Luceafărul reloaded

Sabin Bălaşa-Luceafărul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Românul e născut poet. Asta e clar ca lumina zilei. Iar evenimentele politice efervescente se pare că îi stimulează emulaţia creativă. Poema de mai jos cred că este exemplificativă. Şi, ca orice creaţie populară autentică, este anonimă...

A fost odată, ca în basm

N-ar mai fi niciodată –

Pe un tărâm în plin marasm

Un împărat şi tată

A două fete - cum să spui –

Crescute la ferestre

Unde pândeau vaporul lui
Aducător de zestre

Că toată tinereţea sa

În pribegii navale

Cărase tone de cafea

Blugi şi ţigări "nasoale"

Doar erau două la părinţi

Şi nu prea frumuşele

Fără ”succesuri” mari la prinţi

Baroni ori beizadele

Dar se mândreau cu tatăl lor

Ce bea whisky cu litrul

Şi se visa un jucător

Cu fluier de arbitru

De-atât cărat din port in port

S-aducă de detoate

Fu uns ministru de transport

În câteva mandate

Avea tupeu, ambâţ, nărav

Ştia cum să vrăjească

Şi fu ales chiar pârcălab

La curtea-mpărătească

Pe unde-a fost el - port ori post

A strâns pe îndelete

Ca să le facă-n viată-un rost

Iubitelor lui fete

Veni-ntr-o zi un chitarist

Luă fata lui cea mare

Dar, vai, spectacolul fu trist;

Divorţ şi partajare

C-avură-nspre aeroport

Viloi de la tataia

Dar l-au schimbat, tot către Nord

C-o casă-n Mogoşoaia

Cum au facut şi ce au dres

Când fu de partajară

Cine cu ce s-o fi ales

Nu a ştiut o ţară

Cert e că fata de-mpărat

Fără de soţ rămasă

Îşi cumpără, cumva pe blat

O şi mai scumpă casă...

În timpul ăsta, sora sa

Mezina, cum se zice

În cercuri largi se afirma

Fiţoasă şi ferice

Trecu prin şcoli de pe la noi

Şi chiar urmă prin State

Un curs intens de... piţi-goi

De-i zice facultate

Dar mult mai multe a-nvăţat

Prin baruri şi locante

Cu prinţi ieşiţi la agăţat

Modele – aspirante

Era a doua la părinţi

Mezina cea cu ţeluri

Dar a urcat, strângând din dinţi,

În topul de modeluri

Şi chiar cu bâlbe pe platou

Trup zvelt, CV subţire

A strâns un roi în jurul său

De stele-n devenire

Aşa ajuns-au la-mpărat

Roberta şi Alina

De care-apoi s-au ataşat

Monica şi Sulfina...

Acestea s-au lipit de el

Ca marca de scrisoare

Iar pe cea mică la Bruxelles

Au uns-o, cu fanfare.

El, jucător de Tabinet

Şeptic şi Licitaţii

Puse-ntr-o zi, în cabinet,

De-un Poker, cu confraţii

Cu patru dame-n mână sta

Şi ar mai fi vrut una

- Chintarul îl ademenea

Şi-l îmboldea Fortuna –

Se ridică incetişor

Cu cărţile în mână

Veni la geam şi, visător,

Privi mâhnit la Lună

Mai apoi prinse a scruta

Cea boltă instelată

Pe care-odată-i se-arăta

O stea cu chip de fată

Avea un trup parcă sculptat

Păr aburind reflexii

Gură ce-ndeamnă la păcat

Sâni împliniţi şi sexy

Şi tot privind-o-ngândurat

Se-aprinde-odată flama

La pieptu-i de matroz umblat

Să cadă, dragă, dama

- Hai, vino-n cărţi, râvnită stea

Prelinge-te pe masă

Că potu-i mare, scumpa mea

Şi jindul mă apasă

De vrei aievea să exişti

Coboară dintre stele

Dă-i dracului de pesedişti

Fii mir inimii mele

Într-un iatac municipal

Trăi-vom altă eră

Mie, Primarul General,

Să-mi fii consilieră

(Şi mai şopti, pierdut la geam

Cu ochii către astră)

