 |
| Imagine preluată de pe pascu-trans.ro |
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
"Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii."Sfânta Evanghelie după Marcu, 9, 50. În vechime, sarea era extrem de preţuită. Nu degeaba se spune, în popor, despre un om deosebit, că este precum "sarea pământului". În imperiul roman, ostaşii erau adesea plătiţi în sare (în latină, sal, salis), de unde a rămas şi cuvântul care exprimă remuneraţia pentru muncă, salariu (salarium).
Pe vremuri, sarea era atât de greu de procurat şi valoarea ei era atât de mare, încât nimeni nu-şi îngăduia să o risipească. De aici şi vorba populară "dacă se varsă sare, iese ceartă."
La modul propriu, "un grăunte de sare" făcea (şi va face mereu) diferenţa dintre o mâncare bună şi una fără gust, iar la modul figurat, vorba "nesărată" este vorba nelalocul ei, lipsită de "bun gust" şi de bun simţ.
Oaspeţii de mare cinste sunt întâmpinaţi, deloc întâmplător, "cu pâine şi sare".
Într-un foarte cunoscut basm românesc, o fată de împărat îi spune tatălui ei că îl iubeşte ca "sarea în bucate". Ştiinţa confirmă astăzi înţelepciunea ascunsă în vorbele aparent ciudate ale fetei: sarea reprezintă, cu adevărat, un element absolut indispensabil vieţii fiziologice a omului.
Sarea constituie unul dintre cei mai eficienţi şi mai răspândiţi conservanţi alimentari. Trebuie reţinut că, până la apariţia frigiderelor, sarea, în mari cantităţi, era aceea care se folosea pentru conservarea alimentelor.
Nu în ultimul rând, sarea este şi un medicament extraordinar, poate unul dintre cele mai vechi remedii din lume, apreciat în medicina populară ca leac de căpătâi.
DAR CE ESTE, DE FAPT, SAREA?
După definiţia forţată din DEX, sarea este "o substanţă cristalină, sfărâmicioasă, care constituie un condiment de bază în alimentaţie şi este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc; clorura de sodiu (NaCl)." O definiţie similară găsim în Larousse, Webster etc.
Trebuie să atragem, însă, atenţia că în aceste definiţii, sarea este identificată în mod forţat, după nişte criterii şi interese industriale şi comerciale, cu substanţa numită clorură de sodiu (NaCl).
DAR SAREA NATURALĂ, ADEVĂRATĂ, NU A FOST, NU ESTE ŞI NU VA FI NICIODATĂ ACELAŞI LUCRU CU CLORURA DE SODIU (NaCl), O SUBSTANŢĂ OBŢINUTĂ PRIN PROCESAREĂ CHIMICĂ ŞI MECANICĂ ŞI DENATURAREA SăRII GRUNJOASE.
Să vedem de ce afirmăm aceasta. De mii de ani, omul a folosit pentru alimentaţia sa şi a animalelor sale numai sare naturală, grunjoasă, sub formă de cristale mari, numită şi sare gemă. Drobii sau bulgării de sare se zdrobeau, se pisau manual în casă, în piuă, pe măsură ce aceasta se consuma. Sarea naturală, gemă, se găseşte încă în România din abundenţă în zăcăminte de suprafaţă (munţi de sare), în vreme ce, în alte ţări europene (Austria, Franţa), ea este exploatată numai din zăcăminte subterane.
Care este însă, mai exact, diferenţa dintre sarea naturală, gemă, şi sarea de masă, fină şi extrafină?
SAREA NATURALĂ, GEMĂ; GRUNJOASĂ, NERAFINATă este cea care se ia direct din zăcăminte. Ea conţine, pe lângă clorură de sodiu (NaCl), peste 80 de substanţe minerale şi oligominerale, care îi dau, împreună cu încărcătura sa geo-magnetică extraordinare proprietăţi vindecătoare şi gustul său inconfundabil.
UNDE SE GĂSEşTE SAREA GRUNJOASĂ, NEIODATĂ?
La magazinele naturiste şi în Plafaruri, unde se vinde ambalată în pungi de 1/2 Kg, aşa cum s-a impus prin revizuirea din 2004 a Ordonanţei din 2002 privitoare la iodarea obligatorie a sării. Puteţi, de exemplu, comanda sare neiodată, la preţul de 1,2 RON pentru 1/2 Kg, pe siteul
http://www.naturalia/.
