Ce cuvinte folosim (7)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Recunosc că a trecut ceva timp de când nu am mai discutat despre ce cuvinte folosim. Întâi de toate, cred că o precizare se impune, cu atât mai mult cu cât nu sunt filolog (cuvânt format tot din două cuvinte greceşti, filos şi logos). Nu am pretenţia că, prin articolele mele stabilesc originea ştiinţifică a vreunui cuvânt. Ceea ce vreau eu să subliniez este faptul că, indiferent dacă e vorba de cuvinte originale sau de cuvinte formate în vremurile moderne, acestea pornesc de la cuvinte greceşti. Aşa cum a fost cazul cuvântului astronaut, care sunt convins că sunteţi convinşi că nu s-a format pe vremea lui Sofocle, dar este format din două cuvinte greceşti (asteron şi navtes), care existau pe vremea lui Sofocle...

Primul cuvânt pe ziua de azi este unul mai înţepător: αγκάθια este cuvântul grecesc şi se pronunţă akathia. Ei, acum vă sună cunoscut? Sigur că da, românescul echivalent fiind acăţ, regionalism des folosit la indicarea salcâmului. În Ardeal, în zona copilăriei mele, se foloseşte şi expresia a acăţa, cu sensul de a se prinde în spini sau a agăţa de ceva.

Următorul cuvânt este unul ceva mai odihnitor: κρεβάτι, care se pronunţă crevati şi desemnează patul. Echivalentul românesc este crivat, un regionalism utilizat mai des prin Moldova, dar care tot pat înseamnă.

Dacă tot suntem în pat, nu strică un pui de somn, iar visele pe care le vom avea ţin de domeniul oniric sau al viselor. Ce are asta cu limba greacă? Nimic altceva decât că, în greceşte vis se spune όνειρο şi se citeşte oniro.

Acum, că ne-am odihnit puţin, haideţi să mai vedem un cuvânt. Nu-l mai numărăm pentru că este vorba de μετράω, pronunţat metrao. Vă sună cunoscut? Sigur că da, din moment ce unitatea de măsură a lungimii este metrul. Iar termenul grecesc nu înseamnă altceva decât a măsura, a număra, a socoti.

Acum, că am analizat şi acest cuvânt, lucrurile se văd în altă lumină, de exemplu, verde. În greceşte, verde se spune πράσινος, pronunţat prasinos. Dacă vouă nu prea vă sună cunoscut termenul, oltenilor cu siguranţă da, din moment ce sunt consumatori de praz, care ştim cât este de verde. Sau prăzuliu...

Iar unul dintre recipientele în care se poate prepara prazul este tigaia. Dincolo de faptul că, în greceşte, la tigaie se spune τηγάνι, pronunţat tigani, mă întreb de ce dicţionarul susţine că a trebuit să aşteptăm năvala hordelor de bulgari ca să preluăm cuvântul, de vreme ce grecii trecuseră prin aceste locuri cu mult, mult timp înaintera lor...
Nu ştiu dacă hipopotamii sunt consumatori de praz, dar ştiu că termenul de hipopotam provine prin alăturarea a două cuvinte greceşti: χιππος, citit hipos şi se traduce prin cal şi cuvântul ποταμός, care se citeşte potamos şi se traduce prin râu. Deci, dacă vorbim de hipopotam, vorbim de un cal de apă...

Acum, dacă vorbim de hipopotam, vorbim şi de apă, care poate fi potabilă sau nu. Potabilă, adică băubilă, care poate fi băută, conform dicţionarului. Numai că, în greceşte, cuvântul băuturi se defineşte prin ποτά, citit pota, cu accent pe a. Iar de la pota până la potabil nu mai e decât un pas, indiferent că l-au făcut francezii, cum spune dicţionarul, sau alţii.

Şi mai avem un cuvânt pe ziua de azi, unul ceva mai discret: ezoteric, cuvânt ce desemnează ceva intern, ascuns, cunoscut doar de iniţiaiţi. Cuvântul grecesc εσωτερικός, citit esotericos (cu accent pe ultima silabă) înseamnă exact acelaşi lucru: intern, interior.

Ei, acum îmi daţi dreptate când spun că limba greacă se poate învăţa foarte uşor pentru că îi folosim deja cuvintele?

Acesta a fost ultimul articol pe care l-am scris pe această temă. Nu pentru că m-am plictisit, ci pentru că există multe, atât de multe cuvinte care îşi au originea în cuvinte greceşti, încât enumerarea lor ar echivala aproape cu rescrierea dicţionarului.

Să auzim de bine!

Ce cuvinte folosim (6)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Eiii, de mult nu am mai scris despre ce cuvinte folosim. Iată acum un nou articol pe această temă. Într-o postare anterioară, afirmam că învăţatul limbii greceşti ar trebui să fie deosebit de uşor pentru un român, măcar datorită faptului că, în limba română există o mulţime de cuvinte de origine grecescă sau a căror formă este aproape neschimbată faţă de varianta grecească. Că au provenit direct sau prin intermediul altor limbi, asta e o altă discuţie. Iar astăzi vom mai vedea câteva noi exemple.

Primul cuvânt pe care îl vom analiza pe ziua de azi este dendrologic. Conform dicţionarului, dendrologic este un termen care se referă la studiul arborilor de pădure. După cum spuneam, termenul este de sorginte grecească, provenind din cuvintele Δέντρο/Dendro, care înseamnă copac şi λογία/loghia, care înseamnă ştiinţă, studiu. Trebuie să admitem că este un termen cu o sonoritate mult mai plăcută decât pomologic sau copacologic…

Următorul cuvânt este catastrofă. Urât şi groaznic cuvânt, nu? Şi acest cuvânt are sorginte grecească, el provenind de la καταστροφή/katastrofi, care se traduce prin nenorocire. Acum, trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că, în limba română, sensul e uşor modificat. O catastrofă este cu siguranţă o nenorocire, dar o nenorocire nu este întotdeauna o catastrofă…

Dar haideţi ca să mai vedem un cuvânt. Acesta este potir. Cuvântul are un uşor aer arhaic şi se referă la un pahar mai pretenţios, mai de “fiţe”, o cupă de băut. Ei bine, şi acest cuvânt are aceeaşi origine grecească, în original el fiind ποτήρι/potiri, care se traduce prin pahar. Acum, să nu credem că, pornind de la acest cuvânt, “fiţele” au fost importate din Grecia…

Şi încă un cuvânt. Ceva mai macabru, e drept, dar folosit. Hecatombă. Termenul are sensul de masacru sau măcel. Utilizarea lui este ceva mai veche, folosindu-se cu referire la jertfele de ordinul sutelor de victime. Termenul provine din cuvântul grecesc original εκατό/ekato, care nu înseamnă altceva decât o sută. Şi mă opresc aici, pentru că nu vreau să vă plictisesc cu o sută de cuvinte…

