Nivelul înalt al bădărăniei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Există încă oameni care se mai miră. Asta e un lucru bun. Se miră de nivelul la care a ajuns bădărănia în limbaj sau comportament. Se miră de ce s-a ajuns aici şi caută explicaţii. Se miră de rezultatele dezastruoase ale României comparativ cu alte naţiuni, mai civilizate, aş completa eu.

Se niră de violenţa limbajului sau a acţiunilor. Se miră că limbajul străzii a ajuns la nivelul politicienilor şi se mai miră de bătaia de joc la care sunt supuşi cetăţenii acestei ţări.

Unii vin şi spun că această situaţie a fost instaurată de domnul Băsescu, cu celebrele sale expresii de “ţigancă împuţită”, „găozar” şi altele sau cu bădărănia dusă de dânsul la nivel de stat atunci când nu a dat mâna cu foştii preşedinţi la ceremoniile oficiale, uitând că şi el va fi un „fost” şi s-ar putea să nu îi placă.

Alţii vin şi spun că situaţia a fost generată de domnul Boc atunci când, în pofida oricăror prevederi constituţionale, trăgea de urechi Parlamentul, făcându-se că uită că Parlamentul e cel care dă de lucru Guvernului şi nu invers.

Alţii spun că situaţia se datorează parlamentarilor PDL care ţipau la cetăţenii interlocutori: ciocu’ mic că noi suntem la putere! Ceea ce nu este fals, dar nici nu explică fenomenul în totalitate.

Zilnic apar tot felul de supoziţii şi temeri privind cauzele care au generat acest fenomen, una mai interesată decât alta, dar toate având un numitor comun: nu fac referire la trecut, la rădăcinile fenomenului. Pentru că, îmi pare rău că trebuie să o spun, dispreţul şi bădărănia în politica românească nu a apărut cu PDL. Că acesta le-a dus pe noi culmi de progres şi civilizaţie, asta e meritul acestui partid. Că este posibil ca ele să dispară odată cu acest partid este meritul altora. Dar toate acestea au început ceva mai demult.

Aha! vor zice cei cu memorie mai bună, ne-am amintit! Dispreţul şi bădărănia au apărut în 2003 când cu votarea noii Constituţii. Atunci, în România guvernată de PSD s-a petrecut un fapt unic în istorie şi de un dispreţ covârşitor la adresa cetăţenilor prin aceea că durata votării a fost prelungită cu o zi ca să iasă lucrurile aşa cum s-au dorit. Da, aşa este, aveţi dreptate! Dar nu de tot pentru că rădăcinile sunt şi mai adânci, un pas înaintea PSD fiind făcut de guvernarea ţărănistă.

Daaa, ne amintim! vor zice după câteva minute de gândire cei cu memoria mai bună, care s-au evidenţiat deja. Totul a început cu discursul premierului Victor Ciorbea care le spunea românilor: Vreţi reformă? Ei, lasă că, de mâine vă dau eu reformă de n-o puteţi duce! Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este o formă destul de înaltă a bădărăniei şi dispreţului.

Ei, acum veţi zice voi uşuraţi, am aflat rădăcinile bădărăniei şi dispreţului în lumea politică românească. Fals, nimic mai fals!

Un fost director al unei mari întreprinderi comuniste, om de mare caracter şi de mare onoare, îmi povestea o scenă din ultimele luni ale guvernării ceauşiste când, aflându-se în audienţă la primul ministru de atunci, după ce secretara l-a invitat în cabinet, a fost întrebat brusc şi violent de către respectivul prim ministru: Tu cine p...a mă-tii eşti?

Ei, acum v-aţi lămurit? Vă întreb pentru că mie îmi este foarte clar că sursa bădărăniei şi a dispreţului în politica românească nu este nici la PSD, nici la PNL, nici la PDL şi nici la PNŢ. Ea este chiar în oamenii noştri şi răzbate la suprafaţă atunci când ei ajung să deţină o funcţie.