SAREA DE MASĂ, FINĂ ŞI EXTRAFINĂ se află pe rafturile tuturor supermarket urilor şi pe mesele tuturor restaurantelor. Ea se prezintă sub forma unor granule mici, de culoare albă sau a unui praf alb, super-prelucrat şi super-procesat chimic şi este obţinută, în general, prin recristalizarea artificială a sării geme şi măcinare după granulaţia dorită. Acest proces sărăceşte foarte mult, aproape complet, sarea de elementele minerale şi oligominerale (mai cu seamă magneziul şi calciul), mărind în mod artificial concentraţia de clorură de sodiu (NaCl). În plus, pentru a evita întărirea sării rafinate, fabricanţii industriali îi adaugă un "antiaglomerant", E 535, adică... ferocianură de sodiu, un aditiv în mod clar toxic pentru organism, căci este o sare a unei cianuri de fier, oricât am vrea să dregem busuiocul şi să băgăm capul în nisip, ca struţul. În rezumat-se înlătură oligomineralele, bune pentru sănătate şi se adaugă E 535 (ferocianură de sodiu), dăunătoare sănătăţii, dar bună pentru buzunarele unora.
Sarea rafinată nu numai că nu are nicio calitate terapeutică şi nu mai dă cu adevărat gust alimentelor gătite, dar provoacă, în plus, hipertensiune. Medicina populară cunoaşte peste o sută de utilizari terapeutice şi chiar magice ale sării, care era considerată în trecut, printre altele, şi un adevărat leac împotriva duhurilor rele şi a bântuirilor de tot felul. Prezentăm mai jos un tabel care evidenţiază sărăcia în minerale a sării extrafine, comparativ cu sarea gemă, naturală. Observaţi că sarea gemă are un procent dublu de calciu şi cel puţin triplu de magneziu şi chiar dacă este vorba de cantităţi aparent infime, în economia extrem de fină a metabolismului uman, ele contează ENORM.
Compoziţie Sare extrafină Sare gemă
NaCl 98,5 97,5
CaC 20,1 0,2
MgCl2 0,03 0,1
CaSo4 1,2 1,0
MgSO4 0,04
Substanţe insolubile în apă 0,06 1,2
SAREA IODATĂ ESTE TOXICĂ
În anul 2002, Guvernul României a emis HG 568, o ordonanţă care impunea ca toată sarea din comerţ să fie iodată. Se afirma că, în acest fel, vor fi combătute afecţiunile tiroidiene produse de deficienţele de iod.
Numeroşi cercetători şi medici din România şi din străinatate, familiarizaţi cu această problemă, afirmă însă cu totul altceva decât această versiune oficială. Studii minuţioase în acest sens au revelat că un consum sporit de compuşi sintetici ai iodului creşte incidenţa unor afecţiuni tiroidiene autoimune, favorizează supradezvoltarea şi chiar apariţia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de compuşi sintetici ai iodului (ioduri şi iodaţi) produce alergie şi măreşte intoleranţa la substanţele care conţin acest element (de exemplu, cele folosite în radiologie).
Din experienţa altor ţări, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia, unde s-a practicat iodarea parţială a sării, în unele oraşe sau comunităţi s-a demonstrat că procedeul trebuie întrerupt imediat, deoarece a crescut îngrijorător numărul cazurilor de hipotiroidie, hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum şi numărul cazurilor de alergie la iod. Unele boli enumerate, precum cancerul tiroidian ca şi unele reacţii anafilactice la iod (pot fi şocuri anafilactice) sunt mortale. În Tasmania, ţara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sării şi a altor alimente, s-a remarcat faptul că rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.
În anul 2001 au existat în România 12.417 cazuri de hipotiroidie; în 2000 fuseseră 11.541, iar din 1994 până în 1999 au fost înregistrate între 4.713 şi 7.359 cazuri de hipotiroidie. Trebuia, oare, pentru cele 12.417 de cazuri de bolnavi tiroidieni, iodată sarea pentru peste 20 de milioane de oameni, plus animalele? În plus, tratatul lui Harrison după care se pregătesc medicii americani, afirmă la pagina 2143 că "din cele 18 cazuri posibile de hipotiroidie, unul singur se datoreaza deficitului de iod"...
Ca urmare, cercetătorii din celelalte ţări care au experimentat, cu rezultate negative de altfel, iodarea parţială a sării, au observat că, dacă dai iod (compuşi sintetici cu iod) unei populaţii oarecare, unii fac hipotiroidie, alţii fac hipertiroidie, unii fac cancere de tiroida, alţii fac reacţii alergice. Din moment ce mai mult de 99% din locuitorii României sunt eutiroidieni, adică normali din punct de vedere tiroidian, nu se justifică deloc administrarea pe trei căi a iodului... Cauza impunerii unei astfel de măsuri nu are nimic de a face cu criteriul umanitar. Mai degrabă este vorba de anumite grupuri de interese, care iau bani grei de pe urma procesului de iodare a sării.
TERAPIA INTERNĂ CU SARE (toate recomandările privesc exclusiv sarea naturală, grunjoasă, gemă, neiodată şi nu sarea "fină" de masă).