P.S. Ca de obicei, un mic bonus pentru cititorii fideli. Este vorba de cuvântul poligam. Cuvânt cu conotaţii mai mult sau mai puţin plăcute (în fond, mai multe soţii implică mai multe soacre...) el este explicat de DEX astfel: Formă de căsătorie apărută o dată cu sclavia patriarhală, întâlnită şi astăzi la unele popoare de religie mahomedană, în care un bărbat are dreptul să se căsătorească în acelaşi timp cu mai multe femei; situaţie în care se găseşte un poligam. Infracţiune comisă de bărbatul căsătorit în acelaşi timp cu mai multe femei. Dicţionarul susţine că provine din limba franceză, dar la originea lui sunt două cuvinte greceşti, rămase neschimbate ca sens şi ca formă: πολύ/poli, care înseamnă mult şi γάμος/gamos, care se traduce prin căsătorie. Ceea ce doream eu de fapt ca să vă spun este însă altceva: dacă vă străduiţi ca să învăţaţi limba greacă de dragul unei grecoaice, feriţi-vă să-i cereţi mâna cu expresia voulome gaminsi? (ce ce s-ar traduce cu dicţionarul în mână prin vrei să ne căsătorim?). În argou reprezintă o expresie pe care politica blogului mă împiedică să o traduc...

Să auzim de bine!

Ce cuvinte folosim (5)

Imagine preluată de pe kissfm.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Încep articolul de azi cu un cuvânt banal, comun: barcă. Unul din echivalentele greceşti ale cuvântului barcă (cuvânt de sorginte latină de data asta) este καράβι/caravi. Ei, acum vedeţi legătura? Caravi, corabie, caravelă... cuvinte foarte cunoscute şi foarte folosite. Interesant este ca un cuvânt românesc să provină dintr-un cuvânt grecesc provenit la rândul lui dintr-un cuvânt latin...

Iată un alt cuvât, pe cât de frumos, pe atât de ciudat ca etimologie. Este vorba de unul din puţinele cuvinte care au un sens atât de adânc, încât e bine ca să te fereşti a-l descrie: patrie. Cuvântul provine din grecescul πατρίδα/patrida=patrie. Şi în limba română şi în limba greacă, cuvântul este de genul feminin şi este oarecum normal dacă ne gândim că patria este mama cetăţenilor ei, este matricea lor. Până aici, toate bune şi frumoase, numai că πατρίδα provine, la rândul ei, tot dintr-un cuvânt grecesc, πατέρας/pateras=tată, cuvânt care, trebuie să recunoaştem, este de genul masculin, oricum ai întoarce-o, iar referirea este cât se poate de clară la partea masculină a părinţilor.

Haideţi ca să mai vedem un cuvânt interesant. Algoritm. Conform DEX, prin algoritm se înţelege un ansamblu de simboluri folosite în matematică şi în logică, permiţând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. În general succesiune de operaţii necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. Frumos până aici, nu? Numai că, ce să ne mai mirăm, şi aici apare o rădăcină grecească. Prefixul αλγος/algos, care nu înseamnă altceva decât durere! Ce are durerea cu matematica sau cu operaţiile matematice, eu nu ştiu! Poate doar faptul că repetarea pe o durată mai lungă a unor operaţii matematice este un proces dureros pentru unii...

Haideţi ca să mai vedem şi alt cuvânt. Pedagog. Cuvânt prea uzual ca să ne mai ocupăm de descrierea definiţiei româneşti, având derivatele pedagogie, pedagogic etc. Cuvântul provine, cum altfel, din grecescul παιδαγωγός/pedagogos, cuvânt ce defineşte persoana care se ocupa în Atena antică de educaţia tinerilor până la momentul când aceştia erau predaţi spre educaţie unui φιλόσοφος/filosofos. Dar, la rândul lui, şi acest provine din alt cuvânt, la fel de grecesc, şi anume παιδί/pedi, care nu înseamnă altceva decât copil. Mi se pare una dintre cele mai frumoase etimologii, aceea de a lega definiţia educaţiei de definiţia cuvântului copil...

Şi încă un cuvânt. Nimfă. Personaj mitologic, care întruchipează gingăşia şi puritatea. Fecioare tinere şi frumoase, acestea erau iubite de zei şi, de ce nu, chiar de muritori. Nimfele au făcut obiectul unor cunoscute poveşti de dragoste şi au rămas, de-a lungul timpului, subiectul adoraţiei secrete a muritorilor. Dar ştiţi cum se spune în greceşte la mireasă? Νύμφη/nimfi! Nu ştiu dacă termenul de mireasă a provenit din cel de nimfă sau invers. Cert este că asocierea este deosebit de frumoasă şi de reuşită.

Iar acum, ca de obicei, un mic bonus pentru cei care au citit această postare. Eschil (în greceşte Αίσχύλος/Aishilos) este cunoscut nu atât pentru curajul dovedit ca soldat în bătăliile de la Marathon şi Salamina, cât pentru faptul că a rămas în cultura mondială drept părintele tragediei. La fel de celebră însă, este şi moartea lui. Legenda spune că era atât de chel încât, un vultur care zbura la înălţime cu o broască ţestoasă în gheare cu gândul ca să o spargă de o piatră, a confundat chelia lui cu un bolovan şi a dat drumul broaştei cele ţestoase direct în capul lui...

Să auzim de bine!

Ce cuvinte folosim (4)

Imagine preluată de pe casapitas.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Nu am mai scris de mult pe această temă, aşa că, cerându-vă scuzele de rigoare, revin astăzi asupra acestui subiect.

De data aceasta nu mă voi referi la o tematică anumită, ci la câteva cuvinte alese la întâmplare. Şi acum ca şi în alte dăţi vă rog să nu vă mire referirile pe care le voi face tot la limba greacă, dar nu pot face nimic împotriva realităţii...

Primul cuvânt la care mă voi referi este, de fapt, un nume propriu: George/Giorgios. Cuvântul este unul compus, format din γη (citit gi), care înseamnă pământ şi εργασία (citit ergasia), care înseamnă muncă. Altfel spus, George se traducea iniţial prin lucrător al pământului, fermier.

Un alt nume propriu cu un înţeles mult mai interesant este Alexandra, care se treduce prin cea care doboară bărbaţii. Evident, înţelesul este tot în greceşte... Dar despre el îmi amintesc că am mai vorbit într-o postare anterioară, aşa că, haideţi să trecem mai departe.