Să auzim de bine!

După Revoluţie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Pentru cei care am prins Revoluţia, ne amintim că momentul a fost cel al unor mari speranţe, mai mult decât cel al unor mari schimbări. Ce se striga atunci pe străzi era “Jos Ceauşescu” şi nu altceva.
Abia când l-am auzit pe Petre Roman cu primul lui guvern afirmând că profesionalismul şi competenţa vor fi principiile conducătoare ale noi societăţi, abia atunci am crezut că va veni şi vremea marilor schimbări.
Anii au trecut şi tot mai des am auzit voci care afirmau că nu s-a schimbat nimic în anii trecuţi de la Revoluţie. Nu le-am acordat atenţie pentru că, de cele mai multe ori, erau vocile unor refulaţi care strigau că strugurii sunt acri aidoma vulpii din fabulă. Pentru că, dintr-un anumit punct de vedere, schimbările erau evidente chiar şi pentru un orb.
Ne-am câştigat dreptul la publicaţii libere, care acum dispar datorită crizei.
Ne-am câştigat dreptul de a spune nu, pe care acum îl folosim chiar şi când nu e cazul.
Ne-am câştigat dreptul de a pleca oriunde în lume, totul rezumându-se la banii de care dispunem.
Ne-am câştigat dreptul de a avea firme private, pe care le-am făcut firme căpuşă sau le-am băgat în faliment.
Ne-am câştigat dreptul la o justiţie liberă, atât de liberă încât eliberează criminalii pe motiv că nu prezintă pericol social.
Ne-am câştigat dreptul la o cultură liberă pe care, acum am umplut-o de pornografie.
Ne-am câştigat dreptul la televiziuni private care, acum ne cultivă cu obstinaţie neamprostia.
Ne-am câştigat dreptul de a vorbi liber, atât de liber încât mulţi au devenit pupincurişti.
Şi multe altele ne-am câştigat.
Sunt în faţa unei tonete cu bilete R.A.T.B. După un sfert de oră de stat la coadă, îmi vine rândul la geamlâc. Încerc să-i spun casierei ce fel de abonament doresc, dar nu mă aude. Încearcă să îmi ceară lămuriri suplimentare, dar nu o aud. Totul din cauza faptului că discuţia trebuie purtată printr-o fantă cât un lat de palmă, aflată undeva, la nivelul buricului. La 20 de ani de la Revoluţie, refuz să mă aplec pentru a cumpăra un abonament la R.A.T.B. Într-un târziu, înţelege rugămintea mea, inclusiv aceea de a le comunica şefilor ei că există oameni care refuză să se umilească pentru un bilet de autobuz.
Aici, cu adevărat nu a fost nicio schimbare. Am rămas aceeaşi, în sufletele şi în condiţia noastră.
Când intri într-un magazin, vânzătoarele continuă să stea la şuetă fără să te bage în seamă şi tu eşti cel care le spui „mulţumesc” la plecare.
În faţa oricărui ghişeu al vreunei instituţii publice, trebuie să te apleci şi să te umileşti pentru o simplă informaţie.
În continuare îţi este frică de bătaie dacă ceri la probă o a doua perecehe de pantofi.
Atelierele de servicii îţi descompletează sau folosesc echipamentele date la reparat şi tu nu mai ai cui să le reclami.
Orice reparaţie (inclusiv reparaţia drumurilor) este făcută de mântuială contra unor preţuri piperate.
Maşinile de gunoi colectează gunoiul la orele când lumea pleacă la serviciu.
Medicii vin la cabinete când vor şi pleacă când au chef.
Şi multe altele au rămas neschimbate.
Da, în privinţa modului în care eşti umilit ca simplu cetăţean, putem spune fără teamă de a greşi că nimic nu s-a schimbat de la Revoluţie încoace.
Să auzim de bine!