Cum se face turistul cu turismul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nenumărate colocvii și conferințe, emisiuni la radio sau televiziune, mese rotunde sau de diferite forme au dezbătut, dezbat și vor mai dezbate problema turismului românesc.
Problema e un fel de a spune, pentru că e vorba de probleme. S-au făcut, se fac și se vor mai face analize, grafice și comparații, miniștrii vor fi admonestați sau schimbați, se vor lua angajamente și se vor stabili termene.
Ce e curios în tot acest noian de măsuri și acțiuni este faptul că ele datează de când mă știu, dar rezultatele pozitive continuă să întârzie să apară.
Personal, lucrurile nu mi se par așa de complicate și, pentru relevanță, vă voi relata două exemple pozitive concrete și unul la fel de concret, dar negativ.
Ne aflăm în stațiunea Nea Peramos din Grecia (Peramos se pronunță cu accentul pe “e”). Ca orice stațiune grecească, localitatea are o stradă principală (nu îi știu numele, dar nu m-ar mira să se numească Venizelou) plină ochi cu magazine și taverne, ceea ce nu este inedit față de străzile noastre comerciale. Ce este inedit și pitoresc este faptul că tavernele au amplasată bucătăria pe o parte a străzii (eventual și vreo două mese), iar spațiul de servire este peste drum, pe partea cealaltă a străzii.
Acest mod de diviziune a muncii implică apariția permanentă în mijlocul străzii a chelnerilor grăbiți și purtând tăvi pline, venind ori din stânga, ori din dreapta, după caz.
Așa și acum. În timp ce ne plimbăm pe mijlocul străzii (la această oră fiind închisă circulației auto), un chelner apare vijelios din stânga noastră cu o tavă plină ochi cu farfurii la fel de pline. Văzându-i greutatea ne oprim într-o încercare de a-i da prioritate, dar, minune, chelnerul se oprește și el, spunându-ne:
- Vă rog! Fiți bineveniți în Peramos și concediu plăcut!
După care, așteaptă respectuos să trecem.
Al doilea exemplu pozitiv s-a petrecut pe plaja Tosca, din Kavala, tot în Grecia. Este sfârșit de săptămână, este aglomerație, iar noi ne-am trezit ceva mai târziu. Recepționerul (este o plajă plătită, tariful fiind de 2 euro de persoană) ne anunță trist că plaja este plină ochi și că nu mai sunt locuri. Știm că turiștii sunt în permanentă mișcare, așa că îl rugăm să ne lase să facem o verificare personală. Și găsim o umbrelă liberă, dar care ara doar un șezlong de culoare albastră. Îl anunțăm, plătim, iar el ne face cunoscut că în maximum zece minute ne va pune la dispoziție și un al doilea șezlong.
Ne ducem lucrurile la umbrelă, dar nu stăm cu mâinile în sân și ne continuăm căutările. Și iată că doi turiști părăsesc plaja, iar noi le ocupăm imediat locurile. În timp ce soția aranjază prosoapele, eu îl caut din ochi pe administrator pentru a anula cererea inițială. Și îl văd cărând un șezlong galben, ajutat de un coleg. Mă reped la el strigând:
- Nu, nu!
Oamenii mă aud, se opresc și ajung în dreptul lor. Și înainte de a-i explica motivul refuzului nostru, bunul om mă întreabă calm, fără pic de nervi sau supărare:
- Doreați unul albastru?
Exemplul negativ este dintr-o zonă ceva mai apropiată, din Mamaia noastră cea plină de vedete. În timp ce ne expunem trupurile soarelui arzător, văd un grup de cinci cetățeni asiatici, după vorbă, după port, care caută un loc unde să se așeze. Găsesc un loc cu numărul corespunzător de umbrele și, imediat, trei flăcăi de-ai administratorului plajei, a căror ocupație ste aceea de a repartiza șezlongurile, îi văd și se reped la ei cu mare veselie, cărând numărul necesar de șezlonguri.
Și, în timp ce le întind și la aranjează, încep să se dedea la cea mai josnică formă de bășcălie grotescă și primitivă, spunându-le turiștilor cuvinte porcoase pe motiv că îi învață să salute în românește.
Râzând și neînțelegând nimic, asiaticii intră în jocul lor mizerabil repetând cuvintele, convinși că fac un lucru bun, spre amuzamentul grozav al celor trei flăcăi.
Acestea au fost cele trei exemple promise. Cine nu a văzut care sunt cele pozitive, cu siguranță că nu l-a văzut nici pe cel negativ.
Să auzim de bine!