Mă voi referi la un cuvânt care are aparenţa unei noutăţi absolute, un cuvânt specific secolului nostru şi care nu trădează vreo legătură cu trecutul: astronaut. Cine ar putea crede despre acest cuvânt nu numai că ascunde legături cu limba greacă, dar cu limba greacă veche? Şi acesta este un cuvânt compus, format din αστέρων (citit asteron), care înseamnă stea şi ναύτες (citit naftes), care înseană corăbier, navigator. Cele două cuvinte reunite formează astronaut, ceea ce s-ar traduce prin navigator/corăbier al stelelor. Frumos, nu? Numai că ναύτες este un cuvânt aparţinând limbii greceşti vechi, având mii de ani la activ. Interesantă această împletire a modernului cu trecutul...

Haideţi să mai vedem un cuvânt pe ziua de azi. Este vorba de numele de Nichifor. Şi acesta îşi are rădăcina înţelesului tot în limba greacă, provenind de la νικηφόρος (citit nikiforos) şi care se traduce prin victoriosul. Şi tot în categoria acestui gen de nume mai este Chiriac care, după părerea mea, ar proveni din grecescul kυριακή (citit kyriaki), adică născut duminica.

Iată şi un cuvânt frumos, care nu mai are nevoie de nicio traducere din greacă: euforie. Care nu provine din alt cuvânt decât ευφορία (citit euforia), cu înţelesul similar de bucurie, euforie.

Mai avem un cuvânt uzual şi acesta este ocean. Este plin globul pământesc de oceane şi sunt un loc comun nume ca Oceanul Pacific sau Oceanul Atlantic. Dar numele de ocean vine de departe, de foarte departe, din mitologia greacă de la numele lui Ώκεανός (citit Okeanos), care era unul dintre Titani, fiul lui Uranus (zeul timpului) şi al Gaiei (zeiţa pământului). Iniţial, numele desemna cuprinsul oceanului Atlantic şi al Mării Mediterane, ape care constituiau cea mai mare întindere de apă posibilă în viziunea vechilor greci. De fapt, acest sens s-a păstrat şi acum, desemnând cea mai mare întindere de apă definită geografic.

Şi, ca de obicei, un mic bonus pentru atenţia cu care m-aţi urmărit. Aveţi idee cum se spune în greceşte despre o mâncare că este delicioasă? Pun pariu că nu ştiţi, aşa că o voi face eu. Se spune mâncarea aceasta este νόστιμα (citit nostima), cu accentul la fel ca în limba română. Nostim, nu?

Să auzim de bine!

Ce cuvinte folosim (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Spre deosebire de postările anterioare în care făceam referire la etimologia unor cuvinte provenite din istoria sau mitologia greacă, azi mă voi referi la câteva cuvinte cu etimologia provenită din vocabularul curent, dar care nu le face mai puţin interesante.
Primul cuvânt la care mă voi referi este orchestră. Cuvânt banal, uzual. Termenul porneşte de la primul teatru construit în cinstea zeului Dionysos în incinta Acropolei. Locurile erau sub forma unor banchete fără spătar dispuse semicircular în jurul scenei, cu excepţia celor rezervate preoţilor zeului care erau amplasate chiar în faţa avanscenei care se numea orchestra. Porţiunea respectivă era destinată corului şi dansatorilor.
Cel de-al doilea cuvânt este coregraf. Cuvântul provine tot din vremurile timpurii ale teatrului, persoana abilitată să conducă corul fiind numită corego. Pe lângă această atribuţiune esenţială, corego mai îndeplinea şi funcţiile de sponsor, impresar şi regizor al spectacolului, ceea ce, trebuie să recunoaştem, implica abilităţi deosebite din partea respectivului. Cu timpul, atribuţiunea de coordonator al corului a fost translatată, printr-un procedeu care mie îmi scapă, la cea de coordonator al dansului.
Următorul cuvânt este pe cât de uzual, pe atât de neplăcut. Mă refer la cuvântul ipocrit. În mod cu totul ciudat şi originea acestui cuvânt are legătură tot cu teatrul antic. La vremea aceea, ipocriţii erau persoanele care dădeau replici corului. Poziţia lor era una de invidiat dacă ne gândim doar la faptul că, în timpul războaielor li se permitea trecerea nestânjenită printre linii. Machiajul le era exagerat, măştile cumplite, iar replicile zbierate (evident, din cauza lipsei unor instalaţii de sonorizare...), astfel încât nu a fost greu ca prin ipocriţi să fie consideraţi oamenii cu două sau mai multe înfăţişări, unul fiind omul real, iar celălalt personajul de pe scenă.
Al patrulea cuvânt este epicurean. De data aceasta, termenul porneşte de la un nume propriu şi anume, cel al lui Epicur. Epicur, care a trăit pe la anii 300 î.Hr. era originar din Samos şi îşi formase gândirea în afara şcolilor lui Aristotel şi Platon. Om de o mare onestitate, trăia izolat, mâncând doar pâine cu brânză. Şcoala şi-a întreţinut-o în chiar curtea casei şi obişnuia să spună că înţelepciunea nu constă în a explica lumea, ci în aceea a-ţi construi colţişorul tău de linişte pe baza modestiei, respectului şi prieteniei. După cum vedem, termenul de epicurean, însemnând un adept al frumosului şi al plăcerilor, nu are nimic în comun cu numele marelui om.
Al cincilea cuvânt este peripatetic. Ei bine, da data asta originea termenului este ceva mai neobişnuită şi are legătură cu Aristotel. Originea acestui cuvânt este dată de cuvântul περίπατοι/peripati, care se traduce prin coloane, iar prin termenul περιπατητικός/peripatitikos înţelegându-se o persoană itinerantă, călătoare, rătăcitoare. Coloanele de la care porneşte cuvântul se aflau în curtea şcolii lui de filozofie, coloane în jurul cărora marele om se plimba cu discipolii să purtând nesfârşite discuţii. Ideile lui pornesc de la axioma că materia este baza tuturor lucrurilor, iar sufletul este un principiu al vieţii în trupurile noastre organice, Aristotel pornind de la rezultatele date de experienţă.
Aşa după cum v-aţi obişnuit, la sfârşitul articolului vă ofer un bonus. De data asta e mic, foarte mic, dar interesant. Ştiţi cum se traduce în limba greacă expresia "cu capul în jos"? Vă spun eu: ανάποδα. Cuvânt care se citeşte şi se pronunţă pur şi simplu anapoda. Vi se pare cumva cunoscut?
Să auzim de bine!

