Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Atenţia tuturor a fost reţinută în ultimul timp de aşa-numita „criză a refugiaţilor”. Zic „aşa-numita” deoarece criza în care se află Europa nu este nici de departe una a refugiaţilor.
Poate fi o criză de amnezie a doamnei Merkel care, după ce într-o zi invită şi aşteaptă hoardele de migranţi cu braţele deschise, la o săptămână distanţă vorbeşte foarte grav şi responsabil despre securizarea frontierelor sau controlul şi înregistrarea migranţilor.
Poate fi o criză de nervi a domnului Gâdea care, într-o emisiune, declama vituperat „cum îşi permite Ungaria să refuze intrarea migranţilor, deşi aceştia au fost chemaţi de Germania”. Chiar aşa, auzi tupeu la unguri, să refuze niscai migranţi CHEMAŢI de Germania...
Poate fi criza de sciatică a mătuşii Aglaia, căreia nu i-au mai rămas bani din pensie ca să-şi cumpere unguentele calmante.
Poate fi orice criză, dar nu una a emigranţilor. De fapt, criza este a unui sistem şchiop, incapabil să ia vreo măsură timp de luni de zile, un sistem parazitat de birocraţie şi salarii uriaşe nejustificate, un sistem constituit să funcţioneze la ordin cu dublă la comandă, un sistem numit Uniunea Europeană.
Este criza unui sistem în care se impun decizii fără consultarea partenerilor, în numele unei „spirit european” care funcţionează comandat de la acelaşi pupitru.
Când ţiganii noştri au invadat Europa, în calitate de cetăţeni la fel de europeni ca doamna Merkel, nimeni nu a invocat „spiritul european”, nimeni nu a propus cote pentru re-locarea lor sau asimilarea lor pe motive de împrospătare a unei Europe îmbătrânite. Au fost puşi cu sila în trenuri sau avioane şi trimişi înapoi la mama România.
Ascultând comentariile şi citind postările făcute pe diferite site-uri sau portaluri, mi-am dat seama că, totuşi, ceva lipsea. Lipsea o caracterizare pertinentă şi concisă, lipsea „bomboana pe colivă”. Şi, iată, aceasta a apărut când nu mă aşteptam, tocmai din gura unui preot de prin Timiş, pe când urmăream un reportaj la televizor.
Reportajul urmărit ne înfăţişează în culori triumfaliste pregătirile umanitare făcute pentru migranţi, lumea satului stând nerăbdătoare pe la porţi, aşteptând cu drag invadarea şi integrarea cu spiritul musulman. Un reporter mai îndrăzneţ opreşte un preot înveştmântat cu odăjdii şi îi pune câteva întrebări legate de modul cum vor fi ajutate hoardele de migranţi.
Preotul îi răspunde, după care reporterul îl întreabă: dar ce veţi face cu ajutoarele, pentru că ei nu suportă crucea? În acel moment, preotul îi răspunde: atunci vom renunţa la cruce.
Aţi citit bine, acestea sunt vorbele unui preot: vom renunţa la cruce.
Sunt vorbele unui preot care cunoaşte mai bine ca oricine patimile lui Iisus, care cunoaşte mai bine ca oricine pentru ce a fost El răstignit. Un preot care a urmat un seminar teologic, unde a învăţat despre sfinţii şi mucenicii care şi-au dat viaţa pentru cruce şi credinţă, un preot care a învăţat în acelaşi seminar suficientă istorie ca să ştie pentru ce au luptat popoarele Europei de două mii de ani, pentru ce au murit martiri şi armate întregi.
Se afirmă că popoarele îşi au conducătorii pe care îi merită. Ei bine, acum, acest preot completează aforismul: popoarele îşi au religia pe care o merită.
Să auzim de bine!
P.S. Deşi nu sunt filo-ungur (ba, aş putea spune că din contra) vreau să transmit pe această cale felicitările mele sincere guvernului şi statului ungar pentru modul în care, în deplin acord cu legislaţia europeană în materie şi cu prevederile Acordului de la Dublin, îşi apără independenţa, cultura şi credinţa.
P.P.S. Iată că ne este dat să vedem şi atutudinea conducătorilor Bisericii Ortodoxe Bulgare care, fără a repinge spritiul creştinesc al ajutorării celor deja ajunşi, consideră că afluxul necontrolat de migratori "ridică întrebări despre stabilitatea şi existenţa statului bulgar" şi că, de asemenea, ridică întrebarea "în ce fel de context spiritual, în ce fel de mediu spiritual va trăi poporul bulgar ortodox, dacă acest aflux continuă până într-acolo încât să modifice echilibrul etnic actual pe teritoriul patriei noastre". Despre ce vorbeam?