DIGESTIE DIFICILĂ, CONSTIPAŢIE, SLĂBICIUNE CORPORALĂ, SUBPONDERALITATE – se consumă hrana condimentată cu sare gemă sau sare marină (se găsesc în comerţ), care au un gust mult mai intens. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreţiei de sucuri gastrice şi că este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireşte - cu condiţia să fie consumată cu moderaţie. De altfel, încă de acum 500 de ani, celebrul medic şi alchimist al Evului Mediu, Paracelsus, nota într-un tratat că digestia şi excreţia sunt mult perturbate de absenţa sării din alimentaţie.
HIPOTENSIUNE ARTERIALĂ, ARITMIE CARDIACĂ - dimineaţa, pe stomacul gol, se administrează un sfert de cuţit de sare marină (aproximativ 0,25 g), care se înghite cu o cană (250-300 ml) de apă plată. Tratamentul se face vreme de minimum o jumătate de an. Studii recente arată că se obţin rezultate deosebit de bune cu condiţia ca tratamentul să fie asociat cu alimentaţia predominant vegetariană.
OSTEOPOROZA, CRAMPE MUSCULARE - se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă neiodată, care este foarte bogată în oligoelemente implicate în procesele de asimilaţie a calciului.
INTOXICAŢII CU SUBSTANŢE LUATE PE CALE ORALĂ - într-un litru şi jumătate de apă călduţă se pune o lingură de sare şi se amestecă bine. Se bea rapid, pe nerăsuflate. Imediat după ingerare, va apare o senzaţie puternică de vomă. Vom evacua conţinutul stomacului, aplecându-ne în faţă, "gâdiland" cu inelarul şi arătătorul mâinii drepte glota (omuşorul) şi presând simultan cu putere stomacul cu mâna stângă strânsă în pumn. Reflexul vomitiv va permite eliminarea, odată cu apa sarată, şi a substanţelor toxice care ne-au creat probleme.
TUSE PERSISTENTĂ, TUSE USCATĂ - se ţin pe limbă cât mai mult timp câteva granule de sare gemă (nu mai mult de un vârf de cuţit). Reacţia de stopare a tusei se va declanşa prin două mecanisme: prin salivaţie, care va deveni mult mai abundentă şi prin stimularea directă a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.
CONTRAINDICAŢII LA ADMINISTRAREA INTERNĂ A SĂRII
Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune şi tromboză gravă, precum şi în fazele acute ale gastritei hiperacide şi ale ulcerului gastroduodenal.
TRATAMENT EXTERN CU SARE
CALCULI RENALI, COLICI RENALE - un săculeţ de pânză plin cu sare gemă se pune pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură şi se lasă să se încălzească până la 50-60 de grade Celsius. Se aplică apoi pe şale (zona lombară), unde se ţine vreme de o jumătate de oră.
ULCERAŢII PE PIELE - în două linguri de miere de albine se pune o jumătate de linguriţă de sare şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un străvechi remediu menţionat în tratatele medicale greceşti.
ARSURI DE GRADUL I ŞI II - pe zona afectată se presară sare grunjoasă din belşug. Această aplicaţie va spori pe moment senzaţia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapidă. Nu se aplică sare pe arsurile grave, cu rană deschisă,întrucât produce o usturime insuportabilă.
NAS ÎNFUNDAT (RINITĂ CRONICA) - la un pahar de apă caldă se pune o linguriţă de sare gemă sau marină şi se amestecă bine pentru a se omogeniza. Se pune această apă sărată caldă în palmă şi se trage pe nara stângă şi apoi pe nara dreaptă, alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă în fiecare dimineaţă, pentru drenarea căilor respiratorii, înlăturarea surplusurilor de mucus, mărirea acuităţii olfactive.
DURERI DE GÂT - într-un pahar cu apă fierbinte, se pun două linguriţe de sare naturală, după care se amestecă bine până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest preparat. Este de dorit ca apa să fie cât mai fierbinte şi să ajungă cât mai jos în gât. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a afecţiunii.
BĂILE CU APĂ SĂRATĂ
Sunt un remediu tradiţional de medicină populară, care se aplică astăzi cu un succes extraordinar în clinici moderne din Austria şi Germania. La o cadă de apă caldă (aproximativ 150 de litri), se folosesc două kilograme de sare gemă neiodată (amestecată în prealabil cu apă fierbinte, pentru a se dizolva mai uşor). Băia durează 20-30 de minute şi este important ca temperatura apei să fie menţinută mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca acţiunea terapeutică să fie maximă. Cercetătorii au observat că aceste băi, care se fac o dată la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice în preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile înainte).
Iată indicaţiile terapeutice ale acestor băi:
DERMATOZE INFECŢIOASE - se fac băi parţiale, înmuind doar segmentul afectat vreme de 15 minute în apa sărată caldă (7 linguri de sare la litru). Imediat după baie, pielea nu se şterge, ci se tamponează puţin şi se lasă să se usuce. Acest remediu este excelent în tratarea infecţiilor bacteriene şi micotice (produse de ciuperci parazite).