Aş da o ţară sa te am

În Alianţa noastră

Iar ea, din cercul ei bengos

Răspunde-aşa, mieroasă

- Aş da o fugă până jos

Dar am cocoş acasă

Şi, vai, ce trist bietu-mi călcău

Mai cu-cu-ri-g-grăieşte

C-un mameluc din staff-ul tău

Dosaru-i frunzăreşte

- Hai, luminează-mă-n amurg

Şi fă-ţi itinerarul

Cu forţa mea de brand-de-burg

Am să-i închid dosarul

Nu-s stele-n cer cât promitea

Blagoslovit cu flama

Doar ce s-a-ntors la masa sa

Că-i şi pică, zău, dama

- Cinstire Ţie Demiurg

Că mi-ai adus dameza

Sunt cel mai cool bărbat din burg

Şi simt că-mi creşte freza

Iar răpitoarea-i glăsuia

Privind din cărţi complice

- Dubleaza potul - ţara ta

Va fi tărâm ferice

- Cadâna mea, de când te-aştept

(Îi zice-atunci Înaltul)

Rămâi aici, la al meu piept

Să netezim asfaltul

Să mă îmbăt cu-n whisky fin

Sorbit din a ta gură,

Iar un taraf teleormănean

Să cânte pe bordură.

Că am şi eu damblaua mea

Să ne trăim, dar, bine –

N-am mai vândut demult cafea

Dar azi mă vând pe tine

Şi, zău, al dracului să fiu

De n-om trăi regeşte

Mă dărui ţie, monstru viu,

Curat - marinăreşte...

Aşa fu potul adunat

De a aflat tot statul

Dar el ajunse Împărat

Vrăjind electoratul

Ce l-a crezut un dregător

Cu har, virtuţi şi vicii

Braţ al umilului popor

Tronând peste Servicii

Peste Parchet şi DNA

Justiţie, Armată...

Ei, bine, el le iriza

Cu astra adorată

- O, steaua mea de căpătâi

(Îi declama adese)

Gândirea ta perversă îi

Că e pe interese

Dar nu-i nimic, acelaşi fler

Mă mână şi pe mine

Îţi dau pe mâini un minister

Şi fonduri - nu puţine

Ci mai coboară-n jos, încet

Alunecând spre bază

Aici, la mine-n cabinet

Chelia-mi luminează

Iar ea, de sus, din firma sa

De spaţii de parcare

Din când în când se cobora

Să pună de-o plimbare

Pân-au luat-o la-ntrebări

În Parlament, ghiolbanii:

La Ministerul de Plimbări

Prea se jongla cu banii

Că răsuflase-acel mister

De se iscase drama

Se ticluise-un minister

Ca să se plimbe dama

Cu un buget de emirat

Ce-şi vântură petrolul

Să aibă Marele Umblat

Din ce-şi plăti obolul

Pentru naveta astrei lui

Pe căile lactee

Azi la Paris, mâine-n Vaslui

Azi star, mâine femeie

Prin iarmaroace, la serbări

Cu presa după sine

Să vadă bietii electori

Cum se trăieşte bine

Cu mici, cu beri, miei la proţap

Şi dansuri populare –

S-a dat turismul peste cap

De-atâta promovare

Veniţi la noi, dragi călători

În mândrul Land of Choice

Căci brandul scumpei noastre ţări

Cârnaţii de Pleşcoi îs

Vai, Demiurgule, ne-ai dat

Atâta jale-n casă

C-un împărat prea inflamat

De-o astră prea focoasă

Fie-Ţi, dar, milă de-un popor

Ce ţi-a-nălţat biserici

Ia, Doamne, de prin preajma lor

Aceşti eroi himerici!

Frumos, nu? O rimă interioară echilibrată, un stil clar, un mesaj spiritual elocvent, ce mai tura-vura, un poem.

Să auzim de bine!