Atenţia tuturor a fost reţinută în ultimul timp de aşa-numita „criză a refugiaţilor”. Zic „aşa-numita” deoarece criza în care se află Europa nu este nici de departe una a refugiaţilor.
Poate fi o criză de amnezie a doamnei Merkel care, după ce într-o zi invită şi aşteaptă hoardele de migranţi cu braţele deschise, la o săptămână distanţă vorbeşte foarte grav şi responsabil despre securizarea frontierelor sau controlul şi înregistrarea migranţilor.
Poate fi o criză de nervi a domnului Gâdea care, într-o emisiune, declama vituperat „cum îşi permite Ungaria să refuze intrarea migranţilor, deşi aceştia au fost chemaţi de Germania”. Chiar aşa, auzi tupeu la unguri, să refuze niscai migranţi CHEMAŢI de Germania...
Poate fi criza de sciatică a mătuşii Aglaia, căreia nu i-au mai rămas bani din pensie ca să-şi cumpere unguentele calmante.
Poate fi orice criză, dar nu una a emigranţilor. De fapt, criza este a unui sistem şchiop, incapabil să ia vreo măsură timp de luni de zile, un sistem parazitat de birocraţie şi salarii uriaşe nejustificate, un sistem constituit să funcţioneze la ordin cu dublă la comandă, un sistem numit Uniunea Europeană.
Este criza unui sistem în care se impun decizii fără consultarea partenerilor, în numele unei „spirit european” care funcţionează comandat de la acelaşi pupitru.
Când ţiganii noştri au invadat Europa, în calitate de cetăţeni la fel de europeni ca doamna Merkel, nimeni nu a invocat „spiritul european”, nimeni nu a propus cote pentru re-locarea lor sau asimilarea lor pe motive de împrospătare a unei Europe îmbătrânite. Au fost puşi cu sila în trenuri sau avioane şi trimişi înapoi la mama România.
Ascultând comentariile şi citind postările făcute pe diferite site-uri sau portaluri, mi-am dat seama că, totuşi, ceva lipsea. Lipsea o caracterizare pertinentă şi concisă, lipsea „bomboana pe colivă”. Şi, iată, aceasta a apărut când nu mă aşteptam, tocmai din gura unui preot de prin Timiş, pe când urmăream un reportaj la televizor.
Reportajul urmărit ne înfăţişează în culori triumfaliste pregătirile umanitare făcute pentru migranţi, lumea satului stând nerăbdătoare pe la porţi, aşteptând cu drag invadarea şi integrarea cu spiritul musulman. Un reporter mai îndrăzneţ opreşte un preot înveştmântat cu odăjdii şi îi pune câteva întrebări legate de modul cum vor fi ajutate hoardele de migranţi.
Preotul îi răspunde, după care reporterul îl întreabă: dar ce veţi face cu ajutoarele, pentru că ei nu suportă crucea? În acel moment, preotul îi răspunde: atunci vom renunţa la cruce.
Aţi citit bine, acestea sunt vorbele unui preot: vom renunţa la cruce.
Sunt vorbele unui preot care cunoaşte mai bine ca oricine patimile lui Iisus, care cunoaşte mai bine ca oricine pentru ce a fost El răstignit. Un preot care a urmat un seminar teologic, unde a învăţat despre sfinţii şi mucenicii care şi-au dat viaţa pentru cruce şi credinţă, un preot care a învăţat în acelaşi seminar suficientă istorie ca să ştie pentru ce au luptat popoarele Europei de două mii de ani, pentru ce au murit martiri şi armate întregi.
Se afirmă că popoarele îşi au conducătorii pe care îi merită. Ei bine, acum, acest preot completează aforismul: popoarele îşi au religia pe care o merită.
Să auzim de bine!
P.S. Deşi nu sunt filo-ungur (ba, aş putea spune că din contra) vreau să transmit pe această cale felicitările mele sincere guvernului şi statului ungar pentru modul în care, în deplin acord cu legislaţia europeană în materie şi cu prevederile Acordului de la Dublin, îşi apără independenţa, cultura şi credinţa.
P.P.S. Iată că ne este dat să vedem şi atutudinea conducătorilor Bisericii Ortodoxe Bulgare care, fără a repinge spritiul creştinesc al ajutorării celor deja ajunşi, consideră că afluxul necontrolat de migratori "ridică întrebări despre stabilitatea şi existenţa statului bulgar" şi că, de asemenea, ridică întrebarea "în ce fel de context spiritual, în ce fel de mediu spiritual va trăi poporul bulgar ortodox, dacă acest aflux continuă până într-acolo încât să modifice echilibrul etnic actual pe teritoriul patriei noastre". Despre ce vorbeam?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!