Ce spune Andreea din Insulele Feroe

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Duminică seară, tocmai terminasem de lucru la blog când, îmi vine o idee: ce-ar fi să mai dau o raită prin conturile de e-mail, ia să mai văd eu ce noutăţi am mai primit... Şi iată, am găsit una: este vorba de câteva rânduri primite de la o doamnă sau dominşoară care locuieşte hăăăt, departe, tocmai în Insulele Feroe. Dânsa face referire la un e-mail (pe care, recunosc, şi eu l-am primit de vreo trei ori până acum) în care sunt prezentate nişte imagini zguduitoare privind uciderea balenelor din zonă. Rândurile şi exprimarea fiind absolut decente şi prezentând un punct de vedere la care avem dreptul oricare dintre noi, nu văd niciun motiv pentru a nu le publica, cel puţin din trei motive:
1. Am acceptul dânsei,
2. Recunosc faptul că imagini la fel de zguduitoare se pot obţine şi din oricare abator de vite (de exemplu) din lume,
3. Ne amintim cu toţii goana după cititori a mass media şi modul în care aceasta ne face să vibrăm cu imagini aranjate, ca să nu zic false.
Dar, să-i dăm cuvântul (ortografia şi exprimarea îi aparţin).
"Bună ziua,
Numele meu este Andreea Joensen şi am dat mai demult, absolut din întâmplare, de articolul de aici: http://bejeus-bloguri.blogspot.com/2010/04/masacrul-delfinilor-calderon-din.html unde şi dumneavoastră aţi făcut un comentariu. Indignată fiind de afirmaţiile acestui domn, multe dintre ele copiate dintr-un mail care tot circulă de câţiva ani încoace şi care este trimis periodic, pentru ca lumea să nu cumva să uite, am încercat să scriu câteva mesaje. Întâmplarea face că trăiesc de ani buni în Feroe am simţit nevoia să reacţionez şi eu, mai ales că ştiu foarte bine despre ce este vorba şi chiar în amănunt. Nu numai că mi-a închis gura într-un mod foarte "elegant", dar a şi omis să facă publice anumite comentarii în care explicam cum şi de ce se vânează balenele pilot. Nu este vorba despre delfini care să se apropie din joacă de oameni, aşa cum nu este vorba de vreo sărbătoare în care tinerii trebuie să îşi demonstreze bărbăţia. Acel aşa zis articol este o insultă la adresa feroezilor şi mă supără tare rău faptul că dumnealui nici măcar nu m-a lăsat să explic despre ce este vorba.
Numai faptul că pune atâta accent pe Danemarca şi vorbeşte despre situaţia ei economică, îmi demonstrează că habar nu are despre ce este vorba. Insulele Feroe nu au nicio treabă din punct de vedere economic cu Danemarca, sunt ţară separată, cu economie proprie şi autoguvernantă. Nu există decât o dependenţă teritorială şi oarecum juridică de Danemarca, pentru că avem aceaşi constituţie, iar această împingere în faţă a Danemarcei este o manevră urâtă care nu face cinste celui care s-a apucat şi scris mailul şi care a mizat pe faptul că oamenii ştiu prea puţin despre Feroe, dar şi din partea lui, având în vedere că o propagă.
Balenele respective sunt una dintre sursele principale de carne ale feroezilor. Insulele sunt destul de aride, iar sursele locale de hrană foarte limitate. Numai 27 km2 îl reprezintă terenul arabil (spre comparaţie, Bucureştiul are 228 km2). Mi se pare absolut normal ca marea să fie cea care să furnizeze hrana, asta având în vedere că absolut totul se importă din Danemarca (care este printre cele mai scumpe, dacă nu chiar cea mai scumpă ţară europeană). Totul costă cam cu 30% până la 50 % mai mult ca în Danemarca, iar asta în condiţiile în care impozitul pe salariu ajunge şi până la 67%, salariile fiind mai mici ca în Danemarca.
Nu reuşesc să înţeleg de ce atâta înverşunare împotriva unui lucru pe care abatoarele din România îl fac în mod curent, zi de zi. Da, într-adevăr, nu se poate face în spatele uşilor închise ca nimeni să nu vadă. Dar de aici până la a inventa că e vorba de delfini, că sunt pe cale de dispariţie (mă refer la balenele ce se vânează şi nu la delfinii obişnuiţi), că este o sărbătoare, că li se dă copiilor o zi liber de la şcoală ca să se ducă să asiste (asta e o altă aiureală citită pe un alt site), că sunt ucise cu cruzime şi lăsate să moară în propriul sânge etc, etc, e cale tare lungă.
Îmi cer scuze dacă v-am plictisit sau dacă nu vă interesa subiectul. Am vrut numai să vă prezint şi partea cealaltă a poveştii. Dacă vă interesează totuşi mai multe, există un site care explică scurt şi la obiect: www.whaling.fo , am încercat să explic şi eu aici: http://kaninusferoingus.wordpress.com/2010/07/13/tara-arde-si-baba-se-piaptana/, aşa cum m-am priceput. Mai există şi acest film: http://www.youtube.com/watch?v=Oou3N5ylvdI care prezintă destul de obiectiv modul de viaţă feroez şi de ce se continuă vânătoarea respectivă.
O seară frumoasă vă doresc.
Numai bine,
Andreea"
Acestea au fost rândurile scrise de Andreea Joensen din Insulele Feroe. Este punctul de vedere al unei persoane care trăieşte într-o ţară aspră, cu resurse limitate. O ţară în care, probabil, nu găsim în vitrine atâtea specialităţi de mânzat, vită, porc sau pasăre, cu sau fără oase şi nici atâtea specialităţi de muşchi, ceafă, fleică sau vrăbioară. Vă las să le înţelegeţi fără patimă şi idei preconcepute, aşa cum e mai bine pentru a înţelege un lucru în deplinătatea lui. Eu rămân în continuare acelaşi iubitor al vieţii sub orice formă s-ar manifesta, acelaşi om care nu suportă cruzimea unui omor indiferent cât de legitim ar părea, fie el petrecut pe plaje sau în abatoare.
Să auzim de bine!

Iată cum pune Andrei Pleşu [Punctul pe "i"]

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat.
Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună.
Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.
O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil.. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară.
Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit.
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.
Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.
Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.
Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinărirea limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.
Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare.
Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.
În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nicio evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără...
Să auzim de bine!