Ce cuvinte folosim (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Voi continua azi cu etimologia unor cuvinte curente derivate din personaje greceşti, reale sau mitologice. Iar două din ele sunt convins că îi vor interesa pe Mihai Păun şi Whitefrets, bunii mei colegi de blogăreală şi poeţi dedicaţi.
Primul cuvânt, pe care în ultimii ani îl auzim tot mai des este lesbiană. Cuvânt ce defineşte atracţia sexuală dintre două persoane de sex feminin. În mod curios, deşi cuvântul se referă la insula Lesbos (lesbiană = locuitoare a insulei Lesbos/Λέσβος), termenul este legat de numele poetesei Sapho (sau Psappha), care a trăit la sfârşitul secolului al VII-lea înainte de Christos. Născută într-o familie de aristocraţi, căsătorită cu un bogătaş pe numele lui Kerkylas cu care a avut o fetiţă (pe nume Kleis, “floarea mea de aur”) a rămas văduvă şi bogată. Mică, slăbuţă şi cu ochii negri era mai mult atractivă decât frumoasă. A condus o şcoală numită Casa Muzelor care se afla sub patronajul zeiţei Afrodita. Cursantele erau alese din înalta societate şi denumite hetaire/însoţitoare, fiind educate la cele mai înalte standarde de comportament şi cultură. Viaţa ei s-a desfăşurat în principal în insula Lesbos şi în Siracuza, unde a fost exilată. Se pare că dragostea ei pentru una din eleve a fost impulsul care a generat una din cele mai frumoase poezii din lirica antică, atunci când eleva a fost retrasă de la şcoală de către părinţi.
În aceleaşi timpuri cu Sapho, hălăduia un alt poet, fanfaron şi lăudăros pe nume Alceu. Născut dintr-o familie aristocrată, tânărul dovedea un oarecare talent în ale pamfletului. După câteva eşecuri în politică, în meşteşugul armelor şi în încercarea de a avea o relaţie cu Sapho, Alceu a avut bunul simţ să se rezume la a face ce ştia el mai bine, şi anume poezie. Şi s-a dedicat acestei activităţi atât de bine încât a inventat o metrică personală care poartă chiar numele lui, metrica alcaică.
Unul din puţinii poeţii antici care merită o comparaţie cu Sapho este Anacreon. Poet de curte şi bun stihuitor, acesta nu a avut în el tumultul poetesei. Pentru el, poezia era pur şi simplu o meserie ca oricare alta, o meserie din care faci bani ca să mănânci şi să bei bine. Dar asta nu l-a împiedicat să-şi facă treaba aşa cum se cade, astfel încât metrica odelor sale a devenit un model pentru toţi poeţii, acestea fiind cunoscute acum sub numele de ode anacreontice.
Următorul cuvânt este sibarit. Este adevărat, cuvântul nu este atât de des folosit, dar există în vorbirea curentă atunci când facem referire al un lux opulent şi rafinat. Cuvântul înseamnă în fapt locuitor al oraşului Sybaris (Σύβαρις). Oraşul a fost una din localităţile care formau Magna Grecia, zonă colonizată de grecii ahei în sudul Italiei (vestul Golfului Taranto). Datorită condiţiilor geopolitice, oraşul atinge prin secolul al VI-lea înainte de Cristos o dezvoltare formidabilă (peste 25 de oraşe subordonate şi o populaţie de 300.000 de locuitori), locuitorii lui trăind o adevărată viaţă de mare lux. Este renumit cazul unuia din bogătaşii vremii, pe nume Smindyrides, care pleca la plimbare cu peste 1.000 de sclavi după el, ceea ce, trebuie să recunoaştem e ceva destul de dificil chiar pentru bogătaşii din zilele noastre...
Mai departe mă voi referi la haos (Χάος). Termenul se referă la dezordine, confuzie, imposibilitatea anticipării, având o utilizare destul de largă în matematică, informatică sau filozofie. În mod curios, termenul este asociat cu numele lui Haos, unul dintre cele două elemente primordiale ale Universului. Prin extensie, s-a considerat că tot ce a fost înaintea creaţiei a fost caracterizat de o dezordine desăvârşită, ordinea lucrurilor apărând abia după creaţie. Haos este cel din care se trag toţi zeii mitologiei greceşti, din împreunarea lui cu Gaia sau Geea (care reprezenta pământul) rezultând munţii, marea şi cerul. Iar din uniunea dintre Gaia şi Uranus (Cerul) au ieşit mai apoi titanii şi ciclopii de care pomeneam într-un articol anterior. Cam uşuratică, Gaia asta, nu?
Un alt cuvânt este ... ehe... aici e grav de tot, este tiran. Greu şi urât cuvânt, mai ales pentru cei care au avut ghinionul să trăiască sub un asemenea regim. Dicţionarul ne spune că tiranul este conducătorul absolut al unei ţări pe care o guvernează în mod arbitrar şi cu cruzime sau, la modul figurativ, o persoanã autoritară care îşi impune voinţa în mod despotic. Astea sunt lucruri ştiute de mulţi dintre noi. Dar de unde provine? La origine, cuvântul nu avea nici de departe sensul atribuit în zilele noastre. Ei bine, cuvântul provine de la tirra, care înseamnă fortăreaţă. Acesta era şi numele capitalei regatului Lydiei unde, un rege pe nume Gyges instaurase un regim şi o conducere totalitare în cel mai adevărat sens al cuvântului. Astfel că, la origine, tiran nu însemna altceva decât un locuitor al Tirrei.
Ca şi data trecută, pentru cei care au citit cu atenţie aceste rânduri, am de data asta două mici bonusuri.
Licurg, unul dintre marii legiuitori ai Greciei antice (alături de Solon), a stipulat într-una din legile lui că soţul e obligat să tolereze infidelitatea soţiei dacă adulterul s-a comis cu unul mai înalt şi mai voinic. În acest caz, spunea Licurg, “gelozia este ridicolă şi imorală”. Hehe, ce ziceţi? Aproape să-i dai dreptate...
Aristotel spunea că, citez, „maşinile vor fi acelea şi nu legile, care îi vor elibera pe sclavi, făcându-i inutili”. Celor cărora li se pare o afirmaţie banală, le reamintesc că Aristotel a trăit între 384-322 înainte de Cristos.
Să auzim de bine!