REUMATISM - se fac de două ori pe săptămână băi complete cu apă sărată fierbinte. Cele mai eficiente sunt băile preparate cu sare marină neiodată, dar efecte foarte bune s-au obşinut şi cu sarea de mină, cu cristale mari (nemăcinată).
CISTITE, INFECŢII URINARE - se fac băi complete sau băi de şezut cu apă ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcută în fiecare seară, până la vindecarea afecţiunii, iar apa trebuie să fie cât mai fierbinte, însă suportabilă (peste 38 de grade). Imediat după baie vă veţi şterge şi vă veţi relaxa la căldură, evitând expunerea la frig sau la curent.
ANEXITA, METRO-ANEXITA - se aplică procedura de la infecţiile renale. Suplimentar, se va adăuga în apa sărată de baie puţină tinctură de iod.
RĂCEALA ŞI GRIPA - se fac băi ale picioarelor (tălpi şi glezne) cu apă fierbinte, cu foarte multă sare (10 linguri la litru). Băile vor dura 10 minute, după care ne vom încălţa cu şosete groase şi ne vom aşeza la căldură, asa încât să transpirăm.
SAREA ŞI ENERGIA AURICĂ
S-a constatat experimental că sarea naturală, netratată prin niciun fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasă influenţă asupra corpului bioenergetic al fiinţei umane. Toţi cercetătorii din acest domeniu de frontieră sunt de acord că sarea naturală este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca şi apa, sarea absoarbe - se pare - radiaţiile bioenergetice nocive, curăţând - din punct de vedere energetic - zonele în care este aplicată. Iată câteva aplicaţii practice ale acestor proprietăţi bioenergetice ale cristalelor de sare:
OBOSEALA - o procedură de medicină populară românească ce şi-a dovedit adesea eficienţa este să punem un săculeţ cu sare călduţă pe ceafă atunci când suntem obosiţi. Tot un săculeţ cu sare era pus şi în leagănul copiilor ca să nu se deoache şi să aibă somnul lin, între haine, ca să le asigure durabilitatea, precum şi pentru a le impregna cu o misterioasă capacitate de protecţie împotriva "făcăturilor de tot felul".
BIJUTERIILE - mai ales cele vechi - se spune că păstrează foarte multe din impregnările negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasă o perioadă de minimum 49 de zile ca să stea în sare gemă înainte de a fi purtate. La fel se procedeaza şi cu cristalele sau cu pietrele semipreţioase.
Evident, meritele sării grunjoase nu pot fi disputate, după cum nici imbecilitatea unor guvernanţi nesăraţi care adoptă imediat orice sugestie neavenită din partea UE, făcând-o legea pământului.
Sarea marină poate atinge 10 lei/0,5 kg, iar altele, extrase din locuri cu legende create în jurul lor, chiar mai mult. Magazine Plafar poate că nu există în fiecare oraş, iar de pe internet e cam ridicol să ne luăm... tocmai sarea! Dacă ni se termină, ce facem, aşteptăm poştaşul ca să vină cu mandatul? Fireşte, fiecare îşi cheltuie banii în felul în care crede de cuviinţă.
Din fericire, soluţia este simplă şi ieftină şi vine în saci de 5 kg de sare bună, neiodată şi grunjoasă, care se vinde cu aproximativ 5 lei. Se numeşte "sare pentru murături" şi e notabila excepţie la o regulă imbecilă. În zona noastră ea vine de la Ocna Dej, dar sunt convins că oriunde în România veţi găsi o salină relativ apropiată, care să producă şi să ambaleze minunatele cristale. Se face totuşi să citiţi eticheta şi, eventual, să sunaţi chiar producătorul, căci am întâlnit şi produsul chipurile "pentru murături", ambalat la săculeţi de 1 kilogram, care conţinea dăunătorul anti-aglomerant. Pe etichetă trebuie să scrie doar "Sare gemă cristalină" sau ceva asemănător.
Să nu uit, băi sărate există multe în ţara noastră şi nu sunt foarte scumpe, unele sunt încă gratis. Nu lăsaţi să treacă vara fără a le vizita periodic cu întreaga familie. Pe lângă faptul că ele sunt un mediu excelent pentru copiii dvs. ca să înveţe înotul, căci practic ei plutesc, binele conferit de amestecul apă sărată-aer-soare, e greu de egalat. Folosiţi-le! La multă sănătate şi fie ca să nu fim lipsiţi niciodată de pâinea şi de sarea cele de toate zilele!
Să auzim de bine!
Articol preluat cu corecturile de rigoare făcute de mine de pe http://danielroxin.blogspot.com/2011/01/sarea-noastra-cea-de-toate-zilele-si.html.
