Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la şcolile şi facultăţile prin care am trecut, îmi aduc foarte precis aminte că am fost învăţat cum că, în vechime, ca să nu zic antichitate, oamenii trăiau mult mai puţin ca în zilele noastre. Ca să n-o mai lungesc, durata de viaţă era mai scurtă.
Fără discuţie că nu se pot compara condiţiile de viaţă de atunci cu cele de acum. Să ne gândim doar la faptul că, în acele vremuri, oamenii nu aveau instituţia A.N.A.F... şi nici revista Cancan. Dar, oare lucrurile chiar aşa au stat? Haideţi să vedem ce ne spune istoria. Şi aici mă refer la istoria adevărată şi nu la basme, bârfe sau mitologie.
Thales din Milet, fondatorul geometriei, a trăit 92 de ani,Heraclit din Efes, celebrul filozof presocratic, a trăit ceva mai puţin, doar 60 de ani,
Solon, marele legiuitor, a trăit 80 de ani,
Pisitrate, unul din tiranii (la acea dată, termenul de tiran nu avea nici pe departe sensul pe care îl are azi) Atenei, a trăit 73 de ani,
Zenon, celebrul filozof presocratic, de la care ne-au rămas nu mai puţin celebrele paradoxuri, a trăit 65 de ani,
Pindar, marele poet antic, a cărui casă mai poate fi vizitată şi în zilele noastre, a trăit 79 de ani,
Alcibiade, marele general şi politician trădător, a trăit (din fericire sau din păcate?) doar 46 ani
Aristotel, clasicul filosofiei universale şi fondator al şcolii peripatetice, a trăit, din păcate, doar 62 de ani.
Şi mă opresc aici cu enumerarea. Poate că aţi fi dorit şi numele altor personalităţi, aparţinătoare altor civilizaţii sau culturi, dar sper că nu aţi uitat aprehensiunea mea pentru cultura greacă. Nu putem să nu remarcăm faptul că anticii (cel puţin cei greci) duceau o viaţă mult mai simplă, mult mai apropiată de natură şi de roadele acesteia, munceau mult, dormeau puţin şi mâncau şi mai puţin. Sportul, mişcarea şi acţiunea nu le lipseau din programul zilnic, iar când nu făceau niciuna din acestea, se luptau în războaie... din care, de obicei, rămâneau cei mai viguroşi. Şi să nu uităm că mulţi din cei care nu au ajuns la vârste mai înaintate au purtat vina propriei morţi sau au fost victimele duşmanilor. Oricum, o durată de viaţă de 70 de ani în acele vremuri nu părea ceva neobişnuit (uşor putem calcula pentru cei enumeraţi o vârstă medie de peste 71 de ani). Nu ştiu ce spun statisticile pentru zilele noastre... dar am impresia că diferenţa de vârstă nu e direct proporţională cu diferenţa de epoci...
Să auzim de bine!





