Ce cuvinte folosim (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, multe, foarte multe din cuvintele folosite în limba română (şi nu numai) sunt de sorginte grecească. Astăzi mă voi referi la câteva cuvinte mai deosebite, în sensul că provin de la numele proprii ale unor personaje reale sau imaginare din istoria sau mitologia greacă.
Primul la care voi face referire are ca origine numele zeului vânturilor, Eol (în limba greacă se scrie Aiol, dar grupul „ai” se pronunţă „e”). De la numele acestui zeu provin toate cuvintele utilizate în legătură cu vântul sau efectele acestuia (centrală eoliană, propulsie eoliană etc). El îi avea ca fraţi pe Boreos, zeul vântului din nord, de unde ne-a rămas cuvântul boreal, cu sensul de nordic. Un alt frate era Zefiros, vântul de vest, un vânt uşor şi călduţ, cu numele căruia denumim orice adiere sau vânt mai blând. Fraţi a mai avut el (pe Notos, Caicias şi Apeilote), dar aceştia nu au lăsat urme în etimologia uzuală. Acu’ să nu vă mire existenţa atâtor zeităţi ale vântului, dar vechii greci erau foarte meticuloşi în privinţa asta: exista câte o zeitate pentru aproape fiecare element din mediul înconjurător.
Mulţi dintre noi au auzit sau folosesc cuvântul ceramică, acesta având numeroase interpretări în tot ceea ce este legat de tehnica prelucrării termice a pământului. Ei bine, cuvântul ceramică provine de la numele lui Keramos, care nu era altul decât zeul protector al meşterilor olari din Grecia antică. Că a fost preluat în mod direct sau pe căi ocolitoare, asta e treaba lingviştilor să afle, dar originea lui rămâne aceeaşi. Şi mă gândesc la ea ori de câte ori mănânc lapte bătut cu mămăligă în într-un castron de ceramică.
Un alt cuvânt uzual, dar cu o etimologie mai ciudată este amfitrion. Este un cuvânt pe care îl folosim adeseori atunci când facem referire la o gazdă amabilă şi primitoare. Ei bine, dacă nu ştiaţi puteţi afla acum că respectivul cuvânt provine de la numele regelui Amfitrion care domnea împreună cu soţia sa Alemena în Tirint. Despre el se spune că era un urmaş direct al marelui erou Perseu. Având o fire deosebit de ospitalieră, numele său a devenit simbolul acestei trăsături. Sincer să fiu, mi-ar face mare plăcere să fiu considerat un adevărat amfitrion de către prietenii mei.
Mai departe ne vom lega de cuvântul draconic. Îl folosim ori de câte ori vrem să caracterizăm ceva sau pe cineva ca fiind deosebit de sever. Cuvântul provine de la legislatorul atenian Drakon, care a trăit în secolul al VII-lea înainte de Christos. Personajul, în ciuda numelui său devenit pentru noi acum simbol al severităţii s-a remarcat prin câteva realizări deosebite. A publicat pentru prima dată legile cetăţii sub formă scrisă pe panouri de lemn sau stele din piatră şi a adus două inovaţii: 1. fiind scrise, legile nu mai dădeau ocazia interpretărilor personale şi 2. prin legea homicidului a făcut distincţia între omor (un act voluntar) şi homicid (un act involuntar). Conform legilor elaborate de el, cel mai mic furt era pedepsit cu moartea. Erh, draconice legi, nu?
Un alt cuvânt cu o etimologie legată de mitologia greacă este odisee. Folosim cuvântul atunci când vrem să descriem o călătorie lungă şi plină de peripeţii. Existenţa cuvântului o datorăm lui Ulysse (sau Odisseus), personaj homerian implicat profund în războiul troian. Întoarcerea sa în dorita lui Ithaca, unde era aşteptat de soţia sa credincioasă Penelopa şi de fiul său iubitor Telemach a constituit prilejul a nenumărate aventuri şi peripeţii transpuse de Homer în Odiseea. Lui Uliyse i se datorează participarea marelui Achilles în război, precum şi ideea construcţiei Calului Troian. Acum, că mi-am amintit, să activez antivirusul ca să nu-mi intre vreun troian în calculator…
Ciclopic este un cuvânt pe care-l utilizăm adeseori. Numai despre Palatul Parlamentului de câte ori am auzit că este o construcţie ciclopică… În mod curios, deşi însuşirea principală a ciclopilor, fiinţele mitologice de la care se trage cuvântul era faptul că aveau un singur ochi, în vorbirea curentă cuvântul este legat de cealaltă însuşire a lor, şi anume gigantismul. Ciclopii apar atât în „Odiseea” lui Homer, cât şi în „Teogonia” lui Hesiod. Ei erau consideraţi nişte creaturi damnate care au făurit arcul Artemisei (zeiţa vânătorii), fulgerele lui Zeus (stăpânul suprem), tridentul lui Poseidon (zeul mărilor) şi coiful lui Perseu (eroul care a ucis Meduza fiind făcut invizibil de respectivul coif). Şi voi mai face referire doar la un singur cuvânt pentru ca articolul meu să nu devină unul ciclopic…
Ultimul cuvânt pe ziua de azi este herculean. După cum vă aşteptaţi, cuvântul provine de la numele celui mai mare erou al mitologiei greceşti şi anume Hercules, personaj caracterizat prin forţa sa neobişnuită. Astăzi, prin herculean caracterizăm tot ceea ce se referă la o putere sau la un efort ieşit din comun. Puterea şi-a dovedit-o sugar fiind, când a reuşit să sugrume şerpii trimişi de Hera (soţia lui Zeus) ca să-l ucidă. Viaţa lui pământeană a fost una zbuciumată, marcată de crize de nebunie şi încercări dintre cele mai dificile. Ca o legătură între mitologie şi realitate, se consideră că ceea ce în mitologie este cunoscut sub numele de “întoarcerea fiilor lui Hercules (sau întoarcerea heraclizilor)”, în istorie este cunoscut sub numele de „invazia dorienilor” (cu vreo 1100 de ani înainte de Cristos). Atât cei din mitologie, cât şi cei din istorie s-au ţinut de cuvânt şi au făcut ce au promis: au cucerit Grecia aproape în totalitate. Dar de la ei ne-au rămas frumoasele coloane în stil doric.
Acum, pentru că aţi citit cu atenţie aceste rânduri, vă voi oferi un mic bonus. În anul 2002 drahma, moneda naţională a Greciei a fost înlocuită de euro. Ştiţi de când circula drahma în mod oficial şi neîntrerupt? De mai bine de 3100 de ani!
P.S. Cu ceva timp în urmă, mă exprimam într-un articol postat pe blog în sensul că Grecia musteşte de istorie şi că dacă dai cu piciorul în pământ ţâşneşte istorie. Ei bine, citind de curând un articol de specialitate, am descoperit că vorbele mele nu sunt deloc originale: exact aceleaşi cuvinte (“oriunde calci, descoperi o mărturie a trecutului”) au fost spuse de Cicero (106-43 î.Hr.) cu mulţi, mulţi ani înaintea mea. Pe cuvânt de onoare că nu am avut habar de spusele lui. Dar, probabil, condiţiile asemănătoare conduc la rezultate asemănătoare…
Să auzim de bine!

