Fetişul Obamei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Şi abia plecă bătrânul... adică Steve Jobs, ce mai freamăt, ce mai zbucium... O lume întreagă se dădea de ceasul morţii. Ce se va face omenirea fără el? Ce se va întâmpla cu progresul omenirii? Cine va concepe noi versiuni de telefoane, mai performante? Va înainta ea, omenirea, pe noi culmi de progres şi civilizaţie sau se va întoarce la întunecosul Ev Mediu?
Astea au fost doar o parte, o mică parte din frământările omenirii care mi-au ajuns la urechi în acele zile. Aşa cum am şi scris la momentul respectiv, niciodată omenirea nu dăduse un semn mai elocvent că nu-şi poate scoate credinţa din suflet şi că trebuie să înlocuiască lipsa lui Dumnezeu cu altcineva. Sau altceva. Drept pentru care o mare parte a populaţiei a înţeles să facă din dispariţia lui un prilej de apologii exagerate sau de drame existenţiale pentru omenire.
Partea proastă, pe care nu toţi oamenii o pricep în totalitate sau nu o pricep de loc este aceea că Dumnezeu nu poate fi înlocuit cu surogate. Sau cu fetişuri. Aşa că, după ce oamenii şi-au dat seama că şi cu Steve Jobs şi fără el omenirea îşi vede de drumul ei, au început să caute cu ardoare un alt simbol căruia să i se închine. Şi, iată că norocul le-a surâs: Barak Obama a fost reales.
De când sunt oameni pe planeta asta nu s-au văzut manifestări mai plenare şi mai extaziate, cu precădere la oameni care nu aveau nici cea mai mică legătură cu realegerea lui sau cel mai mic beneficiu din acest succes al lui Obama. Oamenii se bucurau de parcă a doua zi, ar fi venit Mesia în persoana lui Obama la fiecare cetăţean al planetei, l-ar fi mângâiat pe creştet şi le-ar fi spus: Ia spune-i tu lu’ tata ce probleme ai ca să le rezolve el cum ştie mai bine.
Lacrimi de bucurie sau strigăte extaziate, mulţimi unduind sub briza fericirii adusă de curenţii de peste Atlantic, o bucurie universală şi profundă a cuprins cetăţenii planetei. Fără să înţeleagă de ce sau fără să aibă un motiv, masele nu mai pridideau să-şi etaleze fericirea. Gata! El este ALESUL! De acum înaine va curge lapte şi miere chiar şi în Somalia cea săracă. Odată cu realegerea lui criza economică a dispărut, criza financiară este o amintire, de recesiune nu mai ştie nimeni, o nouă eră de aur li se deschide oamenilor.
Şi toate astea pentru că iată, oamenii au găsit un nou substitut căruia să i se închine. Fără niciun folos.
Să auzim de bine!

Noua religie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Scriam cu ceva timp în urmă despre formele îmbrăcate de fetişurile zilelor noastre, despre absurdul şi inutilitatea unor gesturi de adorare simulată sau făţişă a unor persoane sau, mai nou, a unor obiecte.
Nu e departe de noi momentul morţii lui Steve Jobs. Fără a-i contesta niciun minut meritele sau aptitudinile, am fost uluit de amploarea şi dramatismul manifestărilor de după. Ce va fi lumea după Steve Jobs, titrau ziarele cu litere de o şchioapă, cum vom trăi fără Steve Jobs şi multe alte asemenea întrebări total deplasate, pentru că viaţa ne-a oferit destule exemple că ea îşi vede de drumul ei fără să fie afectată în niciun fel nici măcar de dispariţia adoratorilor...
Patima cu care contemporanii se ataşează de un om sau o idee, fie ea cât de absurdă sau inutilă, poate avea mai multe cauze. Dar, cu siguranţă, una dintre ele este lipsa credinţei. Nu cred în ateism. Nu pentru că nutresc vreun sentiment advers, dar consider a fi o utopie pentru sufletul omenesc. Nu cred că există vreun om, oricât de ateu s-a considerat sau s-a manifestat care să nu zică în sinea lui Doamne ajută! atunci când copilul i-a fost călcat de maşină şi se află pe masa de operaţie sau când chiar el se află la graniţa cu lumea de dincolo. Nu cred că un om, oricât de ateu, nu s-a gândit la fiinţa iubită de el cel mai mult şi să nu-i dorească în gând Doamne ajută-i! Nu cred că cel mai ateu dintre oameni nu a spus ce Dumenzeu e asta? atunci când s-a aflat în faţa unei situaţii paradoxale.
Nu cred că un om, indiferent că e ateu sau credincios, îşi poate trăi viaţa fără să se gândească la Dumnezeu, indiferent sub ce formă. Nu cred că oamenii îşi pot trăi viaţa într-o lume paralelă, fără Dumnezeu. Pur şi simplu pentru că o formă a existenţei umane este credinţa.
Scoaterea credinţei din suflet fără a pune nimic în loc lasă un gol de neacceptat. Iar acest gol, conştient sau nu, trebuie umplut cu ceva. De exemplu cu adoraţia pentru iPhone. Prima vedetă română care are un iPhone 5, titrează ştirile. Ei şi? La vremea ei a existat şi prima vedetă română cu iPhone 4. Şi ce s-a întâmplet? A devenit mai vedetă? Cineva va fi şi prima vedetă română cu iPhone 6. Şi? Eu sunt primul român care are o curea de ceas cu trei găuri. Iar alături de mine îl văd pe primul român care îşi face pantofii cu o perie de pantofi verde.
Preşedintele Obama nu a ştiut să apeleze un număr de pe un telefon iPhone! Dumenzeule, ce grozăvie! Un preşedinte care să nu ştie folosi un iPhone! Vai de capul lor de americani ce preşedinte şi-au ales! Auzi la ei, preşedintele să nu ştie folosi un iPhone! Ce preşedinte poate fi ăsta? America e bulversată, America e stupefiată! Cum poate conduce un asemenea om o ţară ca America?
Ultimul model de iPhone a fost lansat. Mii, zecii de mii de oameni au aşteptat la uşa magazinelor de cu noapte şi s-au călcat în picioare ca să cumpere unul. Nu s-au strâns de cu noapte la uşa unui azil ca să ajute bătrânii, nu s-au călcat în picioare ca să ofere daruri unor case de copii, nu au dormit în faţa magazinelor pentru ca, măcar pentru ei, să îşi cumpere mâncare sau o carte. Nu, ei s-au călcat în picioare ca să cumpere ultimul model de iPhone. Fără să înţeleagă, în fanatismul lor inutil, că acesta nu e nici de departe ultimul, că luna viitoare va mai apărea unul, apoi un altul şi tot aşa. Iar toate iPhone-urile din lume nu îi vor face mai buni. Făr să înţeleagă că, pe piaţă, au apărut şi ultimul model de sondă petrolieră pentru trei mii de metri sau ultimul sortiment de cârnaţi cabanos. Fără să înţeleagă că viaţa şi lucrurile merg înainte, iar ei au rămas pe loc.
Să auzim de bine!