Noi şi Eminescu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

În pofida părerii mult mai culte decât a mea, exprimată de cunoscutul om de cultură Horia Roman Patapievici, rămân la părerea că Eminescu nu reprezintă doar un simbol al românilor şi al literaturii noastre, dar chiar a fost un om de geniu. Iar părerea mea este susţinută chiar de declaraţiile multor dintre tinerii de azi care, cu toată debusolarea provocată de sistemul de învăţământ haotic şi lipsa oricărei educaţii, îşi exprimă de bună voie şi nesiliţi de nimeni admiraţia faţă de marele poet.

O bună şi veche prietenă îmi trimite pe e-mail o prezentare cu versurile ce le veţi citi mai jos, versuri care se constituie un manifest acuzator la adresa vremurilor de azi folosind vesificaţia poemului Luceafărul.

A fost odată ca-n poveşti,

A fost, de-ar mai fi iară,

Din neamuri tracice, regeşti,

O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ

Şi mândră-n toate cele

Cum e icoana unui sfânt

Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc

La tot ce se întâmplă,

Şi în mormânt mă răsucesc

Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei

În viaţa mea postumă,

Nu văd nici vajnici pui de lei,

Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc

Când ţara e o rană,

Copiii mamele-şi bocesc,

Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,

Această dulce limbă.

Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc

Prin alte ţări o schimbă.

Degeaba le-am lăsat cu dor

O "Doină", să tresară!

Trecutul nu e viitor

Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,

Din Nistru până-n Tisa.

Moldova-i astăzi jumătăţi.

Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori

Din vremuri de urgie,

Şi m-am rugat de-atâtea ori

Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar

Şi-n ţara noastră singuri

Cules-am holde din brăzdar.

Acum n-aveţi nici linguri...

O, biet popor român sărac

Cu-o ţară prea bogată!

Tu vino-i răului de hac

Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini

Cu toţi îmburgheziţii,

Să nu-ţi mai fie-n alte mâini

Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi

Numindu-le partide,

Sunteţi românii emigranţi

Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt

Şi-i goală visteria.

Mai daţi şi ape şi pământ

Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat

O ţară mai rotundă.

Voi azi aţi scos-o la mezat,

Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,

Şi nu aveţi o pâine.

Aveţi şi turme şi ciobani,

Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi

Şi dulcea Mioriţă,

Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,

Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,

Vedeţi să nu v-o fure,

Atâtea ape, atâţia peşti

Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăreşti,

Livezile se-uscară,

Când mărul Ţarii Româneşti

Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Bătrân,

Nici Ştefan de la Putna,

Să vi-l alunge pe păgân

Când voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin

Se-ntunecă mai tare

De-atâţia nouri de venin,

De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău

Ci-ncerc a vă-nţelege.

De ani şi ani cădeţi în hău,

Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac

Că v-aţi trădat străbunii

De parcă n-aţi fi pui de dac

Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi

Să vă înece-n smoală,

Să fiţi doar simpli figuranţi

În ţara voastră goală...

Ei, cum vi s-a părut? Frumoasă, nu? Ei bine, mie nu! Pur şi simplu pentru că, printre rânduri, autorul anonim lasă să transpară o vinovăţie adresată guvernanţlor, de acum sau din anii trecuţi, lucru pe care nu-l pot accepta ca fiind cu totul adevărat.

Că guvernele postdecembriste au avut vina lor, este dincolo de orice îndoială. Lipsa oricărui program coerent, a oricărui proiect în orice domeniu, lipsa susţinerii economiei şi lipsa investiţiilor au contribuit din plin la starea jalnică de azi. Jalnică pentru că ce avem, nu mai este al nostru. Sistemul bancar este în totalitate subscris intereselor externe, industria este o umbră, nicio ramură nefiind susţinută prin investiţii, trăim din importuri şi exportăm doar materie brută, asemeni unei ţări din lumea a treia. Şi nu voi continua, pentru că este o analiză pe care deja am făcut-o.