Răspunsul meu pentru QED

Sunt de acord că formularea mea precum că „celui care cunoaşte limba greacă bine îi este uşor să înveţe oricare altă limbă europeană” sună puţin cam preţios şi pare puţin forţată. Dar, hai să facem o scurtă analiză a câtorva cuvinte din limba română, după care voi reformula afirmaţia anterioară. Cu observaţia că, unele cuvinte în limba română au derivat din forma scrisă a celor greceşti şi nu din forma fonică. De exemplu, litera dintre “a” şi „t” din cuvântul „auto...” este „u”, dar se pronunţă în greceşte „f”.
1. Pepene roşu, harbuz - karpoúzi
2. Şcoală (şcolar) - scholeío
3. Copil (vezi pediatrie, pediatru etc) - paidí (grupul “ai” se citeşte „e”)
4. Vânt - ánemos (vezi anemometru)
5. Poftă - órexi (vezi anorexie – lipsa poftei de mâncare)
6. Ocean - okeanós
7. Cer - ouranós
8. Ceas, orologiu - rolói
9. Oră - óra
10. Opus - antíthetos (vezi prefixul anti)
11. Dincolo - péra (vezi parapsihologie)
12. Mâncare - trofí (vezi lanţ trofic, atrofie)
13. Uşă - pórta (vezi poartă)
14. Drum - drómos
15. Călătorie - taxídi (vezi taxi)
16. Carte - vivlío (vezi bibliotecă etc). În mai multe limbi literele "b" şi "v" se substituie reciproc.
17. Soare - ílios (vezi heliomat, heliocentric. Zeul sorelui era Helios)
18. Doi - dyo
19. Trei - tría
20 Pedagog - dáskalos (vezi dascăl)
21. Cinci - pénte (vezi pentagon)
22. Şase - éxi (vezi hexagon etc)
23. Şa - samári (vezi samar)
24. Şapte  eptá
25. Opt - októ
26. Zece - déka (vezi decalitru, decadă etc)
27. Sută - ekató (vezi hecatombă, hectar)
28. Mare (ca întindere de apă) - thalassa (vezi talaz)
29. Ieşire - éxodos
30. Mişcare - kíninisi (vezi cinetică)
31. A asculta - akoúo (vezi acustică. Grupul „oú” se pronunţă „u”)
32. Ceva ce ţine de vânt - eolian (vezi Eol, zeul vântului)
33. Cutie - koutí
34. Tată - patéras (vezi paternitate. Corect “o patéras”, numele masculine au particula „o” în faţă)
35. Mamă - mitera (vezi maternal, maternitate. Corect “i mitera”, numele feminine au particula „i” în faţă)
36. Pahar - potíri (vezi potir)
37. Plin - plirous
38. Cap - kefáli (vezi cefalee, cefalopod)
39. Corp - sóma (vezi somatic)
40. Gură - stoma (vezi stomatolog etc)
41. Deget - dáchtylo (vezi dactilografie etc)
42. Picior - pódi (vezi sufixul pod, cefalopod, miriapod etc)
43. Singuratic - monachikós (vezi monah, călugăr)
44. Biserică - ekklisía (vezi cler, ecleziast)
45. Preot - papás (vezi popă)
46. Hârtie - chartí
47. Dulce - glykós (vezi glicemie, gliceride etc)
48. Lămâie - lemóni
49. Verde - prásinos (vezi prăzuliu)
50. Portocală - portokáli
Observaţie: Am scris numele în forma lor nearticulată, pentru simplificare. Altfel, ar fi trebuit să scriu, de exemplu, “to kefáli”, în loc de „kefáli” ş.a.m.d.
Şi mă opresc aici cu enumerarea celor câteva cuvinte care mi-au venit acum în minte. Nu pentru că nu ar mai fi cuvinte (oooh, dar aici sunt doar 50!), ci pentru că mă dor degetele de la cât am tastat. Se poate observa cu uşurinţă că respectivele cuvinte se regăsesc nu numai în limba română, ci şi în alte limbi europene, exceptând finlandeza şi ungara, limbi de sorginte asiatică. Dar voi lăsa altora plăcerea de a le identifica. Aşa că, ţinând cont de observaţia întemeiată făcută de QED, pot reformula afirmaţia mea după cum urmează:
“Cetăţeanului european care îşi cunoaşte foarte bine limba maternă îi va fi foarte uşor să înveţe limba greacă”.
Desigur că se pot găsi experţi filologi, deci mult mai pricepuţi ca mine (eu nu sunt filolog – hehe, filolog este tot un cuvânt grecesc…), care vor susţine că, de fapt, cuvântul românesc nu provine din limba greacă, ci din varianta franceză a unui cuvânt spaniol importat din slava târzie cu ocazia Revoluţiei de la 1848 din Bangladesh. Hihi, am glumit, dar am găsit scrise şi genul ăsta de prostii prin nişte dicţionare comuniste. Adevărul este că, la data când CUVINTELE (cuvânt - léxi, vezi lexic, lexicon) şi SCRIEREA (literă - epistolí, vezi epistolă şi număr - arithmós, vezi aritmetică) grecilor erau bine definite şi funcţionale, ceilalţi locuitori ai continentului încă se trăgeau de cozile lor de maimuţă. Iar la data când grecii întemeiau contoare comerciale şi colonii (de unde băştinaşii au învăţat ce înseamnă alfabet, vorbire şi scriere, ca să nu mai vorbesc de alte binefaceri), nu existau nici francezi, nici spanioli, nici italieni şi nici slavi, ci doar nişte triburi care bântuiau de colo-colo căutându-şi locuri de păşunat.
P.S. Dar de răsfăţat, tot mă răsfăţ. Pentru că o iubeeesc... muuult, muuult de tot!

