite, țara de unde ne vine lumina, legea nu numai că se emite, dar se și aplică atunci când nu e respectată.
Traducerea, făcută cu ajutorul Google translate, ca să nu fiu acuzat de subiectivism, ar suna așa: Persoanele văzute sub investigare sau arest în acest program [...] sunt presupuse nevinovate până când se dovedesc altfel într-o instanță judecătorească și pot fi absolvite de oricare și toate acuzațiile.
Mai citesc o dată rândurile. Deci, nu numai persoanele aflate sub o investigare, dar chiar și cele arestate NU pot fi declarate vinovate decât în urma unei decizii judecătorești. Până nu sunt declarate vinovate de o instanță judecătorească, ele sunt curate ca lacrima. Nimeni nu le poate numi penale, nimeni nu le poate restrânge din drepturi, nimeni nu-i poate izola sau stigmatiza. Singură instanța îi poate declara vinovați, nu crainicii de la posturile de televiziune, pensionarii la coadă sau țațele la gura feisbucului. Nici măcar președinții de stat.
Principiu de drept, principiu elementar, principiu pe care am dori oricare din noi să ne fie aplicat într-o, Doamne ferește, situație asemănătoare.
Cred că ar fi un gest de curtoazie ca domnul Johannis să-și facă timp și să invite la un five o’clock în fiecare vineri un număr de, să zicem, șapte ambasadori, și să vizioneze împreună, în liniște, de la cap la coadă, câte un episod din acest serial.
Să auzim de bine!