Dar oamenii, oamenii care populează teritoriul României nu au nicio vină? Haideţi să facem doar un mic inventar. Ce au făcut românii după ce au fost re-împroprietăriţi cu păduri? Aud? Da, aşa e, le-au tăiat imediat şi le-au vândut. Asta nu guvernul a făcut-o, ci lăcomia oamenilor. Ce au făcut oamenii după ce au fost re-împroprietăriţi cu pământ? Ei? Da, aşa e, l-au vândut proprietarilor de hoteluri şi benzinării. Nici asta nu a făcut-o vreun guvern, ci tot lăcomia oamenilor. Ce au făcut ţăranii cu caii din deltă, ca să mă refer la un exemplu recent? Da, i-au făcut salam tot din cauza lăcomiei din ei şi nu puşi de vreun guvern.

Mai vreţi exemple? Găsiţi cu duiumul în orice ziar postdecembrist. Tot ce s-a putut tăia, a fost tăiat. Tot ce se putea smulge, a fost smuls. Tot ce se putea desface a fost desfăcut şi dat la fiare vechi. Tot ce se putea demola, a fost demolat. Tot ce se putea vinde, a fost vândut, inclusiv copiii... Nimic şi nimeni nu a stat în calea lăcomiei din oameni. Nu îmi aduc aminte de vreun guvern care să le fi spus oamenilor: vindeţi tot, inclusiv pământul de sub tălpile voastre ca să vă lăfăiţi în faţa unui televizor cu plasmă sau să se plimbaţi cu un SUV...

Să auzim de bine!

Luceafărul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Niciodată nu a fost mai evident ca acum faptul că românul e născut poet. Atât de născut şi atât de poet încât reuşeşte să-l imite până şi pe marele Eminescu. Rândurile de mai jos sper să vă convingă şi pe voi.

A fost odată ca-n poveşti,

A fost ca niciodată,

Din rude mari, cotroceneşti,

O prea blondină fată.

Şi era una la Cocoş

Şi mândră-n toate cele,

Ca orice fată de pilos

Cu bani, genţi şi mărgele.

Din umbra marelui palat

Ea pasul şi-l îndreaptă

Spre ministerul nou creat

Unde turişti aşteaptă.

Din când în când priveşte-n zare

Spre fraţii unşi portocaliu

Şi le arată visătoare

Un singur deget: mijlociu.

Le-arată azi, le-arată mâini,

Astfel răbdarea-i gata,

Căci ei, tăcând de săptămâni,

Îi vor azi beregata.

Cum ea popou-şi răzimă

De scaun cu mândrie,

Din drag de ţară cumpără

Reclame câte-o mie.

Dar pas cu pas pe urma ei

În minister pluteşte

Gruparea roşiilor khmeri

S-o radă mişeleşte.

Iar când pe cal se-ntinde drept

Cu ţâţele-i babane,

Cei galbeni cu săgeţi pe piept

Ii pregătesc capcane.

Trecu o zi, trecură luni

Hălăduind prin ţară

Cu ziarişti sărmani şi juni

S-o facă populară.

Ba la un jazz, ba fluierând,

Turism făcea copila,

Că la contracte tot semnând

Ii obosea rău bila.

Uniţi de-un gând, cei coloraţi

S-au adunat la clacă

Şi stabiliră ca-ntre fraţi

Comisie să-i facă.

Văzu copila că e jale,

Simţi tremurătură,

C-or să întrebe de parale

Pe unde dispărură.

Şi trebui de EL îndat'

Aminte să-si aducă.

Cu Mercedes-ul spre palat

Speriată o apucă.

"Cobori în jos, mărite Zeu

Coboară-te odată,

Să-ţi scuturi coama ca un leu

Şi să porneşti pe dată.

Spre TVR direct s-o ţii,

Să-mi aperi fecioria,

Că gălbejiţii şi roşii

Pornit-au bătălia."

"Tu-mi ceri chiar influenţa mea

Şi-am să mă duc, că-mi place,

Dar voi să ştii asemenea

Că pot cădea la pace.

Negocieri se ţin acum,

Doar la mişto e cearta,

Şi de va fi să-mi cazi în drum

La parlament ţi-e soarta.

În taioraşul tău cel strâmt

Norocul te petrece,

Ci eu prea des încep să simt

Domnia mea cum trece."

Să auzim de bine!