Etimologie prenumele uzuale (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
82. MAGDALENA/MĂDĂLINA - de la expresia ebraică însemnând "originară din Magdala" (sat biblic pe malul Mării Galilee, presupus a fi locul de origine al Mariei Magdalena, personaj neotestamentar).
83. MARCELA/MARCEL/MARTINA/MARTIN - de la "Marcia" şi de la "Martinus", nume latine însemnând "dedicat lui Mars" (Marte, zeul războiului la romani).
84. MARGARETA (iran.) - "perla".
85. MARIA/MARIANA/MARIELA - de la Miryam, nume ebraic însemnând "copil dorit". Alţii interpretează prenumele ca însemnând "rebel" sau "multă amărăciune".
86. MARIN (lat. "marinus") - "marinarul".
87. MARIUS/MARCU - de la cuvântul latin însemnând "bărbătesc" (deriva de la "Mars", zeul războiului la romani).
88. MARTA - de la expresia "femeie de casa".
89. MAXIM/MAXIMILIAN - de la "Maximilianus", nume latin însemnând "cel mai mare".
90. MELISA - de la cuvântul grecesc însemnând "miere".
91. MIHAELA/MIHAI - de la o expresie ebraică însemnând "cine se aseamănă cu Jehova?".
92. MIRABELA - de la "mirabilis", cuvânt latinesc însemnând "miraculos".
93. MIRANDA - de la cuvântul latin care înseamnă "minunat".
94. MIRCEA - probabil, de la prenumele slav "Miroslav/Mirco" ("slava Păcii").
95. MIRELA - de la "Mireille", prenume franţuzesc însemnând "admira".
96. MONICA - de la "monos", cuvânt grecesc însemnând "sihastră, singură, unică".
97. NADIA - de la "nadejda", nume rusesc însemnând "speranţă".
98. NARCISA - de la "narkissos", nume grec care înseamnă "pierdut".
99. NATALIA (lat.) - "cea născută la Crăciun".
100. NICOLETA/NICOLAE - de la "nikolaos", nume grecesc însemnând "oameni victorioşi" (Nike era zeiţa victoriei).
101. OCTAVIA/OCTAVIAN - provine din expresia latină însemnând "al optulea".
102. OFELIA - de la "opheleia", cuvânt grec însemnând "ajutor".
103. OLGA - de la "Helga", nume scandinav însemnând "de succes". Nu toţi experţii sunt de acord cu aceasta, unii spunând că poate fi derivat din nume vechi însemnând "binecuvântată" sau "sfântă".
104. OLIMPIA - de la o expresie din limba greacă a cărei traducere înseamnă "originară din Olimp".
105. OLIVIA/OLIVIU/OLIVER - de la "olivia", nume însemnând "măslin".
106. PAULA/PAUL/PAVEL - sursa numelui este latină, iar traducerea ar fi "mic".
107. PETRE/PETRU - prenume provenit din greacă. Traducerea lui ar fi "dur" sau "piatră".
108. QUINTILIU - provine din expresia latină însemnând "al cincilea".
109. RADU (slav. "rad") - "veselul".
110. REGHINA (lat. "Regina") - "regină".
111. REMUS (lat. "Remus") - "vâslaşul".
112. RODICA - de la prenumele englez "Roda" ("rhode" "trandafir").
113. SABINA (lat.) - descendentă din neamul Sabinilor (popor antic din Italia).
114. SEPTIMIU - provine din expresia latină însemnând "al şaptelea".
115. SERGIU (lat. "Sergius") - "servare" = "a salva", "servus" = "servitor".
116. SIDONIA (lat.) - "cea din oraşul Sidon" (azi: Saida în Liban).
117. SILVIU (lat. "silvanus") - "pădurarul".
118. SIMION (ebr. "simon") - "ascultător".
119. ŞTEFAN (gr.) - "purtătorul cununei învingătorului".
120. SUSANA (ebr.) - "crin".
121. TEODOR (gr. "theodor") - "darul Domnului".
122. TIBERIU (lat. "tiberius") - "fiul zeului râului Tibru" (Roma).
123. TITUS (lat.) - "turturică".
124. VALER (lat. "valerius") - "sănătosul".
125. VASILE (gr. "basilaeus") - "domnitorul".
126. VICTORIA (lat.) - "învingătoarea".
127. VIORICA (lat. "Violetta") - "viorea".
128. VIRGIL (lat. "Virgilius") - semnificaţie necunoscută (probabil de origine etruscă).
129. ZINA - prescurtarea prenumelui german "Gesina/Josina".
130. ZOE (gr. "zoi") - "cea vitală/viaţă".
Să auzim de bine!

Etimologie prenume uzuale (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
45. ELISABETA (ebr.) - "cea care îl cinsteşte pe Jehova".
46. ELVIRA - de la "ali wer", o frază din germana antică ce înseamnă "într-adevăr străin".
47. ELVIRA (span.) - "cea măreaţă" sau "cea care păstrează".
48. EMANUELA/EMANUEL - de la "Imanuel", nume ebraic care înseamnă "Dumnezeu este cu noi".
49. EMILIA/EMIL - de la "Aemilus", nume latin care înseamnă "dornic/nerăbdător/zelos".
50. EUFROSINA (gr. "Euphrosyne") - "cea senină".
51. EUGENIA/EUGEN - de la "eugenios", nume grec ce înseamnă "aristocrată/aristocrat".
52. EUSEBIU - de la cuvântul grec ce înseamnă "religios".
53. FABIAN - de la "fabianus", nume latin ce înseamnă "crescător de fasole".
54. FELICIA/FELIX - de la "felix", nume ce înseamnă "fericit/norocos/fertil".
55. FILIP - de la "philippos", nume grec ce înseamnă "iubitor de cai".
56. FLAVIA/FLAVIU - de la o expresie latină ce înseamnă "galben auriu".
57. FLORINA/FLORENTINA/FLORIN - de la "florentina", nume latin ce înseamnă "înfloritoare".
58. GABRIELA/GABRIEL - de la "Gowriel", nume ebraic ce înseamnă "Dumnezeu e puterea mea".
59. GEORGINA/GEORGE/GHEORGHE - de la "georgios", nume grec ce înseamnă "fermier/ţăran".
60. GLORIA - de la cuvântul latin ce înseamnă "glorie".
61. GRAZIELA (lat. "graţia") - "cea graţioasă".
62. GRIGORE - de la "gregorios", nume grec ce înseamnă "vigilent".
63. HORAŢIU - de la "Horaţiu", nume latin al cărui sens a fost pierdut.
64. HORIA - de la "Heinrich", nume germanic antic ce înseamnă "cap de familie".
65. HORTENZIA (lat. "hortensia") - "grădinăreasă".
66. IACOB - de la vechiul prenume ebraic Jakob (semnificaţie necunoscută).
67. ILEANA - de la expresia ebraică care înseamnă "răspunsul Domnului".
68. INA - forma scurtă a multor prenume care se termină în "ina".
69. IOANA/ION/IOAN - de la "Yochana", nume evreiesc, însemnând "binecuvântarea Domnului".
70. IRINA - de la "eirene", nume grec însemnând "paşnică".
71. IRMA - de la "irmen", vechi nume germanic, însemnând "universal".
72. ISIDOR (gr. "Isidor") - "darul zeiţei Isis".
73. IULIA/JULIETA/IULIU - de la expresia latină care înseamnă "descendentul zeului Jupiter".
74. IUSTINA/IUSTIN - de la "justinus", nume latin care înseamnă "cel care gândeşte corect".
75. LAURA/LORENA/LAUREAN/LAURENTIU - de la "laurus" ("tufă de laur") sau de la "originar din Laurentum" (localitate veche lângă Roma).
76. LEONARD - de la "leonhard", cuvânt vechi germanic însemnând "puterea leului".
77. LETITIA - de la cuvântul latin însemnând "bucurie".
78. LILIANA - de la "lilium", cuvânt latin însemnând "crin".
79. LIVIA/LIVIU - de la cuvântul latin însemnând "albastru".
80. LUCIA/LUCIANA/LUCA/LUCIAN (lat. "lucire") - "luminoasă/luminosul".
81. LUCREŢIA/LUCREŢIU - de la "lucror", cuvânt latin ce înseamnă "a reuşi".
Să auzim de bine!

Etimologie prenume uzuale (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Pe parcursul a trei zile vă voi prezenta o listă cu etimilogiile numelor uzuale. Studiul nu îmi aparţine, dar îmi oferă satisfacţia mie, grecofil convins, de a observa că un număr foarte mare de nume au sorginte grecească. Aşa că rămân la părerea mea cum că celui care cunoaşte limba greacă bine îi este uşor să înveţe oricare altă limbă europeană...
1. ADELINA/ALINA - originea numelui este "Adal" ("nobil" în germana veche).
2. ADRIANA/ADRIAN - de la "Hadrianus", nume de origine latină ce înseamnă "originar de lângă Marea Adriatică".
3. ALEXANDRU/ALEXANDRA - de la "Alexandros", nume grecesc care înseamnă "cel care biruie bărbaţii/ oamenii".
4. ALMA - derivat din expresia latinească însemnând "drăguţ/amabil".
5. AMALIA - nume vechi germanic care înseamnă "muncă".
6. AMANDA/ANGELA/ANGELICA - de la "amanda/amandus", o expresie latinească însemnând "una care trebuie iubită". Acest nume a fost un adjectiv latinesc, corespunzând termenului masculin, angelicus. Termenul este originar de la cuvântul grecesc "angelos", însemnând "mesager". Experţii nu sunt siguri dacă acest termen vechi este sursa modernului nume feminin Amanda. Poate fi o simpla extindere a familiarului Angela, probabil influenţat de franţuzescul Angelique, însemnând "angelic, diafan".
7. ANA/ANCA/OANA - de la "channah", nume evreiesc care înseamnă "graţia favorită".
8. ANDREEA/ANDREI - de la "Andreas", nume masculin grecesc care înseamnă "războinic".
9. ANTONIA/ANTON - de la "Antoniu" (nume de origine latină care înseamnă "a fost pierdut") sau de la cuvântul latin "antius" ("avangardistul").
10. ATANASIE (gr. "athanasius") - "nemuritorul".
11. AUGUSTA/AUGUSTINA/AUGUSTIN - de la cuvântul latin "revenit".
12. AURELIA/AUREL - de la "Aurelius", nume de origine latină, însemnând "aurita/auritul".
13. AURORA/AURICA - în limba latină înseamnă "zori/răsărit".
14. BEATRICE - de la "viatrix", nume latin ce înseamnă "voiajor/călător".
15. BIANCA - provine din cuvântul "blanc" (din franceza veche), ce înseamnă "alb".
16. BOGDAN - de la "bogdan", cuvânt slav ce înseamnă "darul/cadoul lui Dumnezeu".
17. CĂLIN - prenume tipic românesc, probabil din lumea vegetală. "Călinul" (Viburnum opulus) este un arbust răspândit şi la noi.
18. CAMELIA - de la o expresie din latină ce înseamnă "ajutorul preotului".
19. CARMEN - de la "Carmel", nume evreiesc ce înseamnă "orhidee".
20. CAROLINA/CAROL - de la "ceorl", cuvânt antic german ce înseamnă "proprietar".
21. CĂTĂLINA/ECATERINA/CĂTĂLIN - de la "aikaterine", nume grec ce înseamnă "pur". Dar nu toţi experţii sunt de acord. Unii spun că numele este derivat din cuvântul grec "katharos". Alţii, că se trage din numele lui Hecate, zeiţa greacă a magiei. O altă sursă posibilă este "katerina", un cuvânt grec pentru "tortură".
22. CECILIA/CELIA/CECIL- de la "caecilia", nume latin ce înseamnă "orb".
23. CEZAR - de la "caesarius", nume latin ce înseamnă "şeful".
24. CIPRIAN - de la "cyprianus", nume latin ce înseamnă "originar din Cipru".
25. CLARA - de la cuvântul latin ce înseamnă "sclipitor".
26. CLAUDIA/CLAUDIU - de la cuvântul latin ("lame") care înseamnă "şchiop".
27. CLEMENTINA - de la "clementia", nume latin ce înseamnă "plin de milă/ milos".
28. CLEOPATRA - de la "kleopatra", nume grec ce înseamnă "mândria tatălui".
29. CONSTANTIN - de la "constans", nume latin care înseamnă "constant/statornic".
30. CORINA - de la "kore", nume grec ce înseamnă "fecioară".
31. CORNELIA/CORNEL - cuvântul de origine este "cornu", echivalentul latin pentru "horn".
32. COSMIN - probabil o formă derivată de la "Cozma" (în limba turcă "koz" înseamnă "frumos").
33. CRISTINA/CRISTIAN - de la "christiana", nume latin ce înseamnă "urmaşul lui Christos".
34. DANA/DANIELA/DOINA/DAN/DANIEL - de la expresia germanică "locuitor al Danemarcei". În ebraică, înseamnă "judecător"
35. DAVID - originea cuvântului vine din ebraică şi înseamnă "de iubit".
36. DELIA (gr.) - "cea de pe insula Delos" (Grecia).
37. DIANA - de la "diviana", nume latin pentru "zeiţă".
38. DIONISIE (gr. "Dionysius") - "fiul zeului Dionysos".
39. DOLORES - provine din cuvântul spaniol ce înseamnă "supărare/durere".
40. DOMINIC - de la cuvântul latin însemnând "lord".
41. DORIN - prenume de origină greacă: a) apartenenţă la grupul etnic al "Dorilor", sau b) derivat din "theodor" ("darul Domnului").
42. DRAGOŞ - îşi are originea în expresia slavă care înseamnă "dulce glorie".
43. DUMITRU - corespunde zeului grec "Demetrius", zeul agriculturii.
44. ELENA/ELEONORA/NORA - nume grec ce înseamnă "rază de soare".
Să auzim de bine!